Ultima oră

Noile troleibuze vor fi aduse cu întârziere la Chişinău

„Conform graficului, la data de trei septembrie trebuiau să fie livrate în Moldova toate cele 102 troleibuze. Acum pe străzile capitalei circulă 44 de troleibuze noi, pe ruta 22 şi 24. Cinci troleibuze se află la vama dintre Moldova şi Ucraina, iar alte 10 troleibuze urmează să fie urcate în vagoane vineri. Termenul când trebuiau să ajungă toate troleibuzele va fi mărit cu două săptămâni”, a spus Ghenadie Zadiseneţ.

Primăria municipiului Chişinău a cumpărat cele 102 troleibuze de la uzina „Belkommunmash” în cadrul proiectului de modernizare a transportului public, finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi Uniunea Europeană.

La lansarea proiectului, Primăria anunţa că toate troleibuzele vor ajunge în ţară până pe 1 iunie, ulterior termenul a fost însă prelungit.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *