UE / Nato

NATO ar putea deschide un birou de legătură la Chişinău

Nicolae Timofti a salutat vizita generalului american și a apreciat sprijinul continuu oferit de Statele Unite și Organizația Tratatului Nord-Atlantic în vederea consolidării capacităților de apărare ale Republicii Moldova, se menţionează într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

De asemenea, Nicolae Timofti s-a pronunțat în favoarea impulsionării și eficientizării cooperării dintre Republica Moldova, Statele Unite și NATO pe diferite dimensiuni, inclusiv prin posibilitatea deschiderii la Chișinău a unui birou de legătură al Alianței.

„Vizita dumneavoastră, într-o perioadă de maximă tensiune pe Continent, consemnează atașamentul și sprijinul constant acordat de NATO Republicii Moldova în implementarea reformelor din domeniile apărării și securității. Apreciem contribuția Alianței Nord-Atlantice și SUA la promovarea păcii în Europa și în lume”, a declarat preşedintele Republicii Moldova.

La întrevedere au fost abordate și subiecte ce vizează mediul actual de securitate la nivel regional și global, în contextul proliferării terorismului. În aceste circumstanțe, generalul Breedlove a salutat decizia președintelui Timofti de a decreta această zi drept una de doliu național.

„În recentele atacuri au fost vizați și militarii americani”, a menționat generalul Breedlove.

La întâlnire a participat și ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, James Pettit.

Sursa: infoprut.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *