Actualitate

Ne trebuie reforma administrativ – teritorială RADICALĂ?

Viorel Furdui a precizat că reforma administrativ- teritorială nu poate fi abordată separat de reforma administrației publice locale, în care „reforma administrativ-teritorială este doar un element”.

„Se discută un al doilea element al reformei administrației publice şi anume să se treacă și la reforma administrației publice locale. S-au vehiculat mai înainte careva modele și s-a pus accentul pe reforma administrativ-teritorială, dar în ultimul timp despre aceasta nu se mai discută și a rămas în umbră. În opinia noastră, nu este corect să ne oprim doar la reforma administrativ teritorială – este necesar de a vorbi despre reforma administrației publice locale”.

În acest context, Viorel Furdui a comunicat despre ideile CALM la această temă. „Noi suntem adepții unei altei abordări mai complexe, astfel trebuie de mers pe calea descentralizării financiare. Trebuie să le oferim autorităților publice locale instrumente și posibilități de a soluționa problemele, ceea ce nu s-a realizat până acum în RM. Se aud unele voci precum că nouă ne trebuie reforma administrativ- teritorială radicală, dar când adresăm întrebări de ce radicală sau dacă există careva studii de impact, care să demonstreze că anume aceasta va aduce rezultate, nu primim răspuns”, a spus Directorul executiv.

Totodată, Furdui a vorbit şi despre „influența anumitor instituții internaționale sau parteneri, ca să se realizeze această reformă administrativ teritorială”.

„Există influența anumitor instituții internaționale sau parteneri, cât și a Guvernului, care e tot sub presiune, ca să se realizeze această reformă administrativ-teritorială, dar consecințele ei sunt imprevizibile. Este nevoie de un consens, atât politic, cât și social. Mulți susțin că, CALM este oponentul reformei administrației publice locale. Din contra, noi suntem promotorii și susținătorii acestei reforme, numai că noi dorim ca această reformă să se realizeze în interesul cetățeanului”, a subliniat el. 

Tribuna.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *