Moldoveanul bea vin de dimineață până seara „ca să facă sânge”

publicat în Actualitate pe 17 Mai 2018, 15:21

Țara noastră e de forma unui strugure de poamă, unul cu bobițe pentru toți. Conform unui studiu, publicat recent de The Daily Mail, anual, în Republica Moldova oamenii consumă aproximativ 17,4 litri de alcool per persoană. Mă întreb unde încape atâta tărie?!

La noi sunt cei mai buni, bravi și harnici oameni din toată lumea la consumat băuturi alcoolice. Cei peste 17 litri sunt o nimica toată pentru un moldovean care-și face vinul la deal de casă și îl bea de dimineață până seara „ca să facă sânge”. 

Suntem „producători” de sânge pe bandă rulantă. Moldovenii mor an de an cu ficatul alcoolizat și devenim campioni mondiali. Moldoveanul consumă alcool încât nici mâncare nu-i trebuie. Bea vin, rachiu din pere, vișine, caise, din nuci… din tot. Satele sunt marile fabrici care ne duc faimă-n toată lumea. Aici se bea vin, se lucrează pentru vin, se ceartă, se fură vin, ori se vinde și se cumpără rachiu – un fel de ,,aristocrație cu grade”. 

Foarte mulți cetățeni din R. Moldova nu cunosc ce înseamnă a fi cu capul limpede, ori cum ar fi apa la gust. Aceștia adorm cu sticla la gură și se trezesc cu ea tot la gură - până când adorm și nu se mai trezesc. Acești campioni la băut ,,tărie” nasc și copii. Unii dintre ei reușesc să scape din acest coșmar, dar alții continuă să ducă la capăt ceea ce n-au reușit părinții lor. 

Așa se face că în R. Moldova poți vedea copii în comă alcoolică, copii cu sticle de tărie în ghiozdane-n loc de manuale. Aici poți vedea furturi, violuri și chiar omoruri, toate la beție. Moldoveanu-și bea trecutul, prezentul și viitorul, se plânge de greutăți și sărăcie, dar cumpără vin din ultimii bănuți.

Moldoveanul nu bea vin pentru că-i sărac, ci e sărac pentru că bea vin. Trist.

Opinie scrisă de Nicolae Chicu,
student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM