În momentul în care ai citit ultima pagină și te întorci la prima, înțelegi imediat că biografia şi-a scris-o chiar autorul. Recunoști sila față de convențiile sociale, sarcasmul, ironia, dar și pofta nebună (și înțeleaptă, aș spune eu) de a nu sta într-un singur loc. „Călător neobosit, Philip Ó Ceallaigh a trăit în diverse locuri, precum Anglia, Rusia, Spania, Statele Unite, Georgia sau Kosovo, schimbând slujbele la fel de frecvent ca domiciliile. Din 2000 s-a stabilit în București, unde a lucrat ca scriitor independent, editor și traducător. Asemenea majorității personajelor sale, este alergic la mediul corporatist, orarul fix și meseriile bine plătite, drept care, pentru o scurtă perioadă de timp, a fost singurul irlandez care a muncit ilegal pe un șantier din România”.
Că cele mai multe povestiri se întâmplă în Bucureștiul urâțit de Casa Poporului, în perioada dificilă a anilor 2000, aglomerat de șoferi nervoși, de cerșetori, de oameni știrbi, de maidanezi, nu înseamnă nimic concret. Nu neapărat Bucureștiul e cel mai îngrozitor loc de pe pământ. Ci doar că autorul îl cunoaște, în multe cazuri, mai bine decât cititorul. Că literatura lui urmărește exact ceea ce nu ne convine. Indiferent că povestea e din București, din New York, din Moscova, din Istanbul sau din Chișinău. Cu siguranță lumea din povestirile lui Ó Ceallaigh nu e una minunată. De la locuitorii blocurilor de garsoniere din periferia Bucureștiului, la muncitorii ilegali din America – nu vedem decât vieți trăite în lipsuri, vieți ratate, căsătorii pentru acte, neîncrederea în ceilalți.
Ai senzația în permanență că autorul nu vrea să surprindă nimic din frumusețea lumii și nici din frumusețea vieții. Dacă nici un loc ca satul cehesc Ravensca din Cheile Nerei nu au smuls scriitorului câteva exclamații, e clar că nu e cazul să le așteptăm nici pe viitor. Nu întâmplător Celine și Bukowski sunt doi dintre scriitorii preferați ai lui Ó Ceallaigh. Iar dramatismul existențial din Dostoievski e tradus în aceste povestiri sub forma unui (pseudo) dramatism cazual și de cele mai multe ori ironic.
O carte pe care am citit-o cu plăcere și amuzament. Comparațiile lui Philip Ó Ceallaigh sunt printre cele mai savuroase citite de mine în ultima vreme. Iar dacă autorul nu ar fi schimbat limbajul în funcție de personaje, aș fi fost convinsă că am citit un roman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
