Astăzi 26 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 18:11
Abonamente

 
 

Media 22 Septembrie 2014, ora 07:39    Din editia print

Notarii din filmul „La Hanul Morții” au intrat în vizorul Ministerului Justiției

Marime Font

Ministerul va atrage o atenție specială activităţii notarilor Liliana Boico, Ala Reșetnicova, Veaceslav Dohocher și Vasile Stahurschi

Ministerul Justiției s-a autosesizat și verifică activitatea celor 14 notari, despre care se vorbeşte în primul episod al filmului „La Hanul Morții” şi care au autentificat acte în folosul fostului polițist Gheorghe Vintaniuc și al soției acestuia, medicul de familie Nadejda Ghirba. Amintim că cei doi sunt învinuiți de escrocherie în proporții deosebit de mari, după ce ar fi deposedat de apartamente cel puțin 19 persoane vulnerabile, multe dintre care au decedat sau au dispărut în scurt timp după ce și-au pierdut locuințele.

Șeful Direcției profesii și servicii juridice a Ministerului Justiției, Vladislav Cârlan, a dat indicații Secției notariat să verifice implicarea notarilor vizaţi în filmul „La Hanul Morții” în presupusa schemă criminală Vintaniuc-Ghirba. „Întâi de toate, am solicitat să se controleze dacă în adresa ministerului au parvenit petiții ale părților vătămate cu privire la notarii menționați în film și dacă anterior acestora le-au fost aplicate proceduri disciplinare. În funcție de rezultatele controlului, dacă nu a expirat termenul de prescripție, vom sesiza Colegiul disciplinar al notarilor sau vom conlucra cu organul de urmărire penală care gestionează dosarul. Oricum, Ministerul Justiției nu trage pe nimeni la răspundere penală, ci doar disciplinară”, ne-a mai spus Vladislav Cârlan.



Deşi a solicitat verificarea activităţii tuturor notarilor care apar în filmul „La Hanul Morții”, oficialul ne-a dat de înțeles că se va atrage o atenție sporită asupra acţiunilor în schema menţionată mai sus a patru notari. Și anume:

- Vasile Stahurschi, membru al Comisiei de licențiere a activității notariale;
- Ala Reșetnicova, soția deputatului comunist Artur Reșetnicov, care anterior a fost director al SIS şi vicepreşedinte al Parlamentului R. Moldova;
- Liliana Boico, soția judecătorului Victor Boico, membru al Colegiului disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii;
- Veaceslav Dohocher, pedepsit cu mustrare aspră în 2012, după ce a autentificat o procură fără să se asigure că petiționarul cunoaște limba de stat și în lipsa unui traducător autorizat. Mai mult, Dohocher a făcut acest document în penitenciar, fără ca acest fapt să fie reflectat în girul de autentificare.

Ceilalți notari care au fost implicați în necunoştinţă de cauză sau cu bună știință în cele patru cazuri de deposedare ilegală de apartamente, descrise în primul episod al filmului „La Hanul Morții”, sunt: Svetlana Criucova, Ana Patlavschi, Maria Ciupercă, Veronica Roșca, Aliona Cutian, Rodica Semionov, Viorica Badalova, Diana Zgardan, Rodica Șoimu și Terreza Anton. Dacă în privința unora dintre cei 14 notari va fi constatată vreo abatere disciplinară, a adăugat sursa citată, Colegiul disciplinar va stabili sancțiunile ce urmează a le fi aplicate și va înainta propunerea pentru avizare ministrului Oleg Efrim. Dacă însă se va descoperi că notarii respectivi au săvârşit infracţiuni, Ministerul Justiției va sesiza în acest sens Procuratura Generală.

VASILE STAHURSCHI



A permis înstrăinarea unui apartament de către o pacientă de la Costiujeni

Notarul Vasile Stahurschi a autentificat la 30 iulie 2007 un contract, prin care o femeie pe nume Valentina, care la acel moment era internată în Spitalul de psihiatrie, îşi vindea apartamentul lui Gheorghe Vintaniuc și Nadejdei Ghirba. Menţionăm că Valentina era solitară, avea probleme auditive și nu înțelegea limba română. De atunci şi până în prezent, femeia este boschetară.

ALA REŞETNICOVA 

A făcut o procură prin care Ghirba s-a ales cu încă o casă în centrul Chişinăului

Ala Reșetnicova a autentificat în luna mai 2008 o procură pentru Gheorghe Vintaniuc din partea unei văduve care, chipurile, îi încredința fostului poliţist să-i vândă casa. În scurt timp, Vintaniuc a donat acest imobil nevestei sale, Nadejdei Ghirba. Victima a reuşit să-şi reîntoarcă locuinţa prin judecată.

LILIANA BOICO şi VEACESLAV DOHOCHER


Au contribuit la deposedarea de toate bunurile a unui bărbat bolnav psihic

La 29 aprilie 2008, Liliana Boico a autentificat două procuri pentru Vintaniuc din partea lui Anatoli Voronov, un bărbat singur, care suferea de schizofrenie și surditate și care la fel nu cunoștea româna. Fostului polițist i se încredința să pregătească actele cu privire la moștenire după decesul mamei lui Voronov şi, respectiv, să semneze un contract de schimb al apartamentului acestuia. Însă în procură nu se arată cu ce anume va fi schimbat imobilul. Ulterior, în baza acestor procuri, Vintaniuc a schimbat apartamentul lui Voronov, preţul cadastral al căruia se ridica la jumătate de milion de lei, cu un teren din Durlești, evaluat la 1500 lei, care aparținea Nadejdei Ghirba, fără să-i achite victimei diferența de preț.

Iar în septembrie 2008, notarul Veaceslav Dohocher a autentificat o procură prin care Voronov îi încredinţa lui Vintaniuc să-i vândă şi terenul din Durlești, primit în schimb. Deși terenul îi aparținea deja lui Voronov, notarul îl împuternicea pe Vintaniuc, inclusiv cu dreptul de a-l cumpăra... Și chiar dacă în procură lipsea înscrisul victimei că textul i-a fost tradus în rusă, Dohocher nota că Voronov a citit și a înțeles textul…

În consecinţă, doctorița și fostul polițist au înstrăinat terenul din Durleşti, iar Voronov a rămas cu nimic și în scurt timp a murit în circumstanțe suspecte. Potrivit Angelei Catană, judecător în procesul civil pornit la cererea lui Dumitru Voronov (fiul victimei) contra lui Vintaniuc și Ghirba, acest dosar a fost tergiversat inclusiv de către notarii Boico și Dohocher, care refuzau să prezinte instanței registrele și originalele procurilor pentru expertiza grafologică.

În consecinţă, din rezultatele expertizei reiese că cele trei procuri sunt înscrise în registrele notarilor la începutul paginii. În registrul Lilianei Boico, cele două procuri sunt înregistrate la distanță de șase pagini una de alta, mai multe înscrisuri sunt modificate, iar o altă procură din numele lui Voronov este radiată. În registrul lui Dohocher, numerele actelor precedente sunt șterse cu lama și schimbate, iar un document nici nu este indicat, fiind scrise doar un nume și o semnătură. Menţionăm că, potrivit Olgăi Josan, fosta soție a lui Voronov, acesta i-ar fi destăinuit că nopţile era vizitat de către cineva care se juca de-a semnăturile cu el. Iar vecinii susţin că vizitatorul nocturn era fostul polițist Vintaniuc.

Notă: Numele unor victime au fost schimbate din motive de securitate. Pentru a afla cum notarii respectivi și-au motivat acțiunile în fața jurnaliștilor, dar şi cum victimele ajungeau în faţa notarilor, priviţi filmul „La Hanul Morții”. Filmul poate fi găsit pe site-ul TIMPULUI şi pe Youtube.

Un articol de: Pavel Păduraru Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Septembrie 2018, ora: 23:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 26 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Râmătorii de sensuri

Totul e înspăimântător de simplu: când ne naștem, fiecăruia, Dumnezeu îi dă câte un Boț de lut, căruia noi îi zicem DESTIN, îi pune în față un CRONOMETRU, dă startul și în perioada de timp rezervată noi trebuie să reușim să modelăm ceva din el.

() Citeşte tot articolul

Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md