Cultură

Natalia Barbu: o lansare dubla si surprinzatoare

Dupa ce si-a sarbatorit aniversarea alaturi de cei dragi, Natalia Barbu si-a lansat, ieri, albumul video de muzica populara „Colectia de aur a Nataliei Barbu” si CD-ul de muzica pop „Fight”. Lansarea a avut loc intr-o atmosfera deosebita, la care au participat Ana Barbu, mama sarbatoritei, si Cornel Botgros, care a dat start evenimentului. Natalia ne-a mai facut o surpriza – maine, ea va pleca intr-un turneu de o luna in SUA, unde va sustine concerte pentru diaspora romana, alaturi de trupa „Akcent” si Andreea Banica.

 

„Albumul de cantece populare este un vis implinit pentru mine, de care ma bucur din plin, pentru ca este un succes. Este mandria mea, realizata alaturi de celebra noastra Orchestra „Lautarii”, dirijata de maestrul Nicolae Botgros, si de Cornel Botgros. Am muncit impreuna la cele 13 piese, doua dintre care le cant impreuna cu mama mea. La selectarea repertoriului m-a ajutat Cornel, mama, dar si tata, cel mai fericit de aceasta realizare”, ne-a marturisit Natalia Barbu.

„Aparitia albumului de muzica populara este justificata si pentru Natalia, dar si pentru intreaga familie Barbu. Este incheierea unei etape din cariera artistei de pana la 30 de ani. Ea abordeaza cu usurinta mai multe genuri de muzica. Am ramas uimiti cu totii ca Natalia a insusit, din prima, cantece din mai multe zone folclorice ale Romaniei. Talentul Nataliei depaseste cu mult hotarele RM. Ea ar putea canta si alte genuri muzicale nu doar pentru publicul larg, dar si pentru unul mai restrans”, a mentionat Cornel Botgros.

Familia Barbu alaturi de „Lautarii” dragi

Natalia ne-a declarat ca mai fericita decat ieri nu a fost niciodata. „Cand am imbracat pentru prima data costumul national si mi-am pus si o floare in par, am inteles ca muzica populara traieste in sufletul meu. Acesta nu va fi primul si ultimul meu album de muzica populara. Sper ca familia mea sa participe la un concert de zile mari impreuna cu Orchestra „Lautarii”, a spus artista.

„Sunt fericita ca am cantat alaturi de fiica mea folclor romanesc, dupa un duet reusit de muzica clasica. Sunt mandra de Natalia nu doar pentru ca e fiica mea, ci ca e o cantareata de care tara se mandreste”, a mentionat Ana Barbu. Melomanii deja pot cumpara ambele albume de la magazinele specializate si o pot admira pe Natalia in contextul unor peisaje rustice. Cu aceasta ocazie, artista a descoperit Basarabia pitoreasca.

Maine, ea va incepe turneul din SUA, la Chicago, la un festival de doua zile de muzica usoara, de bucatarie si vin romanesc, organizat anual acolo. Apoi, va reveni acasa si se va ocupa de promovarea sa in Romania. „N-o sa va las sa va plictisiti, pentru ca, intre timp, cand va decola avionul nostru, sper sa fie gata noua mea piesa – „Fara ea”, realizata alaturi de Valentin Boghean si Marcel Stefanet. O sa va inveseleasca pana ma intorc”, ne-a promis Natalia Barbu. Ea nu exclude ca va incepe pregatirile pentru „Eurovision-2010”, doar in cazul daca va avea o piesa tare, realizata de o mare personalitate. „Numai asa merita sa risc a doua oara”, a remarcat interpreta-surpriza.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *