UE / Nato

NATO a dezvoltat un sistem de acordare a primului ajutor la distanţă în caz de dezastre sau de război

Echipamentul care poate să salveze vieţi pe timp de război sau în cazul unui cutremur devastator încape într-o valiză şi poate funcţiona în orice condiţii. Cumputerul se conectează la un satelit şi poate să contacteze medici aflaţi oriunde în lume. Aparatul este dotat cu sisteme video şi toate echipamentele necesare pentru detectarea semnelor vitale, la fel ca într-un spital de urgenţă.

Echipamentul care formează aceste kituri, cu un antrenament adecvat, este la fel ca un departament mobil de urgenţă. Are posibilitatea de a fi legate toate monitoarele. Are sisteme care arată semnele vitale, nivelul de oxigen, bătăile inimii şi alte echipamente speciale.

„Pentru cei care sunt răniţi în urma unor dezastre naturale sau în conflicte militare, telemedicina poate să facă diferenţa între viaţă şi moarte, în acea oră de aur în care cineva poate sau nu să ofere cele mai bune sfaturi medicale”, a explicat asistentul Secretarului General al NATO, Sorin Ducaru.

Proiectul a fost coordonat de medicul Raed Arafat. Au mai contribuit specialişti din Statele Unite, Ucraina, Finlanda şi Moldova. Acum sunt căutate soluţii pentru ca sistemul să poate fi folosit de cât mai multe ţări.

„Trebuie să luăm în calcul posibilitatea de a oferi sfaturi persoanelor care nu au pregătire medicală. Trebuie să avem mai multe deschidere pentru că s-ar putea să nu găsim un medic pe tren. Pot fi ţări lovite de dezastre în care să nu găseşti medici care să poată vorbi cu tine”, a explicat Raed Arafat.

Experţii au lucrat la acest proiect în ultimii doi ani. A fost deja testat în mai multe exerciţii ale Alianţei. 

sursa: digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *