Actualitate

NEWS ALERT / Comandantul Gărzilor Revoluţionare iraniene, UCIS în Irak în urma unui RAID AERIAN american

Generalul Qasem Soleimani, un important comandant militar, a fost ucis ”într-o acţiune defensivă decisivă menită să protejeze personalul american din străinătate” şi să descurajeze viitoare atacuri, a confirmat Pentagonul.

Preşedintele american Donald Trump a ordonat lovituri aeriene la Aeroportul Internaţional din Bagdad .

Conform televiziunii de stat irakiene, Soleimani, comandantul Gărzilor Revoluţionare Islamice, a fost ucis de rachete care au lovit maşina în care se afla în apropiere Aeroportului Internaţional Bagdad.

După atac, preşedintele american Donald Trump a postat pe Twitter drapelul american.
 
Anterior, secretarul american al Apărării, Mark Esper, a declarat că există indicii că Iranul sau forţe susţinute de acesta ar putea plănui noi atacuri, el avertizând că ”jocul s-a schimbat”, fiind posibil ca Statele Unite să ia măsuri preventive pentru a proteja vieţile americanilor, transmite Reuters.

”Există unele indicii că ar putea plănui noi atacuri, nu este nimic nou…am văzut asta de două, trei luni”, a declarat Esper reporterilor.

”Dacă se va întâmpla asta, atunci vom acţiona şi, apropo, dacă vom afla despre atacuri sau indicii, vom lua măsuri preventive pentru a proteja forţele americane şi vieţile americanilor”, a mai spus Esper.

Demonstranţi susţinuţi de Iran au aruncat cu pietre în ambasada SUA, timp de două zile, dar s-au retras miercuri, în urma suplimentării trupelor de către Washington.

Preşedintele american Donald Trump, care va candida pentru al doilea mandat în alegerile din noiembrie, a acuzat Iranul că a orchestrat violenţele. Trump a avertizat marţi că va la măsuri împotriva Iranului, darr a spus ulterior că nu vrea război.

”Jocul s-a schimbat şi suntem pregătiţi să facem ceea ce este necesar pentru a ne apăra personalul şi interesele şi pe partenerii noştri din regiune”, a spus Esper.

În timpul aceleiaşi conferinţe, şeful Statului Major al SUA Mark Milley a spus că a existat o campanie susţinută a Hezbollah împotriva personalului american cel puţin din luna octombrie şi că atacul cu rachete din nordul irakului a avut rolul de a ucide.

”Treizeci şi una de rachete nu au rolul unui foc de avertisment, au avut rolul să provoace pagube şi să ucidă”, a spus Milley.

În această săptămână, Statele Unite au trimis 750 de soldaţi în Kuweit, iar oficiali americani au declarat că alţi aproximativ 3.000 de soldaţi ar putea să fie trimişi în regiune în următoarele zile.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *