Eveniment

Moldovan National Youth Orchestra revine cu trei concerte speciale de iarnă

Concertul Pop Simfonic trei va avea loc, la data de 23 decembrie, la Filarmonica din Chișinău, la ora 19:00. În cadrul concertului vor putea fi venerate piese de Queen, Michael Jackson, Hans Zimmer, Louis Armstrong, Ray Charles, AC/DC, Bruno Mars, David Guetta, Rammstein, Camera 107, Misirlou, Marian Ungur, Rhye, Rahbani.

Soliștii din cadrul concertului Pop Simfonic trei vor fi, Cantabile, Ana Cernicova, Camera 107, Ionel Manciu,Dan Iulian Druțac, Crescendo Band, Valeria Stoica, Xenia Siminciuc, Lia Rusu, Constantin Postolachi, Irina Vizir, Nicoleta Chetreanu. Orchestra va fi alcătuită din 45 tineri muzicieni din Moldova ce își fac studiile în Marea Britanie, România, Moldova. Dirijorul orchestrei va fi, Andriano Marian.

Totodată, va fi organizat Festivalul Național ,,Colinde, Colinde…”, ediția a VII-a. Evenimentul va avea la loc la data de 24 decembrie, la Sala cu Orgă, la ora 18:00.

Pentru al șaptelea an consecutiv Asociația Muzical – Corală oferă publicului din Moldova cel mai important eveniment dedicat colindelor naționale și internaționale. Concertul are menirea de a introduce audiența în feeria atmosferei de Crăciun, prezentând cele mai deosebite colinde combinate armonios cu muzica instrumentală și cea corală.

În cadrul festivalului vor veni să vă colinde zece coruri din Bălți, Florești, Strășeni și Chișinău, în total 250 de voci alături de Moldovan National Youth Orchestra. Surpriza ediției a șaptea este prezența dirijorului invitat, Andrew Koehler (SUA).

Pe parcursul a șase ediții anterioare, festivalul a reușit să adune împreună peste 1.500 de coriști și peste 3.000 de spectatori.

Moldovan National Youth Orchestra încheie seria concertelor de iarnă cu o premieră națională – concertul „10 Cellos”, ce va avea loc la data de 28 decembrie, la Sala cu Orgă, la ora 19:00. Zece tineri violonceliști din Moldova și România vor prezenta un tablou muzical ce va cuprinde 10 lucrări cu o înșiruire cronologică de peste 350 de ani, de la Albinoni la Europe. Conducerea muzicală și moderarea concertului va fi realizată de violoncelistul Radu Croitoru. Muzicienii din cadrul concertului vor fi Radu Croitoru, Ana Sîrbu, Horațiu Ludușan (România), Lev Ignatiev, Igor Stahi (Sala cu Orgă), Tatiana Crîlova, Ellina Rudenco, Natalia Cuzencov, Iurii Surguciov, Irina Șolpan, Andrei Șumilo (Contrabas). În cadrul concertului vor putea fi ascultate lucrări muzicale de Barriere, Albinoni, Schrammel, Solima, Shostakovich, Europe, Offenbach, Țurcanu.

Biletele pot fi procurate la Casele Filarmonicii din Chișinău și a Sălii cu Orgă, iar biletele online de pe Iticket.md

TIMPUL.MD (V.M.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *