Astăzi 24 Ianuarie 2020, Vineri - Ultima actualizare la ora 18:30
Abonamente

Actualitate 11 Mai 2018, ora 10:08

O școală din România a fost amendată pentru discriminarea unui elev. Acțiunile colegilor și a profesorilor sunt sub orice critică

Marime Font

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) salută decizia Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de a aplica o serie de amenzi şi avertismente Şcolii Gimnaziale 'I.L. Caragiale' şi Inspectoratului Şcolar al Judeţului Argeş, ca urmare a protestului organizat de mai mulţi părinţi în octombrie 2016, apreciind că aceste hotărâri reprezintă o victorie strategică. 

„CEDCD obţine o victorie strategică, cu impact pe termen lung în jurisprudenţa naţională în cazul lui Ionuţ, victima unor fapte de discriminare deosebit de grave din judeţul Argeş. Pentru prima dată, CNCD aplică amendă contravenţională unei şcoli publice din România pentru neadaptarea curriculei şcolare la nevoile lui Ionuţ. Mai mult, Şcoala Gimnazială 'I.L. Caragiale' din Piteşti primeşte amenzi multiple şi avertizări prin directorul instituţiei, domnul Vlad Alin. De asemenea, cu amendă contravenţională şi avertismente este sancţionat şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Argeş pentru declaraţiile de presă discriminatorii la adresa lui Ionuţ şi pentru pasivitate şi lipsa de promptitudine în soluţionarea situaţiei grave în care s-a aflat Ionuţ", se arată într-un comunicat transmis de CEDCD.

Purtătorul de cuvânt al Colegiului CNCD, Istvan Haller, a declarat pentru AGERPRES că deciziile au fost luate pe 17 ianuarie, iar hotărârea a fost transmisă în luna mai, în urma redactării. El a menţionat că CNCD s-a sesizat în baza articolelor 2.1, 2.4, 2.5, 11.1 şi 15 din OG 137/2000, care reprezintă diferite definiţii ale discriminării, încălcarea dreptului la demnitate şi a accesului la educaţie.

Loading...


„Sancţiunile care au fost aplicate: pentru şcoală - 2.000 de lei pentru neadaptarea curriculei; 1.000 de lei pentru scăderea notei la purtare; avertisment pentru determinarea părinţilor să încerce să dea afară copilul; avertisment pentru postarea pe Facebook a părinţilor, care era discriminatorie, iar şcoala nu a luat atitudine împotriva acestor postări; avertisment pentru afirmaţii făcute la adresa copilului. Inspectoratul Şcolar Argeş a primit amendă de 2.000 de lei pentru declaraţiile făcute în presă, deoarece erau extrem de grave la adresa copilului; avertisment pentru inactivitate, neluarea unor măsuri împotriva şcolii şi avertisment pentru o persoană din cadrul inspectoratului care a făcut anumite declaraţii de presă la adresa minorului respectiv", a declarat el.

CEDCD a reamintit, în comunicatul său, că în luna octombrie 2016 a depus plângere la CNCD şi Parchet în cazul lui Ionuţ, un elev diagnosticat cu dizabilitate de tip somatic, împotriva căruia profesorii şi părinţii s-au coalizat şi au organizat greve şi grupuri defăimătoare în spaţiul online.

„Suntem fericiţi că, deşi după o lungă perioadă de timp, lui Ionuţ i s-a făcut dreptate. Chiar dacă momentan reparaţia este una strict morală, ne bucurăm că ea acoperă multiplele faţete ale discriminării la care a fost supus acest copil, care au fost sancţionate, în premieră, cu amenzi multiple şi avertismente. Este un moment important pentru jurisprudenţa în materie, iar suferinţa lui Ionuţ poate, prin această decizie, să schimbe destinele a mii de copii cu dizabilităţi din România care nu beneficiază de adaptările necesare la şcoală, chiar dacă formal sunt primiţi în incinta acesteia", a precizat preşedintele CEDCD, Mădălina Turza.

CEDCD a menţionat că pe 17 octombrie 2016, în momentul în care Ionuţ, elev în clasa a VII-a din Piteşti, diagnosticat cu deficienţă de tip somatic (simptome fizice inexplicabile din punct de vedere medical, boli ale corpului de origine psihologică), a venit la şcoală, colegii lui se aflau pe hol, protestând.

Sursă: agerpres.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 18:28

Accident de groază, la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital, după ce un șofer a ieșit pe contrasens. Totul s-a întâmplat în data de 24 ianuarie, în jurul orei 13.40, la ieșirea din oraș.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 24 Ianuarie 2020, ora: 18:20

Aflat la o distanță de 10 luni, scrutinul prezidențial din Republica Moldova are parte în următoarele săptămâni de o repetiție generală, la scară locală, cu ocazia unor alegeri parlamentare anticipate (alegeri „noi”, cum sunt denumite ele în Codul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 18:17

Ministrul socialist al Educației, Corneliu Popovici a fost protagonistul unei gafe de proporții comise astăzi la evenimentul de inaugurare a campaniei naționale „Tinerii din Moldova pentru obiective globale”. În timp ce se afla în fața unui auditoriu de tineri,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 17:15

(VIDEO) Siguranța zborurilor și modernizările. Un film despre schimbarea la față a Aeroportului Chișinău după concesionare

(VIDEO) Siguranța zborurilor și modernizările. Un film despre schimbarea la față a Aeroportului Chișinău după concesionare

Din momentul în care a fost transmis în concesiune companiei AVIA Invest, fluxul anual al pasagerilor Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) a crescut de mai bine de două ori. Acum șase ani, când Aeroportul a fost dat în concesiune, fluxul de pasageri era de 1,3...

( ) Citeşte tot articolul

Editorial 24 Ianuarie 2020, ora: 17:06 de Silviu Tănase

Stoianoglo, moldovenii și justiția

Stoianoglo, moldovenii și justiția

Multă cerneală a curs în ultimii 10 ani despre reforma justiției... Am avut 20 de guverne în 30 ani, fiecare al doilea venea și reformă de doamne ferește totul și justiția ajungea într-un asemenea hal, încăt era numai bună s-o mai reformezi odată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:48

ACCIDENT GRAV la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital / FOTO

ACCIDENT GRAV la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital / FOTO

Grav accident la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital, după ce un șofer a ieșit pe contrasens.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:45

Ilan Șor: voi face din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul

Ilan Șor: voi face din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul

„Împreună cu echipa mea îmi propun să fac neapărat din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul!”. Asigurările vin din partea deputatului Ilan Șor, liderul Partidului ȘOR. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:22

Premierul României, Ludovic Orban: „Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri din Republica Moldova”

Premierul României, Ludovic Orban: „Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri din Republica Moldova”

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat vineri, 24 ianuarie, la Iaşi, acolo unde a participat la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române, că dezvoltarea regiunii de Nord- Est a României este la fel de importantă ca şi dezvoltarea Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:04

Iohannis, după ce a fost huiduit la Iași: Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie

Iohannis, după ce a fost huiduit la Iași: Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie

Preşedintele Klaus Iohannis susține că huiduielile apărute în timpul discursului său de la Iaşi, la manifestările organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, arată că "în România avem o democraţie vie". La rândul său, premierul Ludovic Orban,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:00

Denumirea mărcii „UNIREA” a fost înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

Denumirea mărcii „UNIREA” a fost înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

Inițiativa aparține lui Octavian Apostol și președintelui Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, iar anunțul a fost făcut astăzi, în ziua în care este marcată împlinirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Unite din 1859, la bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 15:58

Medicii au examinat starea copilului abandonat într-un bloc din Capitală: nu are nicio lună de la naştere şi cântăreşte 3180 grame

Medicii au examinat starea copilului abandonat într-un bloc din Capitală: nu are nicio lună de la naştere şi cântăreşte 3180 grame

Medicii de la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 din Chişinău au examinat starea bebeluşului, abandonat într-un cărucior, în sectorul Buiucani din Capitală. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 15:53

ATAC ARMAT în orașul german Rot am See: Cel puțin șase persoane au fost ucise. Suspectul a fost arestat

ATAC ARMAT în orașul german Rot am See: Cel puțin șase persoane au fost ucise. Suspectul a fost arestat

Mai multe persoane au fost rănite și câteva ar fi murit după un incident armat ce a avut loc vineri în Germania, a informat, poliția, adăugând că suspectul a fost reținut.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 15:10

FOTO/ Partidul ȘOR a început lucrările de instalare a iluminatului stradal în toate satele unde are primari

FOTO/ Partidul ȘOR a început lucrările de instalare a iluminatului stradal în toate satele unde are primari

În comuna Ișcalău, raionul Fălești, au început lucrările de instalare a unui sistem modern de iluminat stradal. Timp de câteva săptămâni, în trei sate ale comunei – Ișcalău, Burghelea și Doltu – vor fi montate peste 30 de kilometri de rețea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 12:33

Filip se distanțează de Candu și Sîrbu

Filip se distanțează de Candu și Sîrbu

Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, spune că întâlnirea pe care au avut-o democrații Andrian Candu și Sergiu Sîrbu cu omul de afaceri Nathaniel Rothschild nu a avut legătură cu PDM.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 11:59

ȘOR îl sfătuiește pe „turistul politic” Dodon să aplice experiența Israelului în Moldova

ȘOR îl sfătuiește pe „turistul politic” Dodon să aplice experiența Israelului în Moldova

Deputatul Ilan Șor a reacționat pe rețelele de socializare la declarațiile lui Dodon. Liderul partidului și fostul primar al or. Orhei a atras atenția, printre altele, la comentariile președintelui făcute pe rețelele sociale în ajunul vizitei sale în Israel. Făcând...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 11:49

VIDEO /// România are cel mai mare viaduct rutier din regiune. De ce nu e funcțional? DEZVĂLUIRI BOMBĂ făcute de George Simion

VIDEO /// România are cel mai mare viaduct rutier din regiune. De ce nu e funcțional? DEZVĂLUIRI BOMBĂ făcute de George Simion

George Simion, lider al Alianței pentru Unirea Românilor (A.U.R.), a vizitat recent cel mai mare viaduct rutier din Europa de Est, care, de altfel, se află în România. Cunoscut sub numele de autostrada Bechtel, românii au investit în acest proiect mai bine de...

( ) Citeşte tot articolul

Economie 24 Ianuarie 2020, ora: 10:17

Moldova şi Ţara Românească, mai separate ca oricând, la 161 de ani de la Mica Unire. Nicio autostradă nu leagă cele două provincii, iar discrepanțele economice s-au adâncit după Revoluție

Moldova şi Ţara Românească, mai separate ca oricând, la 161 de ani de la Mica Unire. Nicio autostradă nu leagă cele două provincii, iar discrepanțele economice s-au adâncit după Revoluție

Cele două foste principate, Moldova şi Ţara Românească, sunt mai separate decât oricând din punct de vedere economic la 161 de ani de la momentul la care au ales să se unească, potrivit unei analize realizată de compania de consultanţă Frames.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 10:09

ULTIMA ORĂ /// Vladimir Putin l-a numit pe Dmitrii Kozak șef adjunct al Administrației Prezidențiale

ULTIMA ORĂ /// Vladimir Putin l-a numit pe Dmitrii Kozak șef adjunct al Administrației Prezidențiale

Vladimir Putin a semnat Decretul „Cu privire la șeful adjunct al administrației președintelui Federației Ruse”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 09:48

7 lucruri pe care ar trebui să le știi despre Hora Unirii

7 lucruri pe care ar trebui să le știi despre Hora Unirii

Hora Unirii este unul dintre simbolurile sărbătorii naționale prin care românii celebrează în fiecare 24 ianuarie Ziua Unirii Principatelor Române din 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în Moldova şi Muntenia. Celebra compoziție: „Hai să dăm...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 24 Ianuarie 2020, ora: 09:13

opinie 80% din tinerii (18-29 de ani) din Chișinău vor ca R. Moldova să adere la UE / Dodon și PSRM sfidează tineretul și arată că nu dau doi bani pe viitorul lor

80% din tinerii (18-29 de ani) din Chișinău vor ca R. Moldova să adere la UE / Dodon și PSRM sfidează tineretul și arată că nu dau doi bani pe viitorul lor

Sondajul publicat ieri conține mai multe informații extrem de interesante, una din ele este numărul covărșitor de tineri care vrea ca R. Moldova să intre în UE.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)