Astăzi 26 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 08:50
Abonamente

 
 

Carte 25 Octombrie 2014, ora 10:34

lecturi de weekendMotanul care latră

Marime Font

Întâmplare din Rep. Moldova povestită în România.

Această pățanie s-a întâmplat într-o zi de luni, în data de 9 noiembrie a anului 2009. Era a doua zi după prăznuirea Sfântului Dumitru, sărbătoare de altfel importantă pentru credincioșii cuminți, fiind marcată cu roșu în calendarul creștin ortodox al Basarabiei. În dimineața acelei zile, domnul Dumitru Ion Rață, șef al unui departament din cadrul Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova, a fost întâmpinat de subalternii săi cu nesfârșite urări, de genul "La mulți ani, șefu'!", "Șefu', să ne trăiți cu numele!", iar cei mai îndrăzneți, ca să nu-i etichetăm drept obraznici, l-au întrebat pe șleau dacă dă și el de băut cu ocazia zilei onomastice.

Atenția sporită acordată de către subalterni, l-a luat oarecum prin surprindere pe domnul Dumitru Ion Rață, care, fiind o fire mai timidă, întâi roși până în vârful urechilor, mulțumi flasc pentru urări, catalogându-le drept cu totul și cu totul deosebite, apoi se lăsă pradă îmbrățișărilor și pupicilor cu alură de ventuză, aplicați de zveltele și mult mai tinerele sale colege, după care, dintr-o pornire zvâcnită, mai mult din obligație decât din mărinimie sau din bun-simț, cu privirea înfiptă în ornamentul spălăcit al covorului din antecameră, murmură cu o voce nesigură că i-ar face o mare plăcere dacă colegii, bineînțeles, după programul de lucru, îi vor accepta invitația la un păhărel, două… Ceata tinerilor tupeiști din secția de programare tot nu se astâmpăra, întrebându-l pe și așa timoratul Dumitru Ion în ce local anume intenționează acesta să facă cinste. Iar unul dintre ei, pistruiatul Grigore, un neobrăzat fără pereche, îi șoșoti la ureche lui Sergiu de așa manieră, încât să audă toți cei prezenți în anticameră: "Să moară vecin-miu de sus în pușcărie de nu ne scoate șefu' la cașcarabeta aia de pe colț, că lui acolo-i place! Eu unul la zăbăloșii aia nu merg sub nicio formă!".
Domnul Dumitru Ion se făcu că nu aude, dar remarca acidă a lui Grigore îl deranjă teribil, deoarece, tocmai în localul aflat la doi pași de instituția lor avea de gând să-și invite colegii de muncă. Cârciuma respectivă, cu denumirea pompoasă de AMIRAL, de fapt nu era chiar o bombă ordinară, ci o bodegă mai spălățică, unde, însă, se practicau niște prețuri mai mult decât rezonabile, altminteri acesta fiind motivul principal în favoarea căruia înclină balanța deciziei luate de domnul Rață. În argoul mușteriilor, măreția denumirii barului AMIRAL era subminată ostentativ de o porecla exotică: La vaca crăcănată.



Sărbătoritul tuși sec, mai mult pentru a trage de timp decât ca să-și dreagă vocea, și, după o pauză solemnă, concentrându-și toată puterea de convingere, pronunță răspicat: "Consider că cel mai nimerit este să mergem la AMIRAL. Îi voi telefona patronului să fac rezervare și îi voi spune să bage la congelator ultima lui găselniță în materie de băutură - țuica de gutui! Credeți-mă pe cuvânt, "gutuița" e mirifică! Și acum, stimați colegi, vă rog să treceți toți cu fața la producție, conform sarcinilor trasate! Spor la treabă! Pe șefii de secție îi aștept la mine în birou peste cinci minute. Vă doresc o zi bună!"

Grupul funcționarilor se "dizolvă" molatic prin birouri, lăsând în urma sa o dâră de parfumuri amestecate, în care predominau cele de damă, grele, de iarnă, aidoma unor draperii de brocart bogat înflorate, și ecoul stins al murmurului de glasuri îndepărtate, "tivit" pe ici, colea cu sunete grave sau stridente, provocate de reacții anti - vaca crăcănată.

Ziua de muncă se scurse repede, aproape pe neobservate. Pe la șase și zece seara Dumitru Ion constată că mai are de expediat două e-mail-uri: unul la Guvern și altul la Ministerul de Interne, după care ar putea merge liniștit cu subalternii la barul AMIRAL. Ieși în anticameră și o rugă pe secretara lui unduioasă ca o pată curcubeică de motorină pe suprafață unei băltoace, să le comunice colegilor că mai întârzie cel mult un sfert de oră. Nu mică îi fu mirarea când află de la aceasta că mai tot departamentul a plecat deja acasă și că și ea are de rezolvat o chestiune urgentă, cerându-și cu această ocazie mii de scuze, în schimb, băieți din secția de programare îl așteaptă in-corpore. Sărbătoritul, dând derutat din cap, într-un mod care nu putea fi încadrat nici la un gest care ar exprima aprobare sau eventual dezacord, se retrase precipitat în biroul său, unde simți nevoia să reflecteze asupra schimbărilor intervenite.

Din experiența lui de viață, ce se întindea pe mai bine de jumătate de secol, domnul Rață știa că în această lume nimic nu este perfect și că niciodată răul nu vine de unul singur, ci însoțit de bine și viceversa… Acum trebuia doar să identifice avantajele și dezavantajele situației create. Își sprijini bărbia în palmă și aruncă o privire spre oglinda de pe peretele opus. Fața i se topi într-un zâmbet radios și Dumitru Ion nu se putu abține să nu exclame plin de admirație: "Dacă aș fi un picuț mai tânăr, puteam să jur că-s leit gânditorul lui Rodin, 'tu-i lampa lui dară!.. ". Apoi, pe un ton jovial, continuă să bombăne pe sub nas: "Deci, datele problemei sunt următoarele: Unu la mână. La băută merg doar șase inși. Asta e chiar foarte bine! Ce făceam dacă îmi acceptau invitația toți cei treizeci și șase de subalterni?! Doi la mână. Vin doar șase și toți din secția de programare, față de care nu prea nutresc simpatii deosebite, ba chiar din contra… Asta e rău… Dar chiar și așa, las' că le arăt eu miștocarilor ăstora plini de aere cine-i șeful! Las' că-i pun eu cu botul pe labe!.. "

Cu creierul inflamat de aceste gânduri, Dumitru Ion hotărî să lase pentru a doua zi ticluirea celor două e-mail-uri, apoi, preț de câteva secunde zăbovi îngândurat cu cursorul mouse-ului asupra comenzii Shut down, după care, o acționă cu un veritabil râs machiavelic, inspirat din filmele americane. Acum era sigur că a venit ceasul în care le va șterge nasul mucoșilor de programatori. Cu gesturi teatrale și-a pus pardesiul și, trăgându-și pe ochi șapca a la Sherlock Holmes, ieși val-vârtej din birou, uitând lampa de masă aprinsă…

Cei șase tineri programatori îl așteptau de domnul Rață îmbrăcați, salutând cu urale prelungi apariția acestuia în dreptunghiul ușii. Sărbătoritul ridică palma mâinii stângi la nivelul bărbiei sale, iar palma întinsă a celeilalte mâini o plasă perpendicular pe prima. Gestul fu interpretat corect de programatori care pe loc tăcură, permițându-i lui Dumitru Ion să glăsuiască ceremonios: "Domnilor, îmi cer scuze pentru întârziere! Vă invit să ieșim pentru a petrece!"

Odată ajunși La vaca crăcănată cei șapte mușterii luară loc la cea mai mare masă din bar și sărbătoritul îi invită pe colegii săi să aleagă niscaiva gustări din meniu. Domnul Rață își închise prevăzător telefonul mobil pentru a nu-și strica seara cu apelurile deranjante ale consoartei lui, doamna Maricica. Chelnerul turnă în pahare licoarea cu o nuanță ușor verzuie și îi informă pe meseni că "gutuița" lor a rupt efectiv gura târgului. Pistruiatul Grigore îl luă la împins vagoane pe ospătar, întrebându-l câți dintre clienții AMIRALULUI au ajuns la spitalul de urgență pentru a-și coase gurile la loc, iar ceilalți programatori au izbucnit în hohote prelungi de râs. Chelnerul, ușor iritat, întoarse nasul în altă parte în timp ce domnul Rață încercă să acorde o notă, pe o scară de la unu la zece, glumei nesărate a invitaților săi. După ce se opriră din râs unul dintre invitați ridică paharul și îi ură domnului Rață tradiționalul la mulți ani. Toți ciocniră paharele, ordonându-și unul altuia: "Să bem păhăruțul pân' la fund! Să bem pân' la fund! Pân' la fund, șefu'!". Țuica de gutui i se prelinse sărbătoritului pe gât asemeni unui balsam dătător de viață, creând premise sigure pentru următorul rând de pahare, care fură ridicate pentru sănătatea domnului Rață. În acea seară, de asemenea, s-a băut de mai multe ori pentru bunăstarea, potența și escapadele amoroase reușite ale șefului, invitații insistând obsedant pe urarea "La mulți ani și toți cu suspendare!"

După mai multe păhăruțe date pe dușcă, Dumitru Ion se relaxă și încercă să povestească bancul lui preferat, dar tinerii încălziți de aburii bahici îl întrerupeau la tot pasul cu comentarii deocheate sau întrebări idioate. Și atunci când guralivul chelner îi dădu iarăși peste cap narațiunea cu laudele aduse plăcintelor ce le servea, domnul Rață se îmbufnă și renunță să mai spună bancul. Nimeni din cei prezenți nu reacționă la la faptul că bancul nu fu povestit până la capăt, lucru care îl făcu pe sărbătorit să realizeze că invitații nici măcar nu-l ascultaseră până atunci. Cu un gust amar șeful mai dădu peste cap o "gutuiță" și își încrucișă mâinile la piept semn că era ofuscat, dar totuși nu se resemnă. Brusc chipul i se aprinse diabolic și privindu-și invitații direct în ochi strecură printre dinți: "Mă băieți, mă, dar voi știți că motanul meu latră?"
Momentan toți mesenii tăcură.

"Cum așa, șefu'? Motanul dumneavoastră latră?", întrebă unul dintre tineri.

"Da, dragii mei, motanul meu latră! Și ce mai latră! Latră exact ca un câine!", răspunse ușor exaltat domnul Rață.

"Nu se poate, domnule, una ca asta! Cum adică motanul dumneavoastră latră? Da chiar ne luați de proștii clasei, șefu'? ", se rățoi cel de-al doilea programator.

"Șefu', dumneavoastră de obicei după al câtelea pahar vedeți motani care latră? Sunteți sigur că pisoiul dumneavoastră nu este reîncarnarea motanului încălțat?", rânji parșiv pistruiatul Grigore, dar Dumitru Ion îi ignoră întrebările imbecile.

"Nu, tată! Îți jur pe tot ce vrei că motanul meu latră și punctum", ripostă domnul Rață celui de-al doilea programator, savurând victoria asupra subalternilor săi. În sfârșit reușise să le capteze atenția tinerilor figuranți.

Acum Dumitru Ion arboră un zâmbet misterios, care le sugeră invitaților că el controlează o situație cu totul și cu totul ieșită din comun.
Programatorii rămaseră interziși, doar unul întrebă așa, într-o doară, cum se numește motanul, cu toate că această informație era total irelevantă și de nicio culoare nu ar fi putut schimba datele problemei.

"Pe pisoiul meu îl cheamă Băsescu, dar în familie îl mai alintăm și Băselu. Motanul meu nu este de rasă. E un tomberonez roșcat și vă repet, încă o dată, latră. Acum trebuie să mă înțelegeți corect, Băsescu al meu nu latră ca un ciobănesc caucazian sau ca un dog german, mai degrabă latră cristalin ca un bichon maltez, dar cred că asta nu contează. Băselu meu latră!", relată plin de sine domnul Rață, simțind că vântul prielnic al inspirației îi umflă pânzele și îi îndemnă pe tinerii stupefiați să ciocnească paharelele.

În noul context țuica de gutui deveni pur și simplu indispensabilă discuției. Programatorii sorbeau licoarea căzuți pe gânduri… În sfârșit, Dumitru Ion îi avea pe tupeiști la degetul mic. Această stare a lucrurilor îi făcea bine, deoarece simțea că deține un soi de supremație asupra invitaților săi.
"Nu-mi vine să cred una ca asta!.. ", șopti abătut Sergiu, prietenul lui Grigore, și tot el îi adresă sărbătoritul următoarea întrebare: "Dom' director, l-ați prezentat pe Băsescu forurilor științifice din țară? "

"Nu! Nici într-un caz!", veni prompt răspunsul domnul Rață. "În statul nostru corupt până în măduva oaselor vă dați seama că un specimen ca Băselu ar stârni apetitul mai multor persoane sus-puse, care prin tot felul de inginerii și-ar dori să intre în posesia lui fără nici un fel de …"
"Eu unul oricum nu cred că un motan poate lătra. Știu că anumite păsări sau animale pot imita anumite sunete sau chiar pot pronunța cuvinte și propoziții scurte cum e în cazul papagalilor, dar în niciun caz nu am auzit ca un motan să latre… Asta e prea de tot!", îi luă Grigore vorba din gură domnului Rață. "Și până la urmă, șefu', motanul dumneavoastră cum a început să latre?"

"Păi, să vă zic! Acum trei ani copiii noștri ne-au spus că își doresc un animăluț de companie. Normal că eu m-am oferit să le iau un câine, iar nevastă-mea, Maricica, nici n-a vrut să audă de așa ceva și a pronunțat decizia finală – un pisoiaș. Maricica a făcut și în fața copiilor un puternic lobby în favoarea motanului, astfel că nu am mai avut de ales. Așa ne-am ales cu pisoiașul, iar eu am propus să-l botezăm Băsescu și așa i-a rămas numele. Dar eu tot tânjeam după un câine… Peste vreun an, când ai mei erau plecați la socri, la Valea Perjii și Băselu era deja mare, am ajuns acasă pe aproape de miezul nopții. Eram bine dispus, căci stătusem și eu la una mică cu niște amici de-ai mei. Intrând în hol ce să văd!? Fecale de motan în tot holul! Vai de mine! Mi-am pus mâinile în cap! Noroc că pe hol am gresie, dar mie oare la ora aia îmi ardea să strâng rahat de motan!? Enervant era faptul că nisipul în litieră era proaspăt schimbat. Eu tot n-am înțeles de ce motanul n-a mers la literă. Atunci îl chem cu blândețe pe Băselu la mine, cu pis-pis-pis, iar el, lighioana, iese agale din sufragerie și vine. Și când a intrat în raza mea de acțiune, unde-l înhaț odată de blana de pe ceafă și îi zic: "Băsele, Băsele, ai dat de belele! Acum ai cartonaș roșu de la mine! Nici tanti-ta Maricica dacă-ar fi acasă nu te-ar scoate din ghearele mele!" Acestea fiind spuse, am vrut să-i aplic corecția, dar tot atunci m-am răzgândit și îi spun: "Uite, măi Băsele, cum facem: eu sunt gata să te iert dacă îmi vei lătra ori de câte ori îți voi cere-o ! Înțelesu-m-ai?" Băselu tace mâlc, se uită țintă la mine cu ochii lui verzi. Eu ce să fac? Îi mai repet încă o dată condițiile grațierii. Băselu nimic! Latru la cotoi și-l încurajez să-mi urmeze exemplul, bineînțeles că mai mult pentru binele lui… dar ce mai tura-vura, Băselu continua încăpățânat să tacă. Asta m-a scos definitiv din țâțâni și atunci l-am pus pe motan pe masa de la bucătărie, unde cu o mână l-am țintuit, iar cu cealaltă i-am tras un zdupac zdravăn după ceafă. Băselu a zbierat prelung și a icnit înfundat, exact ca în filmul cu desene animate Tom și Jerry, după care a lătrat o dată, apoi încă o dată și tot așa. Din acea zi, când îi arătam pumnu', Băselu al meu lătra!"

Domnul Rață își sfârși relatarea, trăgând aer adânc în piept și îi invită pe colegii săi să mai ridice un păhărel. Acum sărbătoritul simți cum țuica de gutui îi radia o căldură moleșitoare în tot corpul, urcându-se vertiginos și către "mansardă". La fel și invitații, se aghesmuiseră deja destul de bine.
Totuși, Grigore nu capitulă: "Șefu', mie tot nu-mi vine să cred că motanul dumneavoastră latră".

"Asta e strict problema ta! Te privește direct și personal!", îi replică Dumitru Ion fără ca măcar să privească în partea lui Grigore și continuă pe același ton energic: "Dacă mai e cineva care nu mă crede, putem merge la mine acasă ca să vă convingeți cu propriile urechi că Băselu al meu latră".

"Da, ar fi o idee…", murmură Sergiu.

"Cred că ar fi bine să mergem să-l vedem pe cotoiul lătrător, ca să nu murim proști…", își dădu cu părerea alt chefliu.

"Păi, să mergem!", tună domnul Rață, și, aruncând o privire la ceasul de la mână, constată că era deja trecut bine de unu noaptea.

Programatorii căzură de acord să vină cu toții.

Sărbătoritul achită consumația și îl rugă pe chelner să facă comandă la taxi de două mașini.

În scurt timp taxiurile îi aduseră pe cheflii la blocul unde locuia Dumitru Ion. Ceata, cu o expresie hotărâtă pe chipuri, aidoma celor șapte samurai ai lui Akiro Kurosawa, luară cu asalt casa scării până la etajul patru.

Odată ajunși la etajul patru, sărbătoritul, care urca ultimul, le spuse celor din față să sune la apartamentul 32. Grigore, aflat în față ușii apăsă butonul soneriei și așteptă. Din spatele ușii o voce somnoroasă, care păru mai degrabă un scârțâit, întrebă cine-i. "Eu!", răspunse de pe trepte Dumitru Ion. Ușa metalică se deschise și grupul se pomeni în față cu o femeie de statură mică, dar îndesată. În lumina rece a neonului din hol, acesteia îi sclipi amenințător privirea, iar capul "încoronat" cu bigudiuri metalice îi tresări nervos.

"Bună seara! Sunteți doamna Maricica?", întrebă zâmbitor Grigore.

Fără a-i răspunde femeia șuieră: "Cine sunteți și ce căutați? "

"Suntem colegii soțului dumneavoastră și am venit să-l vedem pe Băsescu", clarifică Grigore.

"Bețivanii dracului, aici îl căutați pe Băsescu?! Las' că vă arăt eu și pe Băsescu, și pe Ceaușescu! ", intră în ei cu fermitate femeia. "Da pilangiul meu unde-i?"

"Aici sunt, Maricico!", sună din spate vocea stinsă a sărbătoritului.

"Ah, ce-ți fac eu, "alcolist" nenorocit!", trâmbiță doamna Rață.

"Doamnă, ne cerem scuze pentru deranj, dar vrem doar să-l vedem pe Băsescu cum latră și imediat plecăm", interveni Sergiu.

"Auzi tu, să-l vadă pe Băsescu lătrând?! Măi, oameni buni, voi ori sunteți nebuni, ori n-aveți televizoare acasă?! Păi de unde să aveți voi televizoare?! Normal că le-ați băut, oțetari afurisiți ce sunteți!", concluzionă revoltată femeia.

"Stați așa, doamnă, că nu ne-ați înțeles corect! Noi vrem să vedem cum latră motanul dumneavoastră!", sări Grigore.

"Ah, voi credeți că vă puteți permite să treziți lumea din somn pentru că vă doriți o reprezentație de circ cu animale dresate?! Da bine, măi idioților care sunteți, cum vă permiteți una ca asta?! Da' ce, la mine-n casă-i circ!?"

"Doamnă, nu va supărați, dar… adică… vrem doar să-l vedem pe motanul dumneavoastră cum latră", insistă Grigore.

"Voi nu sunteți cu toate țiglele pe casă! Unde-n, Doamne iartă-mă, ați mai văzut voi motani lătrând, decât doar în spasmele voastre de delirium tremens, degradaților și retardaților naibii!", tuna și fulgera doamna Maricica. "Plecați de-aici că acuși sun la poliție!", amenință stăpâna casei.
"Numai puțin, doamnă! Pe motanul dumneavoastră nu-l cheamă Băsescu?", încercă să clarifice situația Grigore.

"Nu, dom'le! Da de unde?! Ce om normal la cap își botează animalele cu numele șefilor de state?! Pe pisoiașul nostru îl cheamă Said!", perora de zor doamna Maricica.

Descumpănit, Grigore întoarse capul în spate pentru a-l căuta cu privirea pe domnul Rață, dar în următoarea secundă se trezi lovit cu mătura în cap. Arma doamnei Maricica șuiera prin aer, aplicând oaspeților nepoftiți lovitură după lovitură, semănând în rândurile acestora panică. Sub ploaia de lovituri, intrușii nocturni bătură în retragere. Din urmă gazda îi "biciuia" cu tot felul de ofense și amenințări de genul: "Să nu va mai prind pe-aici, alcoolicilor depravați, că vă rup picioarele! Schizofrenicii dracu'!", precum și altele asemenea.

Programatorii coborâră în grabă treptele, lăsându-l pe Dumitru Ion față în față cu realitatea crudă întruchipată de doamna Maricica.
A doua zi, la prima oră, cei șase programatori în frunte cu pistruiatul Grigore ciocăniră la ușa biroului lui Dumitru Ion.

- Șefu', ce a însemnat faza de ieri cu motanul Băsescu care latră?, întrebă indignat Grigore, sărind peste formula de salut. Cred că merităm o explicație!

Domnul Rață le făcu semn cu mâna să ia loc, dar tinerii au rămas în picioare, privindu-l fix. Șeful lăsă vinovat privirea în pământ și oftă adânc.
- Nici nu știu  cum să vă zic… De fapt, motanul nostru nu latră… Și l-am numit Said, nu Băsecu, însă ieri, având imaginația mai efervescentă, am crezut că numele de Băsescu ar da mai multă greutate poveștii mele… Apoi, ca să nu merg singur acasă și să mai atenuez din scandalul pe care Maricica oricum mi l-ar fi făcut, pentru că iar am băut până târziu în noapte, am  inventat această poveste cu motanul Băsescu care latră, căci în caz contrar nu știu dacă reușeam să vă conving ca să mă conduceți până acasă…

Aici, domnul Rață prinse nițel curaj și, ridicând privirea către programatori, le zâmbi caustic și le aruncă: "Bine, bine, dar voi, bărbați în toată firea, chiar ați crezut că un motan poate lătra!?" Apoi se ridică în picioare și urlă către grupul înmărmurit:  "Maturizați-vă odată! Ștergeți-vă cașul de la gură și maaarș la producție! "

20 octombrie 2014

Dragoș Blănaru

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Septembrie 2018, ora: 23:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 26 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Râmătorii de sensuri

Totul e înspăimântător de simplu: când ne naștem, fiecăruia, Dumnezeu îi dă câte un Boț de lut, căruia noi îi zicem DESTIN, îi pune în față un CRONOMETRU, dă startul și în perioada de timp rezervată noi trebuie să reușim să modelăm ceva din el.

() Citeşte tot articolul

Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md