Monument inaugurat în scuarul Catedralei „Naşterea Domnului”

publicat în Actualitate pe 29 Septembrie 2016, 16:15

În scuarul Catedralei „Naşterea Domnului” din Chişinău a fost inaugurat Monumentul celor trei martiri: Alexei Mateevici, Simeon Murafa şi Andrei Hodorogea, edificat după modelul monumentului construit în anul 1923 şi distrus în 1940.

Istoricul Iurie Colesnic a menţionat că apariţia monumentului în anul 1923 a fost legată de o mare tragedie – pierderea într-o singură lună, în august 1917, a celor trei militanţi ai mişcării naţionale din Basarabia. „A fost o plată foarte scumpă pentru mişcarea naţională, de aceea, în 1921 Pan Halippa pune accentul pentru a înălţa la Chişinău un monument în memoria acestor mari personalităţi”, a spus Iurie Colesnic.

Ministra culturii, Monica Babuc, a menţionat că marele poet şi preot Alexei Mateevici a oferit literaturii române cea mai frumoasă poezie: „Limba noastră”, care din 1994 este imnul Republicii Moldova. Şi cei doi luptători pentru valorile naţionale, Simeon Murafa şi Andrei Hodorogea, au fost restabiliţi la locul lor de cinste prin acest monument. „Asistăm la un eveniment cu adevărat istoric, asistăm la un eveniment când revenim la rădăcinile şi valorile noastre naţionale”, a spus Monica Babuc.

Alexei Mateevici este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia, Simeon Murafa a fost publicist şi redactor al ziarului „Cuvântul Moldovenesc”, iar Andrei Hodorogea – inginer. Toţi trei au fost figuri importante ale vieţii politice şi culturale din Basarabia.

Decizia de a restabili monumentul a fost adoptată de Guvern pe 12 mai anul curent.

Monumentul celor trei personalităţi are o înălţime de peste trei metri şi este ridicat din piatră de Cosăuţi. Pe placa verticală sunt aşezate chipurile celor trei moldoveni, în basoreliefuri din bronz, iar pe piedestalul din faţa lor stă figura unui vultur, tot din bronz.

Când s-au stins din viaţă, Alexei Mateevici avea 29 de ani, Simeon Murafa – 30 de ani, iar Andrei Hodorogea – 39 de ani.

Timpul.md