Astăzi 31 Martie 2020, Marţi - Ultima actualizare la ora 20:27
Abonamente

Actualitate 17 Mai 2018, ora 11:51

O companie feroviară și-a cerut scuze după ce un tren a plecat din stație cu 25 secunde mai devreme

Marime Font

O companie de transport feroviar din Japonia şi-a cerut scuze după ce unul dintre trenurile sale a plecat din staţie cu 25 de secunde mai devreme, în al doilea astfel de caz petrecut în ultimele luni, scrie agerpres.ro.

"Neplăcerile importante cauzate clienţilor noştri sunt cu adevărat inexcuzabile", a precizat compania în urma incidentului.

Dacă în luna noiembrie, într-un caz similar, un tren a părăsit staţia cu 20 de secunde mai devreme, de data aceasta a fost vorba de o "grabă" de 25 de secunde.

Loading...


După ce a închis uşile trenului, cu un minut mai devreme, conductorul a realizat greşeala şi ar fi putut evita situaţia jenantă, însă pentru că nu a văzut niciun pasager pe platformă a decis să lase lucrurile aşa şi să se pună în mişcare mai devreme - devansând cu 25 de secunde momentul plecării.

Incidentul survine în contextul în care trenurile japoneze au reputaţia de a fi extrem de punctuale şi în care se pare că mai existau pasageri care sperau să urce în respectivul tren. Ei s-au plâns companiei feroviare, iar aceasta a fost nevoită să îşi ceară scuze.

Şi în cazul din luna noiembrie, conductorul trenului - care făcea legătura dintre oraşele Tokyo şi Tsukuba - a încurcat orele de plecare, însă atunci niciun pasager nu a ratat îmbarcarea.

Sursa: agerpres.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 20:27

VIDEO / Diaspora REVOLTATĂ pe regimul Dodon & Chicu (atenție limbaj licențios +18) Un nou mesaj a devensit VIRAL

VIDEO / Diaspora REVOLTATĂ pe regimul Dodon & Chicu (atenție limbaj licențios +18) Un nou mesaj a devensit VIRAL

 Un nou mesaj video la un cetățean de-al nostru a deveni viral pe facebook. Clipul are peste 19 mii de distribuiri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 15:09

 Șase cazuri noi de infecție cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în regiunea transnistreană. Este vorba de patru persoane din orașul Tiraspol, una din orașul Bender și una din Slobozia. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 15:01

Exasperat de măsurile stricte impuse de autorități în contextul epidemiei de coronavirus, un bărbat din Stevenage, Marea Britanie, s-a deghizat în tufiș ca să poată ieși din casă, sperând că va trece neobservat.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 14:52

Distanțarea socială recomandată pentru a combate Covid-19 lansează provocări serioase chiar și pentru persoanele cu căsnicii stabile și fericite. În această perioadă de izolare tu și partenerul tău de viață trebuie să vă „suportați” mai mult,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 14:38

Flora vaginală este una dintre cele mai delicate zone din corpul nostru, funcționând cu un echilibru care pare de multe ori să atârne pe muchia unui cuțit. Funcționând în general cu un pH cuprins între 3,8 și 4,5, vaginul poate fi ușor destabilizat de factori...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 14:28

Patru din cinci restaurante cu specific vegan şi vegetarian din Marea Britanie ridică un semnal de alarmă în privinţa conţinutului de sare, arată o nouă cercetare în privinţa a ce se ascunde în spatele acestor preparate ”sănătoase”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 14:18

 Lasagna este un fel de mancare pretentios si, totusi, nu greu de facut. Trebuie doar sa ai putina rabdare. Iata cum se prepara o delicioasa Lasagna cu parmezan si carne tocata.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 14:13

Incendiu ȘOCANT la Leova. 35 de OI au pierit în flăcări

Incendiu ȘOCANT la Leova. 35 de OI au pierit în flăcări

În dimineața zilei de 30 martie pompierii din cadrul IGSU au fost alertați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie particulară din localitatea Tomai, raionul Leova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 14:06

O fată de doar 12 ani a murit de coronavirus. Este cea mai tânără victimă din Europa

O fată de doar 12 ani a murit de coronavirus. Este cea mai tânără victimă din Europa

Este vorba despre o fată de 12 ani din Belgia. Tragedia absolut șocantă a fost anunțată astăzi de către purtătorul de cuvânt al centrului național de criză, Emmanuel Andre, anunță The Sun în urmă cu puțin timp. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 13:12

O femeie din regiunea transnistreană a MURIT de la coronavirus după ce a fost „tratată” pentru pneumonie / Infecția a fost confirmată DUPĂ deces

O femeie din regiunea transnistreană a MURIT de la coronavirus după ce a fost „tratată” pentru pneumonie / Infecția a fost confirmată DUPĂ deces

Femeia avea 55 de ani. A fost internată la un spital clinic din Tiraspol cu ​​pneumonie bilaterală. Într-o încăpere cu un bărbat la care confirmase anterior Covid-19. Când s-a aflat că are coronavirus, femeia a fost transferată la spitalul din Slobozia. O oră mai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 13:08

AVERTISMENTUL unui medic român: „Virusul rezistă la 36,6 grade Celsius, 30 de minute în aer și 4 zile pe anumite suprafețe”. Doctorul a publicat „Ghidul anticovid”

AVERTISMENTUL unui medic român: „Virusul rezistă la 36,6 grade Celsius, 30 de minute în aer și 4 zile pe anumite suprafețe”. Doctorul a publicat „Ghidul anticovid”

Medicul Tudor Ciuhodaru de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Nicolae Oblu” din Iași a publicat marți un „ghid anticovid” cu sfaturi practice pentru a ne feri de virus. Potrivit medicului, noul coronavirus rezistă 30 de minute în aer, 4 zile pe anumite suprafețe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 12:30

Fostul șef al unei agenții de stat a fost numit consilier al premierului Chicu

Fostul șef al unei agenții de stat a fost numit consilier al premierului Chicu

 Fostul șef al Biroului Relații Interetnice, Nicolae Rădița, a fost angajat pe 2 martie în calitate de consilier în Cabinetul premierului Ion Chicu, după ce a demisionat pe 26 februarie de la șefia agenției de stat. Informația nu a fost anunțată public până acum,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 12:06

Tânăr din R. Moldova, fiul unui erou al Războiului transnistrean, obligat să se MUTE din România fiindcă nu i se acordă cetăţenia

Tânăr din R. Moldova, fiul unui erou al Războiului transnistrean, obligat să se MUTE din România fiindcă nu i se acordă cetăţenia

Radu Gurduială (28 de ani), originar din Republica Moldova, avea doar trei luni când tatăl său, Mihail Gurduială, a pierit în timpul luptelor de la Cocieri (Republica Moldova) cu separatiştii transnistreni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 11:58

Iurie Reniță despre regimul Dodon&Chicu: „Ei URĂSC cronic diaspora noastră europeană și o acceptă doar pe cea din Federația Rusă”

Iurie Reniță despre regimul Dodon&Chicu: „Ei URĂSC cronic diaspora noastră europeană și o acceptă doar pe cea din Federația Rusă”

În ultimele zile am fost abordat de foarte mulți cetățeni de-ai noștri de peste hotare cu solicitarea insistentă de a-i ajuta să revină acasă, fie că e vorba de cei din Italia, Franța, Spania, Portugalia, Marea Britanie sau din SUA și Canada. Situația este mult prea complicată...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 11:33

TEHNOCRAȚII LA PUTERE /// Premierul Chicu și miniștrii din Guvern s-au testat pentru COVID-19 la un LABORATOR PRIVAT după ce șeful Spitalului Republican a fost demis subt acest pretext

TEHNOCRAȚII LA PUTERE /// Premierul Chicu și miniștrii din Guvern s-au testat pentru COVID-19 la un LABORATOR PRIVAT după ce șeful Spitalului Republican a fost demis subt acest pretext

Cabinetul de miniștri și membrii aparatului premierului, inclusiv premierul Ion Chicu, s-au testat de COVID-19 la un laborator privat, scrie unimedia.info. Testarea a avut loc în această dimineață. Informația a fost confirmată pentru sursa citată de consilierul lui Chicu, Vitalie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 11:24

Rușii sunt obligați de arbitraj să întoarcă 1,5 MILIARDE de dolari / Polonia a câștigat procesul împotriva GAZPROM

Rușii sunt obligați de arbitraj să întoarcă 1,5 MILIARDE de dolari / Polonia a câștigat procesul împotriva GAZPROM

Compania poloneză PGNiG a câștigat un proces intentat împotriva Gazprom în arbitrajul de la Stockholm. Disputa privind prețurile gazelor dintre părți a durat 5 ani. Acum, furnizorul rus trebuie să returneze PGNiG 1,5 miliarde de dolari.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 11:24

Guvernarea bagă agricultorii în faliment / Piața Centrală rămâne ÎNCHISĂ pentru toată perioada stării de urgență

Guvernarea bagă agricultorii în faliment / Piața Centrală rămâne ÎNCHISĂ pentru toată perioada stării de urgență

Toate spațiile de comerț de pe strada Mitropolit Varlam, 63, inclusiv și Piața Centrală, rămân închise pe toată durata stării de urgență, instituită până la data de 15 mai. Perioada sistării activității poate fi prelungită și după această dată, spun...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 10:46

FOTO /// S-a DEGHIZAT într-un coronavirus / Un polițist din India a găsit o metodă ingenioasă de a convinge cetățenii să rămână acasă

FOTO /// S-a DEGHIZAT într-un coronavirus / Un polițist din India a găsit o metodă ingenioasă de a convinge cetățenii să rămână acasă

Începând cu 25 martie, în India a fost introdusă o carantină de 21 de zile din cauza creșterii numărului de persoane infectate cu coronavirus. Acum sunt  peste o mie de pacienți, dintre care 29 sunt morți.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 09:34

(VIDEO LIVE) 42 de persoane sunt în stare GRAVĂ. 18 persoane au fost tratate / Ministra Sănătății vine cu DETALII NOI despre persoanele infectate cu coronavirus în RM

(VIDEO LIVE) 42 de persoane sunt în stare GRAVĂ. 18 persoane au fost tratate / Ministra Sănătății vine cu DETALII NOI despre persoanele infectate cu coronavirus în RM

18 persoane din Republica Moldova infectate cu Coronavirus au fost tratate. Totodată, la această oră rămân a fi în stare gravă 43 de pacienți. Despre aceasta a anunțat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 09:24

FASCISM / Un fost doctor cere amplasarea unor „inscripții” pe casele moldovenilor din Diaspora reveniți acasă

FASCISM / Un fost doctor cere amplasarea unor „inscripții” pe casele moldovenilor din Diaspora reveniți acasă

Un doctor din R. Moldova vrea ca cei veniți acasă din diaspora să fie „marcați” așa cum făceau pe vremuri fasciștii nemți cu populația evreiască pe care o considerau „ciumată”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 08:35

Declarații / Deputații din alianța PDM-PSRM vor decide cum vor fi cheltuiți sutele de milioane împrumutate de la ruși

Declarații / Deputații din alianța PDM-PSRM vor decide cum vor fi cheltuiți sutele de milioane împrumutate de la ruși

Planificate inițial pentru finanțarea reabilitării drumurilor, o parte din cele 200 de milioane de euro ce vor veni ca împrumut din Federația Rusă vor merge în finanțarea sistemului de sănătate. Despre aceasta a anunțat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, la emisiunea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 08:23

VEȘTI BUNE! Numărul de cazuri noi ÎNCETINEȘTE clar de o săptămâna în Italia, Franța și Spania, unde populația este izolată în case

VEȘTI BUNE! Numărul de cazuri noi ÎNCETINEȘTE clar de o săptămâna în Italia, Franța și Spania, unde populația este izolată în case

O luminiță la capătul tunelului. Izolarea începe să renteze, cel puțin conform cifrelor din ultimele zile. Ele arată clar o tendință de încetinire a apariției de noi cazuri de coronavirus în Italia, Spania și Franța, cele trei țări europene cele mai afectate și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 08:13

PRIMUL ORAȘ din România care intră în CARANTINĂ TOTALĂ

PRIMUL ORAȘ din România care intră în CARANTINĂ TOTALĂ

Municipiul Suceava și opt comune limitrofe intră în carantină totală, potrivit unei ordonanțe militare (nr. 6) adoptate luni seară și anunțate de ministrul de interne, Marcel Vela.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 08:04

opinie MATEI VIȘNIEC - Coronavirus: cine e vinovatul?

MATEI VIȘNIEC - Coronavirus: cine e vinovatul?

Întrebările pe care şi le pun jurnaliştii, experţii, responsabilii politici şi publicul larg în contextul actualei epidemii se multiplică exponenţial, la fel ca şi COVID-19. Asistăm la prăbuşirea unei lumi? Sau ni se dă o ultimă şansă pentru ca, odată cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 07:57

Benzinăriile din R. Moldova „nu se grăbesc” să ieftinească prețurile deși cotația barilului de petrol S-A PRĂBUȘIT la cel mai MIC nivel din ultimii 18 ani

Benzinăriile din R. Moldova „nu se grăbesc” să ieftinească prețurile deși cotația barilului de petrol S-A PRĂBUȘIT la cel mai MIC nivel din ultimii 18 ani

Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a scăzut luni la cel mai redus nivel din ultimii 18 ani, în timp ce ţiţeiul WTI, de referinţă pe piaţa americană, a coborât sub 20 de dolari pe baril, pentru scurt timp, din cauza temerilor în creştere că...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 07:51

Comuniștii din China ar ascunde informația reală despre răspândirea pandemiei / „Prea MULTE urne cu cenuşă comparativ cu numărul morților”

Comuniștii din China ar ascunde informația reală despre răspândirea pandemiei / „Prea MULTE urne cu cenuşă comparativ cu numărul morților”

De la începutul săptămânii, șapte mari societății de pompe funebre din China au predat zilnic familiilor cenușa a aproximativ 500 de decedați, fapt care sugerează că la Wuhan au murit mai multe persoane decât indică cifrele oficiale", se arată într-un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 07:50

Spălatul pe mâini nu este atât de „simplu” în comuna Trușeni unde o bună parte din sat nu este conectată la apeducat. Iar fântânile au secat (protv.md)

Spălatul pe mâini nu este atât de „simplu” în comuna Trușeni unde o bună parte din sat nu este conectată la apeducat. Iar fântânile au secat (protv.md)

Pe unele străzi nici măcar apă în fântâni nu este, așa că oamenii o cară cu căldările de la izvoare. În localitate sunt acum 13 persoane infectate de coronavirus și internate în spital, iar 14 suspecți sunt în carantină acasă, informează protv.md

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)