Moment istoric la NASA: Roverul Perseverance a ajuns cu bine pe Marte. Primele imagini trimise de pe Planeta Roșie

publicat în Actualitate pe 19 Februarie 2021, 07:40

 

Roverul Perseverance, aparţinând NASA, a ajuns cu bine la suprafaţa planetei Marte, joi, după o călătorie de aproximativ 480 de milioane de kilometri.

Toate etapele premergătoare asolizării, desfăşurate în intervalul celor „7 minute de teroare” în care NASA nu poate transmite comenzi în timp real roverului din cauza decalajului de 11 minute dintre Pământ şi Marte, s-au derulat conform planului misiunii, transmite Agerpres.

Perseverance a intrat în atmosfera marţiană cu o viteză de aproximativ 20.000 km/h, protejat de scutul termic, după care şi-a aprins retromotoarele pentru a decelera suficient pentru a elibera paraşuta supersonică. La aproximativ 300 de metri altitudine, paraşuta s-a desprins. Treapta de coborâre a roverului s-a activat şi a lăsat roverul să cadă în gol, susţinut de un set de cabluri lungi de 6,4 metri. Treapta de coborâre şi cablurile s-au desprins de îndată ce roţile roverului au atins solul marţian.

Membrii echipei de control a misiunii au izbucnit în urale după ce au putut observa pe monitoare primele imagini transmise de rover din craterul Jezero.