Astăzi 24 Septembrie 2018, Luni - Ultima actualizare la ora 14:14
Abonamente

Social 20 Februarie 2013, ora 07:00    Din editia print

Cât de departe suntem de normalitate?„Ne temem nu doar să trăim, dar și să murim în Moldova!”

Marime Font

 
 
 

Publicăm în rândurile alăturate o mărturie emoționantă a unei moldovence posesoare de pașaport românesc, ajunsă în Italia, despre sistemul de sănătate dintr-o țară civilizată, un stat unde, în loc să se ocupe de lozinci și construcția aberațiilor ideologice sovietice, sistemul a pus în centrul atenției sale OMUL și bunăstarea acestuia. Îi vom respecta dorința de a-i păstra anonimatul, deși scrisoarea a fost semnată, sperând ca mesajul ei să trezească în cititori dorința de schimbare în bine a Moldovei. 

„Citind articolul lui C. Tănase „Mă tem să trăiesc în această țară" și auzind ce mi-a povestit o rudă - care venise din Italia să-și ajute tatăl, cu ajutorul unor investigaţii, după un microinfarct și umilințe pe la spitalele raionale și, apoi, la Centrul de Cardiologie -, am hotărât să mărturisesc că şi eu am o mare spaimă. Dar am s-o iau pe departe, ca să fie clar pentru toată lumea de ce mă paşte frica. Sunt o pensionară văduvă, fără copii şi, bineînţeles, fără nepoți. Deţin paşaport românesc din 1995 şi din 2003 am putut să mă stabilesc în Italia, unde deja de 12 ani locuiesc sora mea şi fratele soţului. În 2003, pentru prima dată, am lucrat o lună şi m-am întors, nu pentru că era lucrul greu, dar dorul de ţara asta săracă, așa cum este, de prieteni şi rude era mai greu decât plăcerea de a face bani, destul de mari, acolo. Din cauză că din pensioara mea de 1100 lei era imposibil să achit toate serviciile comunale şi cum eu nu am avut niciodată datorii la stat, rudele mi-au găsit un loc de muncă, într-o familie, şi de urgenţă am plecat din nou. 

„Scuze, e datoria mea!”

Din primele zile, am găsit limbaj comun cu bătrâna pe care o îngrijeam și care suferea de cancer la intestin. Ieşită din spital după chimioterapie, nădăjduia, ca orice om, că îşi va reveni, dar boala necruţătoare a avansat şi la 2 decembrie 2012 s-a internat în spital, la secţia de chirurgie. Credeam că va trebui să vin s-o îngrijesc, că doar eram plătită cu 800 de euro pe lună. A doua zi dis-de-dimineaţă vin la spital şi mare mi-a fost mirarea când asistenta medicală (infirmiera) m-a lămurit respectuos că acesta e lucrul ei. Fiindcă niciodată nu m-au interesat numai banii, dar şi starea de lucruri, pe parcursul unei luni am urmărit pas cu pas cum sunt îngrijiţi bolnavii (în majoritate bătrâni) într-un spital de stat într-o ţară civilizată. Pe coridoarele curate, largi şi spaţioase, stăteau câteva cărucioare speciale cu zeci de sertare, sute de feluri de medicamente, material igienic, cearşafuri albe ca neaua stivuite (mă și gândeam că la noi acel material igienic ar fi fost „spulberat" în doi timpi şi trei mişcări), echipamente de prim-ajutor, iar pe marginea căruciorului - instalat câte un calculator mic cu toată informaţia despre bolnav, cărora la intrare în spital li se pune o brăţară pe mană, iar în picioare - ciorapi albi elastici. Am făcut ochii mari şi nu înţelegeam care-i rolul ciorapilor şi am aflat: să nu se formeze cheaguri în timpul tratamentului.

Mai întâi te mângâie…

Infirmierele sunt ca niște albinuțe, venind îndată la orice chemare (apăsare pe un buton), mai întâi te mângâie pe obraji, apoi te întreabă de ce ai nevoie. Ele îndeplinesc tot lucrul legat de îngrijirea bolnavilor: de la conectarea perfuziei - la aducerea oalei de noapte. Pentru administrarea intravenoasă a medicamentelor, fiecărui bolnav i se fixează acul pentru perfuzie şi este conectat la un suport „împodobit” cu 3-4 feluri de pungi cu medicamente, care pe rând se administrează non-stop, iar bolnavul cu acest „decor” poate să se plimbe prin coridor, să meargă la WC. Fiecare salon are un grup sanitar, curat ca în farmaciile noastre, echipat cu mai multe suporturi pentru comoditatea celor bolnavi, nemaivorbind de hârtie igienică și gel dezinfectant. Am întrebat cine face curat şi mi s-a spus că este un serviciu special care face doar atât - curățenie în saloane, nu ca la noi - mătuşa Ileana mătăhăieşte cu cârpa, pe unde spală, pe unde nu, dar principala ei „îndatorire" este să nu reacţioneze la chemarea bolnavului până nu-i pui în buzunar lei, lei şi cât mai mulţi. În fiecare seară, eram de faţă când se aducea cina: un cărucior special cu multe despărţituri cu platouri. Fiecărui bolnav (în funcție de diagnoză) i se punea cina pe o măsuță mobilă, specială, ce putea fi modificată cum era mai comod pentru suferind. Atunci mi-a venit în memorie faptul cu câtă neglijenţă ţi se pune câte ceva de mâncare şi cât sunt de obraznice bucătăresele din spitalele noastre, ca după-amiază să le vezi cum pleacă acasă cu sacoşele încărcate. Nu am văzut niciodată pe nimeni să vină cu torbiţa cu mâncare la spital, bolnavului i se dă tot de ce are nevoie.

Copiii vin să sărute mâinile părinților

Pentru că bătrâna trăia ultimele zile de viață şi i se administrau non-stop hrană şi analgezice, nu a fost externată să moară în chinuri acasă, cum se face la noi, dar a fost transferată într-un azil de bătrâni cu un bloc special, purtând numele unui papă catolic, o structură a Spitalului de oncologie, unde sunt internaţi cei ce nu mai au mult de trăit. Şi aici toate cheltuielile sunt acoperite de stat. Camere cu 1-2 locuri, mobilate, cu grup sanitar, paturi speciale echipate cu panou cu multe butoane pentru chemări de urgenţă. Şi aici infirmierele sunt grijulii şi înţelegătoare. Mă gândeam atunci la bieţii noştri bătrâni şi bolnavi, mai ales cei de la ţară, de-ar şti ei cum sunt îngrijiţi, hrăniţi şi mângâiaţi bătrânii în spitalele din ţări cu adevărat democratice. Bătrâna îmi spunea că la ei, indiferent câţi ani ai (ea avea 80), eşti tratat la fel ca unul tânăr şi că ea nu a cheltuit niciun ban pentru câteva intervenţii chirurgicale. Copiii veneau în fiecare seară nu să-i aducă banane sau alte bunătăţi, dar să-i sărute mâna. Bătrâna, având o boală atât de grea, nu a gemut de durere niciodată, pentru că i se administrau la timp și îndeajuns medicamentele necesare, a fost lucidă, a glumit până în ultimele clipe, zicea că e pregătită să meargă la soţul ei, care murise cu doi ani mai devreme. Ultima dorinţă a bătrânei a fost să asculte un cântec trist, de adio. Am reţinut câteva fraze: „Doamne, sunt gata să vin la tine, la chemarea ta...". M-au podidit lacrimile de emoţie şi am înţeles că prin alte părți chiar şi moartea nu e atât de urâcioasă, iar la noi mor oamenii cu zile în chinuri groaznice. M-au întrebat de ce mă interesez de felul cum sunt trataţi bolnavii, la care am răspuns fără ezitare: „Sistemul medical din ţara mea a rămas în urmă cu o sută de ani faţă de al vostru”.

Doamne, dă-mi sănătate şi ajută-mă să alung frica din mine!”. 

Un articol de:
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md