Nu pot să spun cum se numeşte distinsa doamnă, piesă grea a Moscovei, deoarece selecta Trilaterală Washington-Paris-Tokyo este o întâlnire închisă. În schimb numele celei care i-a răspuns doamnei Kremlinului o să-l dau, asumându-mi consecinţele.
"Aici nu e vorba de 1.200 de ofiţeri sau simpli soldaţi. Dacă un singur soldat rus cu un kalaşnikov se află pe teritoriul Transnistriei sub steag rusesc, Constituţia Republicii Moldova este încălcată. Mai întâi să respectăm legea şi apoi discutăm despre ce e oportun şi ce nu. Cât priveşte conflictul armat, nu ne purtaţi de grijă, nici vorbă de aşa ceva în relaţiile cu Transnistria. Dacă sunt retrase trupele ruseşti, totul va fi rezolvat cu răbdare, prin negocieri."
Frazele acestea au fost rostite într-o perfectă engleză british, cu nobleţe şi demnitate, fără ostilitate, dar ferm, de o blondă. Inteligentă, fără umbră de kitsch pe ea, cât se poate de vie şi liberă în exprimare, dar cenzurată de bun simţ. Se numeşte Natalia Gherman, este viceministru de externe al Moldovei şi negociator-şef al noului acord de colaborare cu UE. Fiica fostului preşedinte Mircea Snegur, dacă vă mai amintiţi. Luările ei de cuvânt au fost cele mai aplaudate de cotoşmanii cărunţi ai Americii, Europei şi Asiei-Pacific, personaje ale căror gesturi valorează nu vrei să ştii câte milioane de euro bucata.
Tot Natalia Gherman a fost cea care i-a răspuns unuia dintre cei mai importanţi demnitari ai Europei şi NATO care a sugerat că o platformă comună, nu doar un pact de neagresiune între partide, este necesară actualei conduceri de coaliţie a Moldovei pentru a-i învinge pe comunişti şi a rezolva problema Transnistria. Reuşind un echilibru cum rar am văzut între a fi respectuoasă şi în acelaşi timp curajoasă, doamna Gherman i-a replicat supergreului atlantic că soluţia pentru comunism şi Transnistria stă, în mod decisiv, în puterea Bruxellesului şi constă în integrarea cât mai grabnică a Moldovei în UE. "Când Moldova va fi o ţară europeană, ea va cuprinde în mod paşnic şi natural ambele maluri ale Nistrului".
Aş fi vrut ca această fair lady să fie ministrul de Externe al României. Căci persoana care ocupă acum acest post a fost singurul vorbitor al cărui discurs n-a stârnit nici măcar aplauze de complezenţă, doar o tăcere plictisită care m-a făcut să mă foiesc pe scaun de jenă. Într-o engleză mai bună decât a d-lui preşedinte Băsescu, dar rigidă şi aproximativă pentru un ministru de Externe, Excelenţa Sa a produs nişte plăci aglomerate din rumeguşul limbii sale. Mi-a amintit prin platitudinile crispate de unul Chebeleu, fost patriot-adjunct tot pe la Externe, pe vremea lui Ion Iliescu.
Scuzele mele celor care s-au apucat să citească acest articol crezând că e vorba de Elena Udrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
