Actualitate

Moldovenii îmbătrânesc şi dispar încetul cu încetul

Sociologii estimează că în acest an, pe data de 31 octombrie, numărul populaţiei de pe glob va atinge cifra de 7 miliarde de oameni. Spre deosebire de situaţia globală, în RM situaţia demografică este în declin, fiind înregistrat mai mulţi ani la rând un spor natural negativ. Dacă, anterior, o femeie năştea, în medie, patru copii, acum unei femei îi revine un singur copil. Date nu tocmai încurajatoare cu privire la situaţia demografică din următorii 50 de ani au fost prezentate, ieri, de către directoarea Sectorului de demografie a AŞM, Olga Gagauz. Statistica a fost realizată în anul 2009, cu datele existente din 2008 ale populaţiei de tip închis. Potrivit rezultatelor, pentru RM sunt pregătite trei scenarii: unul pesimist, unul moderat şi unul optimist. Dacă ar fi să ne conducem de primul scenariu, populaţia RM ar scădea până în anul 2050 cu peste 900 de mii de persoane, pe când al treilea scenariu prevede o reducere a populaţiei cu peste 400 mii de oameni. Ambele scenarii însă confirmă scăderea semnificativă a natalităţii şi îmbătrânirea graduală a moldovenilor. Astfel, în următoarele decenii, fiecare al treilea moldovean va avea vârsta de 60 de ani şi mai mult, iar numărul persoanelor cu vârsta de pensionare va ajunge de la 550 de mii, la etapa actuală, până la 880 de mii – 1 milion. Potrivit lui Boris Gâlcă, reprezentant adjunct al UNFPA în RM, declinul demografic prin care trece ţara noastră este cauzat de scăderea natalităţii, tendinţa în vogă din ultimul timp de a amâna sarcina, reducerea numărului de copii în familie, dar şi lipsa unor politici care să promoveze importanţa familiei şi implicarea insuficientă a autorităţilor pentru soluţionarea acestei probleme. „Se pare că securitatea demografică a ţării noastre nu îi interesează pe politicieni şi nici contingentul electoral care va exista peste 50 sau o sută de ani”. În aceeaşi ordine de idei, Boris Gâlcă a ţinut să menţioneze că RM ar trebui să-şi consolideze capacităţile instituţionale în domeniul demografic. „Suntem unica ţară din regiune care nu are o instituţie responsabilă de monitorizarea, cercetarea şi efectuarea prognozelor demografice. Suntem unica ţară fără un centru naţional de demografie. Nu avem nici măcar destui specialişti în domeniul respectiv”.

Problema demografică poate fi privită şi prin prisma migraţiei. Specialiştii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), în colaborare cu Fondul ONU pentru Populaţie, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Universitatea de Stat din Moldova, au realizat un studiu prin care prezintă efectele migraţiei asupra vârstnicilor şi copiilor lăsaţi singuri şi fără îngrijire. Ghenadie Creţu, coordonator de programe OIM, a menţionat că fenomenul influenţează stările emoţionale din viaţa familiei, afectând direct dezvoltarea personalităţii copiilor, sănătatea lor fizică şi psihică. „Nucleul familiei a fost puternic zdruncinat în urma efectelor cauzate de migraţie. Copiii lăsaţi fără supraveghere se simt singuri, sunt deprimaţi şi au probleme de integrare socială. De multe ori, aceştia sunt exploataţi prin muncă, abuzaţi fizic şi sexual, iar nivelul stării de sănătate este scăzut”. Studiul realizat vine şi cu sugestii pentru autorităţi de a remedia şi a micşora efectele negative ale migraţiei asupra copiilor şi bătrânilor.

O problemă a reducerii natalităţii este lipsa de bani, care îi determină adesea pe viitorii părinţi să nu-şi extindă prea tare familia. Deşi recunoaşte că indemnizaţiile şi ajutorul material oferit familiilor aflate în dificultate nu sunt semnificative, ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, susţine că instituţia pe care o conduce îşi consolidează toate eforturile pentru a spori ajutorul familiilor aflate în dificultate.

La ora actuală, în RM, 50 de mii de familii beneficiază de un ajutor social, în medie, de 800 de lei. Indemnizaţiile la naşterea primului copil constituie 2.000 de lei, iar pentru al doilea şi al treilea copil născut – câte 2.300 de lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *