Astăzi 19 Septembrie 2019, Joi - Ultima actualizare la 18 Septembrie 2019
Abonamente

Istorie 11 Iulie 2019, ora 07:00

Neînfrânţii. Urme româneşti în Slovacia, Cehia şi Polonia. VALAHIA DIN INIMĂ

Marime Font

Au plecat fără să se mai întoarcă, dar au luat cu ei totul. 

O limbă, o credinţă, un fel de a înţelege lumea, vă­zută şi nevăzută, puterea de a îmblânzi pământul, de a-l face să te asculte, chiar şi pe cel aspru, sălbatic, ne­su­pus, pământul înălţimilor, al frigului şi al ceţii, pă­mântul pieziş al duhurilor şi al singurătăţii, muntele.

Dintre toate popoarele de atunci, din negura bântuită de molime şi vrăjmăşii a istoriei, doar ei, vlahii, ştiau taina de a supune locurile de nesupus. O taină aflată de la daci şi de dinainte de ei, de la oamenii de la începuturile timpului. Pentru că atunci când nu exista istorie, ci doar Dumnezeu, atunci când lucrurile nu aveau nevoie de dovezi, ci doar de credinţă, lor, oamenilor de aici, din ţara asta care se numeşte astăzi România, le-a fost dat să înţeleagă munţii, să-i asculte, să-i iubească, să-i su­pună.


Pentru că numai aşa, înţelegând că trebuie să te supui ca să poţi supune, înţelegând că trebuie să te în­crezi nevăzutului ca să poţi crea văzutul, oamenii ăştia de la Carpaţi şi Dunăre au putut să se ridice şi să facă o ţară din înălţimile despre care alţii credeau că sunt lo­cuite doar de zei.

Transhumanța

Rostul fânului şi al coasei, al laptelui şi al brânzei, al turmelor de oi şi capre, al mersului neîn­trerupt de sus în jos şi înapoi, al mişcării acesteia neîn­trerupte, transhumanţa, în căutarea vieţii şi a îmblânzirii a ceea ce părea de neîmblânzit.

Au plecat încet, de aici, de acasă, din ţara asta care se numeşte astăzi România, dar au ştiut să poarte acest acasă cu ei, tot drumul lor de veacuri. În lunga lor pri­begie, cu vremea, limba lor a început să se amestece cu a celor cu care se întâlneau. Cu unii s-au războit, iar une­ori au fost nevoiţi să treacă la o altă religie. Dar nicio­dată, în drumul lor lung prin lume şi istorie, n-au pierdut limba lor adevărată, limba care a fost a lor şi numai a lor, cea a demnităţii şi a conştiinţei de vlahi, limba păs­toritului, a obiceiurilor, cea mai tainică şi mai adevă­rată limbă de acasă, cea a inimii.

Pentru că acasă e în inimă. Iar inima vlahilor nu a putut fi înfrântă de istorie, cu tot drumul ei lung prin lume, cu toate războa­iele pe care le-a dus de-a lungul timpului. Dovada este aici şi acum, în acest secol XXI, într-o ţară, Cehia, într-o zonă care se numeşte şi astăzi, la aproape o mie de ani de când se atestă că au sosit ei, păstorii, stăpânii munţilor, "Moravia Valahă" sau "Micul Balcani". Oame­nii care trăiesc aici se numesc vlahi. Sunt fraţii tăi, din timpuri străvechi, oamenii aceia care au plecat fără să se mai în­toarcă, dar au luat cu ei totul. Trebuie să-i vezi, să-i simţi, să-i cunoşti. Şi trebuie să înţelegi dacă acel acasă poate să mai fie la fel după atâta amar de timp şi de­părtare.

Acasă, din nou

Le-a luat 150 de ani ca să ajungă din Carpaţi până-n Tatra. 150 de ani în care au mers, s-au oprit şi s-au răsfirat cu turmele de oi şi capre pe munţii şi dealurile pe care le-au tot întâlnit în cale. Munţii şi dealu­rile pe care le-au îmblânzit cu felul lor de a fi, al lor şi numai al lor, cu legile şi obiceiurile ştiute doar de ei.

S-au tot oprit în drumul lor spre Cehia de astăzi, s-au oprit şi au ră­mas, apoi au mers înainte alte şi alte generaţii de vlahi, prin ţări care astăzi se numesc Ucraina, Po­lonia, Slovacia. Când au ajuns în Moravia din Cehia de astăzi (pri­mele documente vorbesc de anul 1297), Vsetin, de pildă, nu era alt­ceva decât o regiune înaltă şi ne­populată din preajma râului Bec­va. Un teritoriu sălbatic, ca orice alt teritoriu aflat la înălţimi din acea epocă, care aparţinea, cel pu­ţin în scripte, cavalerilor templieri.

Gospodării ale vlahilor pe la 1920

O zonă albă a Europei medievale de atunci, inaccesibilă şi aspră, prea puţin mănoasă şi deloc la în­demâna puterilor vremii.

Ce pu­teau face aici, pe un pământ aflat prea sus pentru a construi o civi­lizaţie ca aceea a Pragăi, de pildă? Doar că ei, păstorii vlahi plecaţi din Carpaţii României, ştiau ce să facă.

Vreme de o sută de ani şi mai bine, străinii aceştia veniţi din munţi cu turmele lor de capre şi oi au ştiut să ia în stă­pânire pădurile, să prelucreze, să şlefuiască şi să înche­ge lemnul cât să-l transforme în casă, au ştiut să desţe­le­nească pământul şi să-l prefacă în păşune, au ştiut să facă din laptele, carnea şi lâna oilor, brânza, carnea şi hainele care să-i ţină în viaţă, să se răspândească şi să rămână. De sus în jos şi înapoi.

Până la începutul seco­lului XVI, teritoriul ăsta nehaşurat de pe harta Europei devenise o altă Valahie şi un nou acasă, întocmai ca acelea din care strămoşii celor de acum plecaseră pentru totdeauna. Oamenii de aici erau puternici şi vrăjitori: acolo unde nimeni nu se încumeta să treacă, acolo unde pădurile nesfârşite şi munţii prea înalţi înghiţeau orice potecă, ei îşi croiau drum, rămâ­neau şi deveneau prosperi, purtând întocmai casele, hainele, cântece­le, grija pentru animale. Limba cu care plecaseră li se pierdea încet: timpul trecut de la ple­ca­re era uriaş, oamenii pe care îi întâlneau erau mereu alţii.

Lex Antiqua Vala­cho­rum

Dar limba lor ade­vă­rată, tradiţia vlăhească rămâ­neau ace­leaşi, în orice colţ şi timp al acelei lumi de demult. Oamenii pe care îi întâlneau nu îndrăzneau să-i supere. Vlahii erau aspri, drepţi, mândri şi nesupuşi. Vlahii erau altfel, iar de la ei, ceilalţi, oamenii simpli ai marilor oraşe, au înţeles că şi muntele, şi pădurea pot fi rostuite, în­ţelese, folosite. Respec­taţi şi temuţi, dând socoteală şi trăind doar prin legea lor străbună ("Lex Antiqua Vala­cho­rum"), di­fe­rită de orice alt fel de lege cu­nos­cută, pentru că doar aici se vor­bea limpede despre ospitalitate, uma­nitate, puritate sau relaţii de familie, vlahii nu se supuneau feu­dalilor vremii.

Singu­rele îndatoriri pe care le aveau erau să păzească graniţele ţării şi să plătească anual o oaie şi un miel, la fiecare 50 din turma păstorită. Atât şi nimic mai mult. Doar că, atunci când puterea lor a de­venit prea mare, când bel­şugul pe care l-au smuls dintr-o natură, până atunci potrivnică, a început să prindă cheag şi strălu­cire, puterile vremii au ajuns să fie interesate de acei străini cu legi ciudate, de cei care îşi poartă şi îşi clădesc casa din inimă, oriunde ar merge, aidoma cu cea din care au plecat.

În Moravia Cehă, atunci, datorită lor, a vlahilor, o zonă din ce în ce mai prosperă, habs­burgii au înţeles că oamenii ăştia nu vor să se su­pună. Că sunt altfel. Că nu le dau lor socoteală. Că pot trăi împăcaţi, la marginea oricărui imperiu, într-o altă lume, mai demnă şi mai dreaptă decât cea rostuită de ei. Că vlahii sunt altcineva, oameni cu o altă credinţă, cu alte obiceiuri. Nu i-au înţeles. I-au numit barbari. Şi au încercat să-i înfrângă.

Hoarda războinicilor păstori

Părintele educaţiei moderne, aşa cum este cunoscut Jan Amos Comenius, scria în 1620: "Oamenii din Mun­ţii Moraviei se numesc vlahi şi nu se tem de războaie. Au refuzat să accepte jugul habsburg şi, timp de trei ani, şi-au apărat libertatea cu sabia". Patru ani mai târziu, în 1624, războiul acesta inegal între oamenii munţilor şi imperiu se ducea mai departe, iar vlahii erau departe de a fi învinşi. Comenius, el însuşi o victimă a represaliilor habsburgilor, scria din nou, plin de admira­ţie: "Locuito­rii principatului Vsetin şi ai munţilor din jur (cei care se numesc vlahi) continuă să lupte mai departe şi nu pot fi înfrânţi".

Şi nu era vorba doar de drepturi în acest război. Vlahii îşi apărau credinţa orto­doxă, credinţa lor atât de ciudată faţă de cea unifor­mi­zantă şi trufaşă a catolicismului imperial. Oamenii ăştia, de acum mult prea puternici şi prosperi, oamenii ăştia niciodată supuşi ştiau să şi lupte în numele adevărului lor străvechi. O recunoştea Albert von Wallenstein, co­mandantul trupelor habsburge din Vsetin: "Nu le putem face faţă vlahilor. Revolta lor ne depăşeşte". Raidurile erau fulgerătoare. Coborâţi din munţii pe care îi ştiau atât de bine, "hoardele vlahe se bucură de sprijinul ne­precupeţit al localnicilor", constata cu groază un oficial austriac.

Iar hoardele făceau ravagii în oraşele Male­novice, Zlin şi Valasske Mezirici. Revolta începuse, iar imperiul pierdea bătălie după bătălie. În 1621, vlahii şi aliaţii lor de conjunctură, protestanţii maghiari, contro­lau tot estul Moraviei. Imperiul se repliase, "barbarii" aceia erau războinici de neînfrânt. Abia în 1623, odată cu înfrângerea aliaţilor maghiari, revolta vlahilor a putut fi oprită. Habsburgii preluaseră din nou controlul, vlahii erau executaţi pe capete. Nu pentru multă vreme.

Aliați cu danezii și suedezii contra Imperiului Hapsburgic

Refu­zând ferm ajutorul Imperiului Otoman, cel cu care se războiseră de atâtea ori pe vremea în care nu părăsiseră încă Munţii Carpaţi, vlahii s-au repliat şi au continuat să lupte singuri. Singuri împotriva unui imperiu care îi forţa să-şi piardă credinţa, identitatea, casa din inimă. În martie 1624, în vestul Munţilor Vsetin, barbarii aceştia vlahi îi spulbe­rau, pur şi simplu, pe habsburgi într-una dintre cele mai umilitoare bătălii din istoria imperiului. Ei, păstorii, muntenii, oamenii cu turmele, cei care ştiau să stăpânească stihiile, nesupuşii. Munţii erau ai lor. Şi nu puteau fi cuceriţi.

Uniţi cu danezii, apoi cu suedezii, şi abandonaţi de fiecare dată de aliaţii lor de conjunctură în ceea ce se nu­meşte acum"Războiul de 30 de ani", vlahii şi-au păs­trat independenţa faţă de imperiu până în 1644. Atunci, în anul acela, o armată întreagă a unui imperiu uriaş, cel habsburgic, a înfrânt definitiv revolta războinicilor păstori.

Valahi deci infractori

Biserica Catolică şi Imperiul Austriac puteau să răsufle liniştiţi, edictul din 1632 - "Locuitorii din Valassko sunt valahi, prin urmare infractori absoluţi" - putea fi, în sfârşit, pus în aplicare: satele Hovezi, Huslenky, Halenkov şi Zdechov au fost arse din temelii, vlahii dezarmaţi, păşunile şi stânele distruse, mai bine de 20% din bărbaţii ce au luptat, ucişi. Cei rămaşi în viaţă aveau de ales între execuţiile publice sau supu­ne­rea faţă de Imperiul Habsburgic şi convertirea la cato­licism. La scurt timp, în Vsetin, au urmat execuţiile pu­blice.

În urma lor, la sfârşitul anului 1644, o treime din populaţia vlahă nu mai exista. Muriseră pentru credinţă, pentru nişte obiceiuri, pentru un acasă cu totul altfel decât cele ale timpurilor de atunci. Luptaseră cu inima şi se jertfiseră pentru ea. După război, a urmat ciuma. Dar vlahii nu au putut fi înfrânţi. Cei rămaşi şi-au conti­nuat drumul lor drept prin istorie, prin alte vremuri şi cu alţi stăpâni. "De fapt, n-am putut fi înfrânţi nicio­dată. Ne-am schimbat religia, am fost obligaţi să trecem de la legea noastră strămoşească la cea a statului, dar am rămas aceiaşi". "De ce vorbiţi despre noi?", îl în­treb pe tânărul din faţa mea. "Pentru că sunt vlah şi sunt mân­dru de asta!", îmi spune Lukas Spitzer, muzeo­graf din Vsetin. Ochii lui albaştri mă fixează o vreme, apoi se îmblânzesc. Lukas zâmbeşte.

Fraţii de peste timp

Le-ai căutat urmele atâţia ani, cum niciun istoric n-a făcut-o. Colegii tăi reporteri au scotocit munţi şi văi, au isco­dit oameni şi au aflat documente, s-au bucurat de fiecare casă, obiect sau denumire care păstra aminti­rea strămoşilor tăi vlahi. Ai urcat un munte din Alpii Dolo­miţi, Valacia, ai auzit şuieratul vântului şi poveşti despre păstori pierduţi. Te-ai simţit de multe ori acasă în Eu­ropa aceasta de acum, te-ai simţit acasă ori de câte ori ai aflat firul invizibil care să te poarte în inima încă vie a istoriei, inima aceasta care încă mai pulsează cu sân­gele păstorilor din Carpaţi.

O inimă veche, mai veche decât documentele ştiute, mai veche decât istoria care se scrie. Inima pe care revista aceasta se încăpăţâ­nează să n-o lase uitată, deşi civilizaţia de acum o astupă grăbit cu straturi grele de nepăsare. Ai încercat să dai nepăsarea la o parte, ai încercat să găseşti din nou dru­mul drept. I-ai căutat pe ei, pe cei de la care ai pornit, pe cei care te-au făcut să fii ceea ce eşti acum. De ani buni, o echipă mică în căutarea unui adevăr mare, o himeră, fără doar şi poate, în ochii celorlalţi, în ochii prea lucizi ai unei lumi prea concrete.

Iar urmele, hărţile şi cărţile vechi, uitate, te-au adus acum, în toamna asta ploioasă de septembrie, până în Slovacia, Cehia şi Polo­nia. În Roznov pod Radhostem, din Cehia, ai găsit mu­zeul valah, minunăţia aceea de sat vlăhesc, conser­vată impecabil de sute de ani, aşa cum scria în numărul tre­cut Ciprian Rus. Într-una dintre acele case de lemn, lân­gă un cuptor în care se coceau colaci, am stat de vorbă cu muzeografa Helena Cviklová, am aflat că vlahii de demult şi-au purtat cu mândrie şi demnitate datinile, rosturile şi viaţa lor cea veche prin toată istoria asta vitregă, care a încercat să-i supună de atâtea şi de atâtea ori.


Au păstrat lucrurile întocmai până târziu, foarte târziu, când noile războaie şi molima devas­tatoare a comunismului i-a împins din casele lor de lemn şi de pe păşunile înalte şi i-a trimis forţat în noile oraşe, la blocuri. Ai oftat şi ai închis ochii în căldura aceea tăcută şi dospită a unei odăi de lemn, vechi de mai bine de două sute de ani, dintr-un muzeu vlăhesc din Cehia, te-ai gândit la viaţa tihnită de atunci şi ţi-ai spus că ai ajuns din nou târziu, un pic prea târziu ca să mai prinzi lucrurile aievea.


Ai mers apoi mai departe, până în Vsetin, acolo unde, vreme de 30 de ani, păstorii tăi veniţi din Carpaţi nu s-au lăsat înfrânţi în credinţa şi rosturile lor de un mare impe­riu. Ai vrut să afli cum a fost posibil ca nişte oameni obişnuiţi cu munţii şi ceaţa să ţină piept atâta amar de vreme istoriei piezişe. Ai stat de vorbă cu un tânăr înalt, cu ochi albaştri, muzeograful de aici, ţi-a arătat hărţi, ţi-a deschis ochii şi mintea ca să înţelegi trecutul. Apoi, la sfârşit, ţi-a vorbit de "noi" şi a dat să plece. L-ai oprit şi nu ţi-a venit să crezi.


După atâtea şi atâtea căutări prin Europa aceasta de se­col XXI, în faţa ta, acum, aici, se află un om în carne şi oase, care îţi spune simplu "sunt vlah şi sunt mândru de asta". Aşa se întâmplă toate lucrurile, chiar şi cele magice: firesc, ca şi cum ar fi de la sine înţelese. În muzeul din Vsetin nu mai era vorba despre gloria şi onoarea celor de demult, nici despre trecutul lor care a lăsat urme ci, pur şi simplu, despre prezent. Aici, acum, stai de vorbă cu un om de vâr­sta ta care îţi spune că e vlah, că părinţii lui sunt vlahi şi că aşa a fost să fie de când pământul ăsta din Moravia a fost luat în stăpânire de strămoşi.

Ai fi vrut să crezi, poate, în naivitatea ta, că atunci când vei întâlni un vlah în carne şi oase, undeva, prin lumea asta mare, îl vei vedea însoţit de câini, fluierând o doină, într-un cojoc de oaie, proaspăt coborât din munţi. Dar realitatea este întotdeauna mai simplă, mai firească şi, dacă ai ochi să vezi şi inimă de simţit, este la fel de magică şi de uimitoare ca orice plăsmuire. Lukas Spit­zer, muzeograf şi doctor entomolog, stă în faţa ta şi zâmbeşte. Este vlah şi se ocupă de fluturi, a scris şi o carte despre asta. Îl mai priveşti o dată.


În faţa ta este unul din­tre urmaşii păstorilor care au plecat din Carpaţi acum o mie de ani, în faţa ta, ca un arc peste timp, se află unul dintre fraţii tăi. Îi zâmbeşti şi tu, stingherit. Vorbeşti. Rămâne ca a doua zi să vă întâlniţi din nou, să-i cunoşti casa, rosturile şi părinţii. Nu locuieşte în Vsetin, ci într-unul dintre satele din apropiere. "Unde, mai exact?", îl întreb. "În Halenkov", îmi spune, "în Vala­hia. Dar toţi cehii ştiu de zona asta drept Micul Bal­cani". Se face seară şi am găsit ceea ce căutam.

Mândru, sărac şi fericit

În Halenkov, un soare cu dinţi şi o sărbătoare i-a scos pe oameni în stradă. E târgul anual, evenimentul acela pestriţ care amestecă laolaltă vechiturile, tradiţia, maldărul de haine ieftine, toboganele pentru copii, mân­carea. Îl găsesc pe Lukas, îmi zâmbeşte stânjenit. Îl liniştesc, aşa e şi la noi, tradiţia veche, pură, s-a tot ciobit de la vremuri şi a ajuns să se refugieze doar în satele de sus, inaccesibile. Lukas îmi mai zâmbeşte o dată, trist. Aici, în Cehia, dintre toate războaiele pe care le-au avut de purtat vlahii în toată istoria lor, niciunul n-a fost mai aspru şi mai pustiitor decât cel cu realitatea comunistă.

Ei, comuniştii, spre deosebire de România, au distrus în marşul colectivizării până şi satele din munţi. Păstorilor le-a fost luat totul: pădurea, păşunile, casele şi animalele. Vlahii au fost despăgubiţi şi trimişi la blocuri, cei care s-au împotrivit au sfârşit în închisori sau au fost executaţi. Tradiţia lor vie trebuia să moară, a fost considerată un afront în faţa noii orânduiri mun­citoreşti, trebuia rasă de pe faţa pământului şi trimisă la muzee, ca o ciudăţenie a unor vremuri apuse, numai bună de conservat, de inventariat.

Muzica trebuia să devină folclor, tradiţia - obiect de studiu. Războiul ăsta a fost cel mai greu dintre toate. Stâne arse, păşuni pâr­jolite, case transformate în lemne de foc. Meşteşugarii vlahi, cei despre care Lukas îmi spune cu mândrie că i-au învăţat pe cehi rosturile pământului, au fost trimişi în uzină, forţaţi să se angajeze. "Dar nu, noi, vlahii, nu pu­tem fi înfrânţi. Am rămas cu fruntea sus după războa­iele cu austriecii, am trecut mai departe prin ciumă şi boli, am fost batjocoriţi şi umiliţi de comunism, dar am mers înainte", îmi spune Lukas, şi înainte mergem şi noi, printr-o vale care se tot îngustează, prin mijlocul unei păduri care tot creşte.


(Lukas Spitzer)

Aici, acum, trăiesc Lukas Spit­zer şi familia lui, într-o casă de lemn, scăpată de fu­ria roşie, o casă de lemn veche de mai bine de o sută de ani, o casă vlă­hească, cu toate rosturile vlăheşti bine orânduite, în care el, Lukas şi soţia lui, s-au întors să tră­iască, s-au întors să stea. Oile sunt cu ei, nu multe, doar 15 acum ("dar vor fi mai multe", îmi spune el şi zâmbeşte), păşunea se întinde până la pădure, e linişte, e tihnă, şi lucrurile se întorc în matca lor străveche. Îl întreb cum se descurcă, dacă nu îi e greu. Îmi zâmbeşte din nou. Îmi spune că este "mândru, sărac şi fericit, aşa cum sunt toţi vlahii".

"După 1989, din ce în ce mai mulţi vlahi au fugit de ora­şele şi blocurile în care au fost obligaţi să stea. Ne-am întors aici, în Micul nostru Balcani, unde ne este locul. Din 1989 şi până acum, numă­rul oilor din Cehia s-a dublat. Şi asta doar datorită nouă. Suntem singurii oa­meni din Cehia care îşi păstrează încă tra­diţia, zi de zi, sin­gurii care o trăim mai departe". Cehii îi invi­diază: Velké Karlovice, Karolinka, Nove Hro­zen­kov, Horni Vsacko, toate aceste orăşele şi sate vlăheşti cu­noscute în Cehia drept "Micul Balcani" sunt căutate acum de turiştii din toată ţara pentru liniştea, frumuseţea simplă şi rădăcinile străvechi pe care le întâlneşti la tot pasul.

Urc cu Lukas mai departe în munţi. Îmi arată păşu­nea pe care a cosit-o cot la cot cu fratele şi tatăl lui. Îmi arată locurile unde culege ciuperci. Locurile unde taie lemne pentru foc. Îmi vorbeşte un pic în vlaha veche, o limbă uitată, străveche, venită prin ceţuri şi ploi, peste munţi. Acum şi aici, viaţa asta neschimbată din mijlocul naturii, pe care numai ei, neînfrânţii, au ştiut să şi-o apropie, s-o facă vie, s-o îmblânzească. "Ne vom întoarce la păstorit, la rădăcinile noastre din România, ne vom întoarce la ceea ce este al nostru şi a fost întotdea­una".

Aş vrea să-i spun lui Lukas că dacă el şi alţii ca el, vlahii tineri, simt aşa, isto­ria a şi început deja să se schimbe, să se în­toarcă încet, spre locul acela tainic din care a pornit, locul de dinainte de istorie şi timp, inima. Tac însă.

După atâtea răz­boaie, vlahii din Cehia sunt încă vii, invi­diaţi şi demni, şi merg înainte. Istoria nu s-a oprit, aşa cum şi-au dorit comuniştii, într-un muzeu, ci este vie şi se scrie acum. Sunt mândri, săraci şi fericiţi, s-au lup­tat cu istoria şi au mers mai departe. Nu au putut fi înfrânţi. Sunt fraţii tăi. I-ai gă­sit. Sunt aici, acum, pentru totdeauna.

sursa: Formula-AS 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 17:29

VIDEO / Octavian Țîcu candidează la funcția de primar al Chișinăului și a părăsit fracțiunea PPDA

VIDEO / Octavian Țîcu candidează la funcția de primar al Chișinăului și a părăsit fracțiunea PPDA

Deputatul Octavian Țîcu a decis să candideze la șefia capitalei și a făcut un apel către partidele de dreapta, îndemnându-le să-și unească forțele, pentru a nu admite ca fotoliul de primar al Chișinăului să fie ocupat de socialistul Ion Ceban.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 17:21

Dumitru Țîra este candidatul PPEM pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău

Dumitru Țîra este candidatul PPEM pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău

Dumitru Țîra candidează pentru funcția de primar general al capitalei! Actele pentru înregistrarea în cursă au fost depuse astăzi la Consiliul electoral de circumscripție Chișinău. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 17:19

CNA şi procurorii anticorupţie au aplicat sechestre în valoare de cca 364 de milioane de lei în dosarul fraudei bancare şi au ridicat 11 automobile de lux

CNA şi procurorii anticorupţie au aplicat sechestre în valoare de cca 364 de milioane de lei în dosarul fraudei bancare şi au ridicat 11 automobile de lux

Centrul Naţional Anticorupţie, prin intermediul Agenţiei de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI), şi procurorii anticorupţie au aplicat zilele acestea sechestre în valoare de cca 364 de milioane de lei în dosarele fraudei bancare. Printre bunurile indisponibilizate sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 15:23

HIV - simptome, transmitere, diagnostic, tratament

HIV - simptome, transmitere, diagnostic, tratament

Cand auzim cuvintele HIV sau SIDA, deschidem ochii mari si suntem foarte precauti. Toti stim cat de grav este sa ai acest virus, dar oare suntem bine informati despre cum putem preveni aceste situatii sau care sunt caile de transmitere? In realitate, chiar si azi, cand medicina a evoluat atat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 14:47

3 sandwichuri sănătoase, perfecte pentru pachetul de la muncă

3 sandwichuri sănătoase, perfecte pentru pachetul de la muncă

Ai ramas in pana de idei si nu mai stii ce sa iti pui in pachetul pe care il iei a doua zi la munca? Incearca niste sandwichuri numai bune de savurat in pauza de pranz. usor de preparat si facute din ingrediente alese cu grija, de tine, pentru a te bucura de o masa savuroasa. Inspira-te din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 13:11

RM a fost condamnată la CEDO, alături de Rusia, pentru că a predat persoane miliției transnistrene

RM a fost condamnată la CEDO, alături de Rusia, pentru că a predat persoane miliției transnistrene

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a făcut publice în data de 17 septembrie 2019, două hotărâri în care au recunoscut Republica Moldova și Federația Rusă vinovate de violarea dreptului de a nu fi supus torturii și tratamentelor inumane, precum și dreptului la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 12:47

Popșoi le ține lecții politice lui Țîcu, Reniță și Carp / „Sunt oameni liberi, dar opiniile separate nu-și au rostul”

Popșoi le ține lecții politice lui Țîcu, Reniță și Carp / „Sunt oameni liberi, dar opiniile separate nu-și au rostul”

Vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi, recunoaște că în interiorul Blocului „ACUM” sunt deputați care au opinii separate în ceea ce privește unele aspecte ale cooperării cu PSRM. Acesta spune că, în unele situații, aceste...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 12:25

Separarea puterii în stat a coaliției ACUM-PSRM /// Legislativul îi cheamă pe Harunjen și Cavcaliul la AUDIERI

Separarea puterii în stat a coaliției ACUM-PSRM /// Legislativul îi cheamă pe Harunjen și Cavcaliul la AUDIERI

Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat se convoacă în ședință pe 20 septembrie. Membrii comisiei i-au invitat la audieri pe mai mulți foști funcționari, dar și pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 11:28

Vizită eșuată în SUA /// Maia Sandu RATEAZĂ DIN NOU întrevederea cu Mike Pompeo

Vizită eșuată în SUA /// Maia Sandu RATEAZĂ DIN NOU întrevederea cu Mike Pompeo

Maia Sandu nu se mai vede cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, deși acest lucru a fost promis de Guvern. În agenda publicată pe pagina Departamentului de Stat al Statelor Unite se anunță că Pompeo se va afla în aceste zile în Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 10:45

Cele 8 reorganizări teritoriale ale României din ultima sută de ani. Ponta propune o a noua

Cele 8 reorganizări teritoriale ale României din ultima sută de ani. Ponta propune o a noua

În decembrie 1918, stăteam așa: Transilvania avea 25 de comitate şi comune, Bucovina- 11 căpitănii fără personalitate juridică, Basarabia avea opt judeţe divizate în ocoale (gubernii), iar Vechiul Regat era împărțit în 37 de județe. De atunci, țara noastră a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 10:28

O regiune din Italia oferă o sumă uriașă oricui vrea să se mute aici. Condiția impusă

O regiune din Italia oferă o sumă uriașă oricui vrea să se mute aici. Condiția impusă

O regiune subpopulată din Italia a anunțat că va oferi peste 25.000 de euro oamenilor dispuși să se mute într-unul din cele 106 de sate, într-un efort de a „resuscita” comunitățile respective.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 10:19

Un pretendent la șefia capitalei a făcut un masterat care a costat peste 45 de mii de euro: „Mi-am dat seama că nu e suficient ceea ce fac”

Un pretendent la șefia capitalei a făcut un masterat care a costat peste 45 de mii de euro: „Mi-am dat seama că nu e suficient ceea ce fac”

Candidatul la funcția de Primar al mun. Chișinău, Victor Chironda, a luat decizia de a candida la funcția de primar al municipiului Chișinău după aproape un an de analiză și cântărire a tuturor argumentelor „pro” și „contra”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 10:06

Vladimir Cebotari este candidatul PDM la funcția de primar general al municipiului Chișinău

Vladimir Cebotari este candidatul PDM la funcția de primar general al municipiului Chișinău

Vladimir Cebotari va depune documentele pentru înregistrarea în alegeri la Comisia Electorală de Circumscripție Chișinău joi, 19 septembrie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 09:57

Eugen Tomac, semnal de ALARMĂ în plenul Parlamentului European: Situația românilor din Transnistria este DISPERATĂ din cauza Rusiei. Cer UE un raport asupra acestei spețe

Eugen Tomac, semnal de ALARMĂ în plenul Parlamentului European: Situația românilor din Transnistria este DISPERATĂ din cauza Rusiei. Cer UE un raport asupra acestei spețe

Eurodeputatul Eugen Tomac afirmat luni, în plenul Parlamentului European, că Rusia practică „un export de frică și divizare” în regiunea transnistreană. Astfel, președintele PMP a tras un semnal de alarmă referitor la „situația disperată a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 09:36

Zeci de răniţi, majoritatea copii, într-un accident rutier din Italia

Zeci de răniţi, majoritatea copii, într-un accident rutier din Italia

Aproximativ 30 de persoane au fost rănite după ce un autobuz de transport public a ieşit de pe carosabil, în centrul Italiei, informează Mediafax citând presa italiană. Accidentul a avut loc marţi după-amiază pe un drum provincial, între localităţile Spoltore...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 08:50

Procurorul General al Guvernului ACUM-PSRM / Un deputat din alianță insistă că nu este nevoie pe separarea puterii în stat

Procurorul General al Guvernului ACUM-PSRM / Un deputat din alianță insistă că nu este nevoie pe separarea puterii în stat

Guvernul Maiei Sandu trebuie să se implice în selectarea candidaturii pentru funcția de procuror general pentru că Consiliul Superior al Procurorilor nu are credibilitate. Declarația aparține dlui Litvinenco, deputat din blocul ACUM și a fost făcută la emisiunea „Politica...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 08:40

Rusia ridică vizele pentru cetățenii din 53 de țări, inclusiv România. Ce regiune poate fi vizitată doar cu viza electronică

Rusia ridică vizele pentru cetățenii din 53 de țări, inclusiv România. Ce regiune poate fi vizitată doar cu viza electronică

Turiștii și oamenii de afaceri din 53 de țări vor putea vizita Stankt Petersburg doar în baza unei vize electronice simplificate, care va intra în vigoare în această toamnă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 08:39

PCRM nu va înainta un candidat pentru fotoliul de primar al municipiului Chișinău

PCRM nu va înainta un candidat pentru fotoliul de primar al municipiului Chișinău

PCRM a prezentat Lista de candidați la funcțiile de consilieri în Consiliul Municipal Chișinău

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 08:30

OSCE este îngrijorată de ancheta Procuraturii R. Moldova împotriva șefului agenției Sputnik, Vladimir Novosadiuk

OSCE este îngrijorată de ancheta Procuraturii R. Moldova împotriva șefului agenției Sputnik, Vladimir Novosadiuk

Vladimir Novosadiuk este suspectat de implicarea într-un caz de fraude și spălare de bani în cazul „jafului secolului” prin structurile omului de afaceri Ilan Shor.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 18 Septembrie 2019, ora: 08:26

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 18 SEPTEMBRIE 2019. TAURII SE POT ÎNDRĂGOSTI

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 18 SEPTEMBRIE 2019. TAURII SE POT ÎNDRĂGOSTI

Horoscopul zilei de 18 septembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 18 septembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 18...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 18 Septembrie 2019, ora: 06:00 de Ion Macovei

Eminescu pe care îl știm mai puțin

Eminescu pe care îl știm mai puțin Din editia print

Viața lui Mihai Eminescu a fost bântuită de lipsuri, muncă grea și dezamăgiri în viața personală. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 04:48

De ce ar trebui sa consumi mai des ceai. Cercetatorii au descoperit un nou beneficiu al acestei bauturi

De ce ar trebui sa consumi mai des ceai. Cercetatorii au descoperit un nou beneficiu al acestei bauturi

Ceaiul a fost subiectul multor cercetari care au scos la iveala nenumarate beneficii ale acestei bauturi: ajuta la diferite boli, precum cancer, diabet, afectiuni cardiovasculare, dar are si calitati microbiene. Iar acum oamenii de stiinta au descoperit un nou beneficiu al ceaiurilor.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 18 Septembrie 2019, ora: 04:25

(REȚETA ZILEI) Mâncare de gutui cu pui

(REȚETA ZILEI) Mâncare de gutui cu pui

Asocierea dintre fructe şi carne este una ingeniosă. Încearcă această reţetă, cu siguranţă o vei repeta.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 00:31

Seinfeld vine pe Netflix

Seinfeld vine pe Netflix

 A fost o oarecare tristețe la început de toamnă când Netflix n-a mai avut drept de difuzare pentru Friends. Toamna a devenit însă veselă din nou cu vestea că Seinfeld ajunge pe platforma de streaming. Toate 180 de episoade. La mai bine de 30 de ani de la debut. Poate...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)