Actualitate

Nicolae Sulac n-are sponsori

Comitetul organizatoric al Festivalului-concurs national al interpretilor cantecului popular „Nicolae Sulac”, editia a III-a, a anuntat programul acestuia. In cadrul unei conferinte de presa, Nicolae Botgros si-a exprimat marele sau regret ca, la sutele de scrisori adresate oamenilor de afaceri pentru a sprijini financiar organizarea unei asemenea actiuni culturale de mare valoare cum este Festivalul „Nicolae Sulac”, nu a primit absolut niciun raspuns.

Organizatorii spun ca singurul sustinator al Festivalului este Ministerul Culturii, dar spera ca la cele doua concerte care urmeaza vor reusi sa acumuleze anumite mijloace pentru a completa fondurile necesare edificarii unui monument inchinat celui care a fost Nicolae Sulac.

Iustina Scarlat, directorul Festivalului, a remarcat numarul extrem de mare al doritorilor de a participa la concurs, dar si capacitatea limitata a organizatorilor de a raspunde tuturor solicitarilor. Maine, ora 16.00, la Filarmonica Nationala va avea loc concursul propriu-zis, in cadrul caruia vor fi audiati cei 25 de participanti ajunsi la aceasta etapa dupa selectia desfasurata anterior. In aceeasi zi, interpretii Doina Sulac si Ion Paladi vor sustine un recital.

Duminica, ora 17.00, pe scena Palatului National va avea loc Gala laureatilor. Invingatorii in concurs vor evolua alaturi de Nicolae Glib, Ioana Capraru, Lidia Bejenaru, Adriana Ochisanu si de oaspeti din Romania – Petrica Matu-Stoian, Niculina Stoican, Constantin Bahrin si altii.

Atat in cadrul concursului, cat si la concertul de gala, interpretii vor fi acompaniati de Orchestra de muzica populara „Lautarii”, dirijor – Nicolae Botgros.

Info-Prim Neo

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *