Cultură

MUZICA ROMÂNEASCĂ ARE VIITOR!

Concursul, deschis celor mai talentaţi elevi şi studenţi de la școlile, liceele, colegiile și facultăţile de muzică din România şi Republica Moldova, a fost structurat pe cinci secţiuni: vioara, violoncel, pian, canto clasic și compoziţie muzicală.

Juriile de specialitate ale celor cinci secţiuni ale concursului au fost alcătuite din personalităţi marcante ale artei interpretative și creaţiei muzicale româneşti, reprezentanţi ai Universitãţii Naţionale de Muzicã București: prof. univ. dr. Octavian Raţiu, dr. Ilinca Dumitresu, prof. univ. dr. Marin Cazacu, soprana Silvia Voinea și prof. univ. dr. Dan Buciu, la gala laureaților fiind prezentă doar celebra soprană Silvia Voinea. De altfel, înainte de anunțarea câștigătorilor, domnia sa a declarat: “Aș începe prin a-l cita pe Aristotel: Arta este mai puternică decât istoria! Constatare pe care am aflat-o, cu toată ființa mea, la acest prestigious concurs național, de mare anvergură, cu un repertoriu foarte pretențios. Pe care însă tinerii concurenți l-au abordat cu talent și mult suflet. Muzica românească are viitor! Mi-aș permite să propun organizatorilor ceva ce am văzut în juriile internaționale din care am făcut parte: înaintea spectacolului de gală să fie arborat drapelul național – Tricolor care se află acum doar pe buchetele de flori pe care ni le-ați acordat – și să se cânte Imnul României”. La auzul acestei declarații, profund patriotice, Sala s-a ridicat în picioare și a cântat Deșteaptă-te române! Un moment cu adevărat impresionant, pe care sperăm să-l revedem la mai toate manifestările naționale importante.
Din păcate – sau din obișnuință- la spectacolul de gală au fost invitate și personalități județene și municipale, dar domniile lor nu au onorat evenimentul, fiind ocupate cu…campania electorală, cum am am aflat de la organizatori!

PRINCIPALELE PREMII ALE CONCURSULUI AU FOST CÂȘTIGATE DE:

SECȚIA PIAN
Premiul I : CĂLIN NICOLE ISABEL, cls.a II-a, L.A. „G.Georgescu” – Tulcea

SECȚIA CANTO
Marele Premiu –elevi: FIERARU MARIA CRISTINA, cls.a XII-a, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” – București, NAE FLORIN ALEXANDRU,cls.a X-a, Colegiul de Artă „Carmen Sylva”- Ploiești
Premiul I: MIULESCU IULIA ELIZA,cls.a X -a, Colegiul Național de Arte„Dinu Lipatti”- București
Marele Premiu – studenți: ANTONIADOU MARGARITA,master anul II- UNMB, SUCIUALEXANDRU,anul IV, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”-Cluj.
Premiul I: BACALU ALICE, master anul II, AMGh Dima Cluj și PANCA MIHAELA ALEXANDRA, anul IV UNMB.

SECȚIA VIOARĂ
Premiul I: ADVAHOV DUMITRU-CĂTĂLIN, cls.a IV-a, AMIHĂLĂCHIOAIE ROBERT, cls.a IV-a ,LUȚĂ ȘTEFAN-GABRIEL, cls.a V-a, POSTOLACHE MARIA, cls.a VII-a, toți de la Liceul-internat Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”,Chișinău
Premiul Ziarului „Ploieștii”: AMIHĂLĂCHIOAIE ROBERT,cls.a IV-a și LUȚĂ ȘTEFAN-GABRIEL, cls.a V-a, ambii de la Liceul-internat Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”,Chișinău

SECȚIA VIOLONCEL
Marele Premiu : GHERGHU MARIA IZABELA, cls.a XII-a, Colegiul Național de Arte „D.Lipatti”-București
Premiul I : IORDACHI ȘTEFAN,cls.a II-a, Școala Gimnazială de Arte „Iosif Sava”- București, BIȘOC ANDREI, cls.a VIII-a, Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă”- Iași, SEKACI JAN, cls.a IX-a, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”- București, TOTAN ALEXANDRU, master -Anul II ,U.N.M.B
Premiul I ex-aequo: BLÂNDU SOFIA – IOANA, cls.a VII-a, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă ”-Iași
LAZĂR OTILIA –MARIA, cls.a VII-a, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă ”-Iași
MOVILEANU IOANA, cls.a VII-a, Școala Gimnazială de Arte „Iosif Sava”- București

SECTIA COMPOZITIE MUZICALĂ
Premiul I: BACIU VLAD, student UNMB.

Ioan POPESCU
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *