Actualitate

Moldova pierde peste 220 de milioane de lei. Anatol Şalaru depune o plângere penală împotriva lui Dodon

„Motivul pentru care partenerii americani au suspendat finanțarea este refuzul autorităților moldovenești de a permite participarea soldaților Armatei Naționale la aplicațiile și exercițiile militare regionale”, a declarat președintele executiv al Partidului Unității Naționale şi fost ministru al Apărării, Anatol Şalaru.

„Cei 12,7 milioane de dolari care veneau anual în Republica Moldova sub diferite forme erau o gură de oxigen pentru Armata Națională al cărui buget este unul extrem de limitat.
La fel de vinovat pentru sistarea finanțării este și viceministrul Gheorghe Galbura, omul lui Mihai Ghimpu, care, din dorința de a fi confirmat ca ministru al apărării de către Dodon, nu a trimis militarii la aplicațiile regionale. Trimiterea militarilor moldoveni la aplicațiile regionale se putea face fără a solicita avizul lui Igor Dodon pentru că programul acestor participări fusese avizat de mine și președintele Nicolae Timofti încă de la finalul anului 2016, tocmai pentru a nu-i permite lui Dodon să blocheze aceste participări”, a mai adăugat acesta.

În acest sens, Anatol Şalaru va depune o plângere penală împotriva lui Igor Dodon pentru acțiuni care vizează subminarea sistemului de apărare națională a Republicii Moldova.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *