Biserica medievală din lemn din satul Hirişeni, raionul Teleneşti a fost montată recent pe teritoriul Muzeului Satului din capitală.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost ctitorită de răzeşii din Hirişeni în anul 1642 la mănăstirea Hârjăuca. În anul 1821, ea a fost transferată pe teritoriul satului Hirişeni, raionul Teleneşti, unde a servit locuitorilor până în anul 1928, atunci când comunitatea şi-a construit o altă biserică, de zid. Cea de lemn servea ca paraclis de cimitir. După 18 ani de tratative, timp în care biserica a stat 12 ani fără acoperiş, conducerea muzeului a reuşit să convingă comunitatea locală privind strămutarea bisericii pe teritoriul Muzeului Satului.
Varvara Buzilă, secretar ştiinţific la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, spune că lucrările de montare a bisericii au durat doi ani. În acelaşi timp, bârnele vechi au fost prelucrate cu materiale speciale pentru ca ele să fie mai durabile. „După principiile de restaurare, este necesar să fie păstrat maximum posibil din materialul vechiului monument. Iar din vechea sa structură de lemn s-au păstrat aproape 75% - pereţii principali şi catapeteasma sau iconostasul. La restaurarea lui s-a lucrat enorm, dar şi la o parte din icoane, unele dintre care vor fi aduse de enoriaşi chiar în ziua sfinţirii. Acoperişul, de exemplu, a fost schimbat în totalitate”, a menţionat Varvara Buzilă, precizând că salvarea bisericii a fost necesară deoarece aceasta este unica de acest fel care a mai rămas în ţară. „Biserica este una foarte reprezentativă pentru tradiţia noastră. De aceea a şi fost atât de important ca noi s-o avem pe teritoriul Muzeului Satului. Stilul ei este moldovenesc, de tip nordic, şi se apropie de tradiţia bisericilor din nordul Moldovei, bucovinene dacă vreţi. Astăzi, nu mai avem o altă biserică de acest tip, atât de înaltă şi bine proporţionată”, spune secretarul ştiinţific, specificând că o biserică asemănătoare a existat şi în raionul Teleneşti, dar care, din păcate, a fost distrusă acum 30 de ani.
Timpul.md
|
Ipocrizie în două cu obraznicie. Nu obosesc să critice România, dar îi justifică pe fruntașii PSRM din Parlament care dețin cetățenia țării vecine. Candidatul socialist din circumscripția nr.8 Florești, Sergiu Groza, a inventat încă o scuză – deputații...
( ) Citeşte tot articolulEliminarea schemelor de corupție de la Vamă și Fisc a permis creșterea semnificativă a veniturilor la buget. Aceste măsuri, alături de politicile pro-business promovate, au făcut posibilă reparația drumurilor, creșterea salariilor, pensiilor, alocațiilor și dezvoltarea unor programe...
( ) Citeşte tot articolulCancelarul german Angela Merkel a apărat sâmbătă cu putere relaţiile economice şi politice ale ţării sale cu Rusia, îndemnându-i pe liderii prezenţi la conferinţa de securitate de la Munchen să coopereze în abordarea problemelor globale, transmite Reuters.
( ) Citeşte tot articolulLegislaţia Republicii Moldova prevede că cetăţenii pot vota doar cu acte de identitate valabile. Această prevedere trebuie să fie valabilă inclusiv pentru moldovenii stabiliţi în afara ţării. Declaraţia aparţine preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, şi a fost făcută...
( ) Citeşte tot articolulPartidul Democrat din Moldova a ajuns cea mai eficientă formațiune din țară. Iar acest lucru a fost posibil datorită echipei profesioniste de care dispune. Declarația a fost făcută de către liderul formațiunii, Vlad Plahotniuc, la Ialoveni. Șeful democraților a mai spus că partidul a...
( ) Citeşte tot articolulPreşedintele Igor Dodon a avut, la Munchen, o întrevedere cu Elmar Brok, europarlamentar german. Dodon spune, într-o postare pe Facebook, că a făcut cu oficialul european un schimb de opinii privind relațiile dintre Moldova și UE, dar și privind situația politică internă și...
( ) Citeşte tot articolulRomânia și-a consolidat poziția de principala piață de desfacere pentru mărfurile din Republica Moldova, după o creștere în anul 2018 a livrărilor de bunuri moldovenești pe piața românească cu 31,9 la sută (în 2017 au crescut cu 17,1 la sută), potrivit datelor...
( ) Citeşte tot articolulAlcoolul este o sursă consistentă de calorii și se știe că un consum ridicat de alcool tare și de bere favorizează creșterea în greutate.
( ) Citeşte tot articolulOlga Focșa din Strășeni a evadat de două ori de sub baionetele sovieticilor, apoi și-a trăit o bună parte din viață, ascunsă în podurile sătenilor
( ) Citeşte tot articolulCriza catalană provoacă căderea celui de-al doilea guvern spaniol din ultimii ani. Incapacitatea pe care a manifestat-o de guvernul de dreapta al lui Mariano Rajoy de a stabiliza situația, a ușurat sarcina de schimbare a puterii.
( ) Citeşte tot articolulCinci oameni au fost uciși și alții au fost răniți, vineri după-amiază, după ce un individ a deschis focul într-un parc industrial din orașul Aurora, din apropiere de Chicago, Illinois, anunță BBC.
( ) Citeşte tot articolulHoroscop 16 februarie 2019. O zi în care tactul, politeţea şi profesionalismul sunt definitorii pentru mulţi nativi. Ocupaţi-vă timpul cu activităţi de calitate şi nu lăsaţi răutăţile celor invidioşi să vă creeze o stare negativă. Important este să vă simţiţi bine...
( ) Citeşte tot articolulFructele şi legumele reprezintă elemente importante ale unei alimentaţii corecte. Experţii în nutriţie recomandă consumul a cel puţin 400 g de fructe şi legume, împărţite în cinci porţii, în fiecare zi.
( ) Citeşte tot articolulUn studiu publicat anul trecut în jurnalul Science sugerează că apa lichidă este prezentă sub calota din polul sud al lui Marte. O nouă cercetare publicată în jurnalul Geophysical Research Letters spune că trebuie să existe o sursă subterană de căldură pentru ca apa...
( ) Citeşte tot articolulO universitate din Cluj are încasări de 1.000 de euro pe zi, după ce și-a făcut firmă și și-a deschis propriul magazin de desfacere, unde vinde lapte, ouă, mezeluri, dar și produse de patiserie, produse în Stațiunea Didactică Experimentală de la Cojocna, relatează...
( ) Citeşte tot articolul"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români...
( ) Citeşte tot articolulIgor Dodon a anunțat că în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, la care participă zilele acestea, va prezenta un „concept al politicii externe echilibrate”. Acest concept are la bază principiul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova.
( ) Citeşte tot articolulCampania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie este monitorizată cu ajutorul tehnologiilor științifice către Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului. Într-o conferință de presă la IPN, directorul CReDO, Sergiu Ostaf, a declarat că este vorba de o cercetare...
( ) Citeşte tot articolulCandidata Partidului Politic ”ȘOR” în circumscripția uninominală 50 (Europa), Tatiana Platon, și-a prezentat angajamentul public față de moldovenii plecați peste hotarele țării. Potrivit ei, Partidul Politic ”ȘOR” este singura formațiune politică...
( ) Citeşte tot articolulCreşterea economică a determinat şi creşterea veniturilor populaţiei Republicii Moldova. Potrivit unor date statistice publicate de ziarul Moldova Democrată, salariul mediu lunar a crescut cu 54 %, din anul 2015 şi până în 2019.
( ) Citeşte tot articolulLuni 18 februarie 2019, ora 11, la Chișinău, va avea loc lansarea lucrărilor de montare a Conductei de Interconectare a Sistemului de Transport Gaze din România cu Sistemul de Transport Gaze din Republica Moldova Faza II pe direcția Ungheni – Chișinău, obiectiv declarat de...
( ) Citeşte tot articolulAntreprenorii moldoveni au înţeles, în ultimii ani, că au statul le este partener, nu un adversar. Este opinia liderului PDM, Vlad Plahotniuc, exprimată după o serie de întâlnici cu exponenţii mediului de afaceri din raionul Străşeni, alături de candidatul democrat...
( ) Citeşte tot articolulMass-media din Rusia relatează că președintele rus s-a rănit la deget în timpul unui antrenament de judo. Toate agentiile de presa majore din Rusia – Interfax, TASS, RIA Novosti și RBC – au scris despre acest lucru.
( ) Citeşte tot articolulPlăcintele din Lăpuşna sunt foarte delicioase, în special cele cu brânză. De acest fapt s-a convins, la faţa locului, vicepreşedintele PDM, Andrian Candu. Acesta a mers, alături de candidații formațiunii în circumscripțiile uninominale 38 și 39, Alexandru Botnari și...
( ) Citeşte tot articolulPartidul Democrat din Moldova va înregistra un scor foarte bun la alegerile parlamentare din 2018. De această părere sunt Igor Boţan şi Andrei Popov, analiști politici și realizatori de la postul de televiziune TV 8.
( ) Citeşte tot articolul