Astăzi 22 Septembrie 2018, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 09:46
Abonamente

Social 31 Mai 2016, ora 08:00    Din editia print

O americancă dă voce deportaților: Uneori nu-mi vine să cred prin ce au trecut

Marime Font

În plină caniculă, însetați și înfometați sau hrăniți cu pește sărat, în condiții mizere, transportați forțat, mai rău ca animalele, la vârsta de 3-4 anișori, „călătoreau” cu trenul morții spre ceea ce urma să le devină casă, până avea să moară Stalin. 

Alții s-au născut chiar acolo, în Siberia sau Kazahstan… Despărțiți de tați, care erau trimiși în Gulag, puii de oameni erau puși la munci grele, practic neremunerate. Astăzi, unii dintre acești copii îmbătrâniți înainte de vreme, își numără firele cărunte pe plaiurile mioritice. Multe s-au scris și povestit despre calvarul prin care au trecut, însă societatea, dar mai ales autoritățile, par a fi surzi la durerea deportaților. Pentru a le da voce, o voluntară a Corpului Păcii, venită tocmai din statul american Kentuky, Clary Estes face un documentar foto și video despre copilăriile petrecute în Siberii de gheață…


Bunica Pașa e mereu tristă. Ea povestește despre deportarea sa în Kazahstan, iar amintirile ei sar la altele mai recente. Își amintește de ziua în care a rugat-o pe bunica Ana și familia ei să o lase în casa lor și s-o adopte. Bunica Pașa nu mai poate merge, o dor prea tare picioarele și petrece cea mai mare parte a timpului într-o cămăruță mică pe care o împarte cu bunica Ana.



A ajuns în Republica Moldova exact un an în urmă. Trebuia să aleagă între țara noastră și Tailanda. „Eram tentată să merg în Asia, însă, până la urmă, am ales să vin la voi. Aici puteam să mă ocup cu ce-mi place mie – dezvoltarea comunității, dar în special, m-a atras faptul că nu am mai fost în această zonă a Europei. Până la urmă, stelele s-au aranjat în așa fel, încât, până să-mi dau seama, deja locuiam aici și nu regret în niciun fel”, spune Clary.

Locuiește în satul Vădeni, raionul Soroca, și-i place schimbarea care a avut loc în ritmul său de viață de când s-a mutat în Moldova. „Sunt mereu pe afară, alături de bunicile mele. De la ele am aflat istoria deportărilor”, povestește americanca. Așa cum vorbitori de engleză în sat nu prea găsești și fiind perseverentă în documentarea sa, Clary Estes a fost nevoită să învețe foarte repede limba română.

În prezent, documentează istoria a patru deportați, iar procesul va dura atâta timp, cât va sta în țară. Potrivit lui Clary, munca pe care o depune presupune multiple interviuri cu aceste persoane, fiind vorba de un proiect de lungă durată. De altfel, voluntara planifică să cunoască istoria a încă 2-4 deportați, pentru ca ulterior, în maximum patru ani, să se deplaseze în Kazahstan și Siberia, în locurile în care aceștia au fost surghiuniți. „Voi documenta și fotografia acele regiuni, precum și drumul pe care au fost nevoiți să-l facă până acolo”, explică ea. Femeile, personajele documentarului la care lucrează Clary, aveau câte 3-4 și 8-10 ani, când au fost deportate, alta chiar s-a născut acolo. Bătrânele care o găzduiesc pe fotografă s-au străduit să se întoarcă cât mai repede posibil din Siberia, însă nu toți basarabenii au făcut la fel. Unii au așteptat moartea lui Stalin, alții au rămas pentru a mai câștiga un ban, a-și vinde proprietățile sau pentru a-și termina studiile.


Bunica Pașa păstrează o fotografie veche în care apare ea când era tânără, alături de copiii săi. Ea o folosește ca semn de carte pentru Biblia sa.

Scopul lui Clary Estes este de a da voce foștilor deportați prin crearea unei platforme cu fotografii acompaniate de relatările directe ale acestora, astfel creând senzația că pozele vorbesc cu cititorul. „Deportările le-au știrbit vocea și puterea asupra propriilor destine. Proiectul „Cei care au rămas” vrea să le întoarcă puterea de a comunica despre trăirile lor în timpul deportării, dar și de a lupta cu opresiunea politică încă existentă. Istoria trebuie amintită și discutată, nu ascunsă sub preș. Cei cu care lucrez nu sunt doar martorii propriilor vieți, ci și ai părinților și bunicilor lor, care, cu siguranță, nu au avut niciodată ocazia să se facă auziți”, explică fotografa.


Bunica Ana: „Mă gândesc la sora mea, la fiica mea care-i în Italia, la fratele meu care a murit. Îmi amintesc de familia mea… Nu știu dacă am fost vreodată tânără. Copilăria mea a fost atât de tristă, încât nu cred că eram copil atunci.”

Astăzi, foștii deportați cu care lucrează Clary își trăiesc viața liniștit, lucrează mult și din greu și își ling rănile fizice și morale alături de cei apropiați și dragi. „Oamenii cu care lucrez sunt nemaipomeniți. Uneori nu-mi vine a crede prin ce au trecut. Ei țin foarte mult la familie și se țin aproape de rude”, recunoaște Clary Estes. Dintre toate amintirile povestite de foștii deportați cu care lucrează fotografa, cele mai triste i se par acelea în care află că nimeni nu mai știe ce s-a întâmplat cu un om drag în Siberia. „De obicei e vorba de un bărbat, care a fost arestat, iar după aceasta a dispărut. Ele trăiesc o viață cu aceste amintiri, iar eu nu suport nici gândul că cineva drag ar putea dispărea”, spune Clary. Pentru a duce la bun sfârșit proiectul, americanca este ajutată de o altă voluntară a Corpului Păcii, Denise Riegel. De altfel, ea mai colaborează ocazional cu alți voluntari și este în parteneriat cu Casa de cultură din satul Vădeni, cu Muzeul de deportați din Mereni, organizația „Memoria” din Chișinău și alte grupuri de deportați din Șoldănești și Cahul.


Foștii deportați, Ion și Nina Postică, petrec după-amiezile alături de nepotul lor, Danu. Nina s-a născut în Siberia.

Prima parte a proiectului „Cei care au rămas” se va încheia la sfârşitul lunii iunie 2016 și va consta într-o prezentare introductivă ce va avea loc în comuna Mereni din Republica Moldova. Acolo, foştii deportaţi vor avea ocazia să-și povestească experienţele în public, vor fi expuse fotografiile și vor avea loc discuții și dezbateri pe tema deportărilor. Acum, însă, voluntarele au nevoie de fonduri pentru a se deplasa la domiciliile foştilor deportaţi, pentru a scana documentele, precum şi pentru documentare despre obiectele şi artefactele asociate cu deportarea. Astfel, Clary Estes are nevoie de un scaner care să permită arhivarea electronică a documentelor istorice – fotografii, paşapoarte vechi, ordine de deportare, acte de reabilitare, scrisori ale deportaţilor către familiile lor. Voluntarele au reușit deja să adune 1930 dolari americani, prin intermediul unei platforme online, dar mai au nevoie de 600.

Republica Moldova a trăit din plin teroarea stalinistă, sute de mii de basarabeni au fost trimiși la muncă forțată în Siberia sau Kazahstan, cei rămași acasă au suferit și de foamete… Iar despre aceste atrocități vine să ne amintească, de peste ocean și de la 11 mii km distanță, o americancă mirată de cât de puțin vorbim despre cele întâmplate și de cât de nepăsători suntem.

Am discutat cu Clary Estes în limba engleză, însă, de fiecare dată, fotografa le numea pe fostele deportate care o găzduiesc cu dulcele nume „bunica”.

Un articol de: Ana Gherciu Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md