Moldova este lăudată pentru realizările pe segmentul condamnării HOLOCAUSTULUI

publicat în Actualitate pe 8 Iunie 2018, 13:21

Cursul de istorie pentru gimnaziu și liceu urmează să fie completat cu informații despre holocaust. Ministrul educației, culturii și cercetării, Monica Babuc, spune că, de mai bine de jumătate de an, un grup de specialiști din domeniu lucrează la revizuirea programului de studiu, transmite IPN.

La un briefing de presă susținut astăzi, 8 iunie, alături de reprezentantul președintelui în exercițiu al OSCE privind combaterea antisemitismului, rabinul Andrew Baker, Monica Babuc a comunicat că au fost desfășurate patru sesiuni de informare pentru 200 de profesori de istorie. După ce Parlamentul, în 2016, a adoptat declarația politică privind condamnarea holocaustului, Republica Moldova a aprobat un plan de acțiuni pentru a contribui la însușirea lecțiilor holocaustului și la promovarea toleranței în societate.

Monica Babuc a amintit că în luna februarie, pentru al treilea an la rând, a fost organizată Săptămâna Memoriei pentru elevii claselor a IX–XII-a. În lunile martie și aprilie, a fost organizat concursul național de eseuri și desene: Holocaust – istorie și lecții de viață. Referitor la inițiativa deschiderii unui muzeu de istorie a evreilor, Monica Babuc a spus că urmează Consiliul municipal Chișinău să ia o decizie privind trecerea din proprietatea municipală în cea a statului a Bibliotecii Evreilor din str. Eugen Doga, în incinta căreia este preconizată deschiderea muzeului.

Rabinul Andrew Baker a menționat că progresele atinse de către Republica Moldova pe segmentul educație, dar și cultură sunt remarcabile. Pregătirea profesorilor este o realizare semnificativă. La fel de importantă este și deschiderea muzeului. Andrew Baker susține că tânăra generație are astăzi un acces limitat la informații despre evenimentele teribile ale holocaustului, dar și despre alte perioade tragice ale istoriei, iar Republica Moldova prin acțiunile întreprinse poate deveni un exemplu de succes.

Holocaustul este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproape șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de condus de Adolf Hitler. Printre victime s-au numărat un milion și jumătate de copii. 

Sursa: ipn.md