Guvern

„Moldtelecom” s-a conformat, dar nu s-a răzgândit

Deşi ajustarea tarifelor la serviciile prestate de „Moldtelecom” a venit după alte scumpiri, multe dintre care golesc mult mai semnificativ buzunarul cetăţenilor, anume aceste majorări au căpătat cea mai mare rezonanţă în societate. Potrivit unor experţi, „scandalul „Moldtelecom” ar reflecta, de fapt, confruntarea dintre cele două sfere de influenţă economico-politică existente astăzi în RM – premierul Vlad Filat şi prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc (implicat indirect, prin miniştrii pe care îi are PD în Guvern). Şi tensiunea a crescut de la o zi la alta…

Astfel, după ce, săptămâna trecută, Vlad Filat a cerut Consiliului de administrare al „Moldtelecom” să-şi anuleze decizia de a majora tarifele la telefonia fixă, luni, 21 februarie, premierul a emis o dispoziţie în care acuza Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), ANPC şi Ministerul Economiei de complicitate cu „Moldtelecom”. „Se observă o complicitate evidentă, dacă nu flagrantă, a autorităţilor regulatorii (ANRCETI, ANPC) şi Ministerul Economiei – autoritate abilitată cu funcţiile de gestionare a patrimoniului statului – cu managerii „Moldtelecom” pentru a realiza aşa-numitul program de „rebalansare a tarifelor la serviciile de telefonie fixă” – acţiuni ilegale, necoordonate cu Guvernul”, se menţionează în dispoziţia semnată de Filat. Tot atunci, el i-a solicitat viceprim-ministrului Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, convocarea unei şedinţe extraordinare a Consiliului „Moldtelecom” SA, care să anuleze decizia de ajustare a tarifelor la telefonia fixă, pentru consultare şi luarea unei decizii aplicabile în Guvern. În aceeaşi zi, ANPC a decis să verifice, în regim de urgenţă, legalitatea modificării tarifelor de către „Moldtelecom” SA, „reieşind din rezonanţa în societate”. „Agenţia va informa despre rezultatele controlului efectuat la această întreprindere imediat după finalizarea procedurilor de verificare. Aceasta se va întâmpla până la 1 martie, a precizat pentru TIMPUL şefa ANPC, Viorica Cărare. Până atunci, „Moldtelecom” e obligat să păstreze tarifele aplicate în prezent”. ANPC recunoaşte că verificarea este iniţiată în urma sesizării premierului Vlad Filat, menţionând totodată că, de fapt, a pornit controale încă în ianuarie, în urma sesizării vicespicherului Vlad Plahotniuc. Directorul ANRCETI, Sergiu Sâtnic, nu a comentat acuzaţia prim-ministrului: „Pot să vă spun numai una. Noi acum suntem în proces de examinare a tuturor circumstanţelor care au condus la situaţia de astăzi”. Nici ministrul Valeriu Lazăr nu a comentat dispoziţia lui Filat. Dar, miercuri, a convocat o şedinţă cu factorii de decizie, cerându-le soluţii.

„Constat o coordonare slabă între cei implicaţi în această problemă, un vid regulator. Singurele instituţii care sunt competente de a dezghioca acest fir sunt ANRCETI şi ANCP. Trebuie să găsim o soluţie ca această problemă să nu afecteze societatea”, a declarat Valeriu Lazăr. „Din punct de vedere politic, acum nu e cel mai potrivit moment de a lua decizia privind rebalansarea tarifelor „Moldtelecom”. Nici solicitarea de anulare a acestora nu e justificată. Totuşi, rog „Moldtelecom” să ia în calcul toate rezervele interne, chiar dacă admitem mai multe rebalansări mai târziu. Până la privatizare, „Moldtelecom” trebuie să facă bani din prestarea serviciilor, nu din retail (vânzarea cu amănuntul)”, a spus Lazăr. La câteva minute după şedinţă, Igor Volniţchi, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului, a declarat că Lazăr a făcut un spectacol „de ochii lumii”, deoarece „deja la momentul convocării şedinţei în Cancelaria de Stat era prezent un răspuns al vicepremierului Lazăr…”.

„Scandalul „Moldtelecom” a continuat ieri şi în Parlament. Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, s-a arătat indignat de faptul că, din 1 martie, „Moldtelecom” îşi mută conturile de la „Banca de Economii” la „Victoriabank”, unde preşedinte al Consiliului de administrare este Vlad Plahotniuc. După încheierea şedinţei, vicepreşedintele Parlamentului le-a declarat jurnaliştilor că şi-a suspendat activitatea din Consiliul de administrare al „Victoriabank”, calificând totodată drept „exagerate” informaţiile despre transferarea conturilor „Moldtelecom” la „Victoriabank”. „Moldtelecom” are cont deschis la „Victoriabank” încă din anul 2007, aşa că nu văd nicio problemă în trecerea de la o filială la alta”, a menţionat Plahotniuc. Responsabilii de la Serviciul de presă al „Moldtelecom” ne-au spus că întreprinderea are încheiate contracte cu multe bănci, nu doar cu „Victoriabank”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *