Fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc a anunțat că renunță la mandatul de deputat.
În ultima perioadă, mai mulți politicieni de rang înalt, din așa-zisa guvernare reformatoare, dau indicații publice instituțiilor de drept cum să acționeze, ce dosare să facă, cui să i se facă dosare etc.
Aceștia sunt politicienii care, atunci când erau în opoziție, făceau isterie legată de politizarea instituțiilor de drept, iar astăzi, se duc abuziv peste judecători și procurori în forurile lor de conducere, unde politicienii nu au ce căuta, ca să facă presiuni.
Politicienii puterii de azi au schimbat în mod abuziv din funcții un număr mare de funcționari, dar cel mai grav este că au înlocuit mulți profesioniști cu reprezentanți politici ai regimului PSRM-ACUM, fără concursuri transparente, fără meritocrație, doar pe baza apartenenței de partid.
Dar politizarea instituțiilor nu e cel mai grav lucru care s-a întâmplat în ultimele săptămâni, cel mai grav este modul în care Moscova a preluat instituțiile strategice ale statului: SIS, Ministerul Apărării, Parlamentul (conducerea și cele mai importante comisii), iar foarte curând și Procuratura Generală, CNA, poate și alte instituții.
Când am spus că anume asta se va întâmpla, mulți nu m-au crezut. Acum vă spun și că aceste instituții nu sunt preluate doar ca cineva să dețină mai multă putere, dar scopul este instalarea în Republica Moldova a unui regim pro-rus pe mulți ani de acum înainte, care va acționa la comanda unor forțe externe, în baza unor interese care nu au legătură cu binele moldovenilor.
Doar naivii cred că rușii participă acum în Moldova la “de-oligarhizare”, în realitate însă ei participă la preluarea instituțiilor vitale ale statului, iar abuzurile pe care le pregătesc vor indica cum va arăta viitorul “stat de drept” după modelul rusesc atât de bine cunoscut.
Am așteptat ca cei din Blocul ACUM să se trezească din euforie și să oprească această capturare a statului de către Moscova, dar constat că, dimpotrivă, ei ajută acest proces, sunt captivi în continuare vechilor obsesii politice și în timpul acesta în spatele lor se instalează mecanisme de control abuziv al statului, ale căror efecte vor fi curând devastatoare și pentru ei.
În condițiile preluării totale în captivitate a Republicii Moldova de către Federația Rusă, în condițiile în care ultimele trocuri politice care s-au făcut, indică preluarea de către ruși, prin partidul lor, a instituțiilor de drept și, în consecință, mă aștept la o degradare totală și pe termen lung a activității justiției, la abuzuri, la o justiție politizată și supusă intereselor personale ale unor grupări, care lucrează împotriva intereselor Republicii Moldova.
În această situație, eu nu doresc să mai activez, în nici un fel, în vreo instituție a statului și astăzi am depus mandatul de deputat în Parlament.
Știu că instituțiile de drept sunt presate politic sa mă lipsească de imunitate, nu au motiv legal pentru un astfel de demers, dar vor fi obligate prin abuzuri să o facă. Prin renunțarea la imunitate, odată cu demisia din funcția de deputat, doresc să opresc și aceste abuzuri și presiuni politice asupra instituțiilor de drept.
Eu nu am nevoie de imunitatea unui stat controlat astăzi de Moscova, de cei care de doi ani de zile au făcut zeci de acțiuni ilegale împotriva mea și a familiei mele, dosare politice, judecăți false, zeci de urmăriri internaționale respinse de Interpol pe motiv de abuz politic etc.
Disperarea Moscovei să controleze Procuratura Generală și justiția din Moldova în general este dată și de scopul foarte vizibil de a continua hărțuirea și intimidarea mea, a familiei mele și a susținătorilor mei. Este modalitatea prin care Moscova acționează ani în șir împotriva mea, intentând numeroasele dosare fabricate. Comunitatea internațională și Interpol au constatat că acestea sunt motivate politic, sunt false și au refuzat solicitările Moscovei. În parteneriat însă cu cei din Blocul ACUM, Moscova controlează în prezent instituțiile de drept și justiția din Moldova și, cu siguranță, speră că, folosind abuziv instituțiile din Moldova, vor avea de această dată mai mult succes și, în final, vor transforma Moldova într-un “aliat” servil al Rusiei.
M-am apărat de toate acestea fără a avea imunitate la vremea respectivă, la fel o voi face și în continuare.
În actuala situație, în care mandatul de deputat nu mai valorează mare lucru, nu-mi pot îndeplini nici obligațiile față de electoratul din Nisporeni, cei care au făcut mandatul meu cel mai reprezentativ în actualul Parlament după numărul de voturi. Nu ar fi corect față de ei să țin ocupat acest loc câtă vreme nu pot să-mi îndeplinesc mandatul primit de la ei, din motive care nu depind de mine. Însă îi voi ajuta altfel, poate chiar mai eficient, pentru că față de ei am o datorie pe viață pentru încrederea masivă pe care mi-au acordat-o.
https://www.facebook.com/plahotniuc/posts/2298275873627254
|
Filmul românesc a cunoscut o evoluție în ultimii ani, după ce a fost marcat la începuturi de bariere politice și financiare. Astăzi, producțiile autohtone au început să fie apreciate, mai cu seamă pentru că prezintă teme cu care societatea noastră se confruntă,...
( ) Citeşte tot articolulBerbec Anumite transformări se întâmplă în viața ta și în sufletul tău, iar tu trebuie să te adaptezi lor. Cei din jur te susțin, iar Venus are un impact pozitiv asupra energiei tale creatoare.
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulMaximele termice ale zilei vor fi -7..-10 grade Celsius în nord, -6..-9 grade în centru și -5..-8 grade în raioanele de sud. Precipitații nu se prevăd. Soarele se va arăta destul de mult de după nori.
( ) Citeşte tot articolulPărerile sunt împărţite atunci când vine vorba de aspectul bananelor. Unii le preferă pe cele verzi, iar alţii le preferă pe cele negre, foarte coapte. Regula este destul de simplă cele verzi sunt mai crude, iar cele negre sunt coapte deja. Oricum ar fi bananele sunt bogate...
( ) Citeşte tot articolulCeea ce visăm poate avea o anumită semnificaţie asupra realităţii pe care o trăim zi de zi. Simbolurile şi semnificaţiile viselor sunt destul de complexe, iar ca să ne dăm seama dacă au impact asupra vieţii noastre trebuie să le descifrăm, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulBerbec Începi să-ți găsești acea parte din optimism pe care ai mai pierdut-o în ultimul timp. Ai noroc că în jurul tău sunt oameni care te susțin și cumva te ajută să treci prin tot procesul cu care ai de-a face în evoluția ta.
( ) Citeşte tot articolulIn primul rand, pentru a va da seama de ce muraturile va pot ajuta sa slabiti, este bine de cunoscut faptul ca au foarte putine calorii. Mai precis, un castravete murat de peste 140 de grame nu are decat 17 calorii, 200 de grame de varza murata nu au decat 25 de calorii si o gogonea medie are...
( ) Citeşte tot articolulÎn fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.
( ) Citeşte tot articolulAstăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolul