Astăzi 22 Ianuarie 2020, Miercuri - Ultima actualizare la ora 12:06
Abonamente

Politică 11 Martie 2016, ora 06:02    Din editia print

O decizie surprinzătoare

Marime Font

A trecut o săptămână de la decizia Curții Constituționale, care a anulat cea mai mare parte a modificărilor operate de Parlament la Legea Supremă în data de 5 iulie 2000, ceea ce înseamnă că președintele Republicii Moldova, de acum încolo, va fi ales prin votul direct al cetățenilor.

Trebuie să recunoaștem că această decizie a surprins foarte multă lume. Unii au salutat cu entuziasm decizia instanței, considerând-o drept salvatoare și binevenită, alții, dimpotrivă, s-au arătat rezervați, susținând că este vorba de un „aranjament” al actualei guvernări. În opinia mea, atunci când spiritele se vor mai tempera și se va purcede la o analiză serioasă pe marginea acestui subiect, se va ajunge la concluzia că decizia CC implică atât posibile consecințe pozitive, cât și posibile consecințe negative.

La capitolul pozitiv, se poate de menționat faptul că decizia Curții Constituționale elimină în mare măsură posibilitatea alegerilor parlamentare anticipate, lucru extrem de important în situația în care se află acum Republica Moldova. Deoarece anterior nu au fost în stare să-și onoreze promisiunile făcute alegătorilor, partidele de la guvernare au nevoie de o perioadă de stabilitate, în care ar înregistra rezultate concrete în implementarea reformelor și în sporirea nivelului de viață al cetățenilor. Decizia CC oferă anume această perioadă de circa trei ani, dacă, desigur, între timp nu vor interveni alte situații de criză.


Nu vom trece cu vederea nici contextul regional, dar nici cel mondial. În Siria s-a ajuns la un armistițiu, în Ucraina situația, deși rămâne tensionată, s-a mai calmat un pic și Rusia, căutând noi teritorii pentru desfășurarea scenariilor sale, se putea lesne orienta spre Moldova. Este cunoscut interesul Rusiei față de sferele sale de influență, pe care le consideră tradiționale și din care face parte și Republica Moldova. Acest interes a sporit și mai mult de când Moldova a ajuns vecina Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice. Iar o confirmare în acest sens este și fortificarea din ultimii ani (nu fără suportul Kremlinului) a taberei proruse din Moldova. Dat fiind toate aceste aspecte, este evident că eventualele alegeri anticipate ar fi putut fi folosite de Rusia atât pentru destabilizarea situației din Moldova, cât și pentru preluarea controlului asupra factorilor de decizie de la Chișinău. Decizia Curții Constituționale înlătură aceste riscuri și dă Moldovei acel răgaz de care avea neapărat nevoie pentru a se regrupa și pentru a face noi pași pe calea integrării europene.

Din alt punct de vedere, e de presupus că decizia CC ar putea genera tensiuni atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Când vorbesc de termen scurt, mă refer, în primul rând, la campania electorală care ne așteaptă. Lupta pentru funcția de președinte va fi extrem de dură și, cel mai probabil, vom avea din nou de a face cu ingerințe și presiuni enorme exercitate de Moscova. Ca să nu mai vorbim de faptul că, tradițional deja, pe durata campaniilor electorale, practic toate procesele cât de cât importante sunt paralizate și, prin urmare, oamenii vor avea de suferit, problemele lor rămânând în acest răstimp nesoluționate.

În plus, dacă în funcția de președinte al Republicii Moldova ar ajunge un om al Moscovei (lucru care nu este exclus), Moldova ar intra într-o perioadă de confruntare permanentă între Parlament și Guvern, pe de o parte, și Președinție, pe de altă parte. O situație similară noi am avut anterior, atât în timpul mandatului lui Mircea Snegur, cât și cel al lui Petru Lucinschi, ambii aleși direct de popor. Amintiți-vă doar de crizele de Guvern, provocate nu fără implicarea Președinției, sau de inițiativele de transformare a Moldovei în republică prezidențială. Politicienii se certau pentru o formă sau alta de guvernare, treburile în țară mergeau tot mai prost, nivelul de trai scădea dramatic, salariile și pensiile mizere veneau cu mari întârzieri și a început exodul populației active peste hotare, în căutarea unui mijloc de supraviețuire. A fost o experiență extrem de dureroasă și nu cred că cineva și-ar mai dori să treacă printr-un asemenea calvar. Anume acest lucru l-am avut în vedere atunci când am vorbit de tensiuni pe termen lung.

Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm și prerogativele pe care le are șeful statului în domeniul politicii externe, în calitate de comandant suprem al forțelor armate, în procesul de numire a procurorului general, în procesul de înaintare a unor membri în astfel de instituții importante cum e, de exemplu, Comisia Electorală Centrală, în procesul de desemnare a șefului Cabinetului de miniștri și a membrilor de Guvern, în ceea ce ține de adresarea mesajelor către popor, dar și către Parlament etc. Dacă președinte al Republicii Moldova va ajunge cineva care urmărește să intre în confruntare cu actuala putere, provocând haos în țară, atunci, folosind atribuțiile respective, își va putea atinge scopurile. Din această perspectivă, decizia CC prezintă anumite pericole pentru viitoarele procese politice ce vor avea loc în Republica Moldova.
Însă, indiferent de aceste riscuri, mai există un aspect – voința poporului, iar sondajele de opinie care se fac în ultimii ani, arată că marea majoritate a populației își dorește să aleagă direct șeful statului. Să nu uităm că, potrivit Constituției, voința poporului stă la baza puterii în stat. De aceea, pentru a evita scenarii nedorite de genul celor menționate mai sus, dar și reieșind din faptul că decizia Curții Constituționale este definitivă, urmează să ne concentrăm și să facem tot posibilul ca în funcția de președinte să ajungă o persoană ale cărei aspirații vor consuna cu programul Guvernului și cu prioritățile anunțate de majoritatea parlamentară.

Cât privește disputa aprinsă dintre susținătorii și oponenții deciziei Curții Constituționale, vreau doar să spun că nu există niciun sistem politic și nicio decizie perfectă din toate punctele de vedere. Și va depinde de noi, cetățenii Republicii Moldova, cât de reușit va deveni acest proiect în viitorul apropiat.

Veaceslav Untilă, deputat, vicepreședinte al Partidului Liberal

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 12:06

Reușiți să prindeți TICKET TO LOVE și să călătoriți cu locomotiva care vă duce spre dragoste! Pe data de 9 februarie, de pe peronul Gării Feroviare pornește locomotiva iubirii YARDSALE care ține drumul spre primăvară! În timp ce trenul așteaptă la peron, împreuna...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 10:37

Igor Dodon și zecile de întâlniri de la Moscova au SCUMPIT GAZUL /// În 2019 am plătit MAI MULT decât 2016 / Cum a evoluat prețul la gaz în ultimii ani

Igor Dodon și zecile de întâlniri de la Moscova au SCUMPIT GAZUL /// În 2019 am plătit MAI MULT decât 2016 / Cum a evoluat prețul la gaz în ultimii ani

Moldoga Gaz a publicat pe site-ul său prețul gazelor naturale procurate pentru perioada 2015 - 2019. 

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 22 Ianuarie 2020, ora: 10:32

La cererea lui Ion Ceban, șefa Direcției generale educație și-a dat demisia. Împreună cu Rodica Guțu, primarul i-a concediat și pe cei doi șefi adjuncți ai Direcției. Cine vine în locul lor

La cererea lui Ion Ceban, șefa Direcției generale educație și-a dat demisia. Împreună cu Rodica Guțu, primarul i-a concediat și pe cei doi șefi adjuncți ai Direcției. Cine vine în locul lor

Sefa Directiei generale educatie, tineret si sport, Rodica Gutu si-a depus demisia, iar ieri Ion Ceban i-a semnat cererea de plecare din functie, informează protv.md

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 22 Ianuarie 2020, ora: 10:29

DIN BANI EUROPENI /// Un sistem informațional de monitorizare a consumului de energie va fi lansat în Chişinău

DIN BANI EUROPENI /// Un sistem informațional de monitorizare a consumului de energie va fi lansat în Chişinău

Un sistem informaţional de monitorizare a consumului de energie în clădirile publice – EMIS - va fi lansat în Chişinău. Sistemul va fi dezvoltat cu suportul PNUD Moldova în cadrul Proiectului „Oraşe verzi durabile pentru Moldova", finanţat de Facilitatea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 10:11

OPINIE /// Procurorul Viorel Morari ar fi persecutat de Președinte (Emerging Europe)

OPINIE /// Procurorul Viorel Morari ar fi persecutat de Președinte (Emerging Europe)

Situația privind arestarea șefului Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, este calificată de unele surse media din Vest drept „răfuială” a președintelui socialist Igor Dodon. Și asta pentru că liderul informal al Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), aflat la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 09:43

VIDEO/ Pamela Anderson s-a căsătorit a cincea oară

VIDEO/ Pamela Anderson s-a căsătorit a cincea oară

Soțul său este regizorul Jon Peters, cel care a produs filmele ”Superman”, „Flashdance” şi „A Star Is Born”. Pamela Anderson, în vârstă de 52 de ani, și-a unit destinul cu Jon Peters, în vârstă de 74 de ani, în cadrul unei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 09:39

Președintele Serbiei s-a săturat să primească lecții privind relațiile apropiate cu Rusia și China: „Îi spun mereu lui Putin că obiectivul nostru e aderarea la UE”

Președintele Serbiei s-a săturat să primească lecții privind relațiile apropiate cu Rusia și China: „Îi spun mereu lui Putin că obiectivul nostru e aderarea la UE”

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, spune că este sătul să primească lecții de la liderii europeni privind relațiile strânse pe care le are cu Rusia și China, insistând că Belgradul rămâne fidel dorinței de aderare la Uniunea Europeană, în ciuda...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 09:33

22 ianuarie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

22 ianuarie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

Prim-ministrul Ion Chicu va prezida astăzi, 22 ianuarie, începând cu ora 15.00, şedinţa Cabinetului de miniştri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 09:31

GALERIE FOTO// Case scoase la vânzare cu 1 EURO, într-un oraș din Italia

GALERIE FOTO// Case scoase la vânzare cu 1 EURO, într-un oraș din Italia

În orașul italian Bisaccia, 90 de clădiri istorice au fost scoase la vânzare. Prețul fiecăreia dintre acestea este de numai 1 €, scrie CNN.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 09:23

În Moldova, se desfășoară Săptămâna Europeană de prevenire a cancerului de col uterin

În Moldova, se desfășoară Săptămâna Europeană de prevenire a cancerului de col uterin

În perioada 20 – 27 ianuarie 2020, în Republica Moldova se derulează Săptămâna Europeană de prevenire a cancerului de col uterin, eveniment organizat în scopul consolidării eforturilor în vederea reducerii poverii cancerului de col uterin. Cancerul de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 08:57

Războiul plăcuțelor / Anatol Țăranu: Chișinăul a CEDAT la ordinul stăpânilor de la Moscova

Războiul plăcuțelor / Anatol Țăranu: Chișinăul a CEDAT la ordinul stăpânilor de la Moscova

Stăpânii guvernului de la Chișinău, cât și a administrației separatiste de la Tiraspol se află la Moscova și de aceea nu trebuie să ne mire faptul că autoritățile moldovenești au cedat rușinos în războiul plăcuțelor de înmatriculare, Dodon umilindu-se...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 08:39

Pisică din Rusia care ar avea puteri vindecătoare, scoasă la vânzare cu 320.000 de dolari

Pisică din Rusia care ar avea puteri vindecătoare, scoasă la vânzare cu 320.000 de dolari

O pisică din Rusia, despre care proprietarul spune că ar avea puteri vindecătoare, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 20 de milioane de ruble, adică 320.000 de dolari. „Pisica mi-a spus într-un vis să o vând și să folosesc banii pentru o cauză...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 08:31

Președintele israelian, Reuven Rivlin, va efectua o vizită în România, la invitația lui Klaus Iohannis

Președintele israelian, Reuven Rivlin, va efectua o vizită în România, la invitația lui Klaus Iohannis

Președintele israelian, Reuven Rivlin, a acceptat invitația omologului său român, Klaus Iohannis, de a efectua o vizită în România în 2020, potrivit Administrației Prezidențiale.  „Președintele României a evidențiat relațiile excelente cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 08:16

VEȘTI BUNE pentru trușeneni / Ruta de troleibuz nr.34 care leagă Chișinăul și Trușeni a fost suplinită cu un troleibuz de ultimă generație

VEȘTI BUNE pentru trușeneni / Ruta de troleibuz nr.34 care leagă Chișinăul și Trușeni a fost suplinită cu un troleibuz de ultimă generație

Ruta de troleibuz nr. 34 „Chișinău - Trușeni” a fost suplinită cu un nou troleibuz de ultimă generație care deja circulă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 08:16

Cum funcționează celula care ucide toate tipurile de cancer și de ce este diferită de tot ce s-a descoperit până acum

Cum funcționează celula care ucide toate tipurile de cancer și de ce este diferită de tot ce s-a descoperit până acum

O celulă descoperită de cercetătorii de la Universitatea Cardiff în sistemul nostru imunitar ar putea sta la baza unui tratament universal împotriva cancerului. Chiar dacă va avea succes, tratamentul este greu accesibil și foarte costisitor, avertizează medicul Silvia Coman, ea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 08:09

Dumitru Diacov: „Cândva am fost alintați. Socialiștii au bani, cei de la ACUM au două televiziuni”

Dumitru Diacov: „Cândva am fost alintați. Socialiștii au bani, cei de la ACUM au două televiziuni”

Partidul Democrat nu mai huzurește ca pe vremuri, în schimb privește în jur cu siguranță. Președintele de onoare al formațiunii, Dumitru Diacov a declarat în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8 a declarat că deși au fost supuși mai multor presiuni în...

( ) Citeşte tot articolul

IT&C 22 Ianuarie 2020, ora: 08:08

Urmaşul iPhone SE ar putea fi lansat în martie

Urmaşul iPhone SE ar putea fi lansat în martie

Apple pregăteşte un model de iPhone mai ieftin decât toate cele pe care le are în prezent în portofoliu, acesta urmând să intre pe piaţă la începutul primăverii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 08:03

ȘOCANT/ O tânără din Chișinău s-ar fi aruncat în gol de la etajul 10

ȘOCANT/ O tânără din Chișinău s-ar fi aruncat în gol de la etajul 10

O tânără de 34 de ani s-ar fi aruncat în gol de la etajul 10 al blocului în care locuia. Totul s-a întâmplat în prima jumătate a zilei de 21 ianuarie, pe strada Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei. Informația a fost confirmată pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 08:01

Alexandru Jizdan: Ion Mereuță ar putea fi candidatul PD în Hîncești

Alexandru Jizdan: Ion Mereuță ar putea fi candidatul PD în Hîncești

Potrivit deputatului PD Alexandru Jizdan, candidatul Partidului Democrat la alegerile parlamentare noi din circumscripția Hîncești ar putea fi Ion Mereuță.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 07:57

VIDEO// Ultimul clopoțel a răsunat pentru copilul de 12 ani, ucis la Orhei

VIDEO// Ultimul clopoțel a răsunat pentru copilul de 12 ani, ucis la Orhei

Doliu la Orhei. Băiatul de 12 ani, ucis cu sânge rece de un alt minor, este petrecut astăzi pe ultimul drum. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost adus în fața școlii unde a învățat. Acolo, pentru el a răsunat ultimul clopoțel. Tragedia s-a produs...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 07:56

Dionis Cenușă comentează lipsa de comunicare dintre componentele blocului ACUM

Dionis Cenușă comentează lipsa de comunicare dintre componentele blocului ACUM

Politologul Dionis Cenușă afirmă că lidera PAS, Maia Sandu, scoate în evidență că nu exista comunicare suficientă cu cei de la Platforma DA, de aceea, pentru circumscripția din Hâncești fiecare forță politică vine cu propriul candidat. Astfel, într-o postare pe o...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 22 Ianuarie 2020, ora: 07:43

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 22 IANUARIE 2020. VĂRSĂTORII SUNT ENERGICI ȘI PLINI DE VIAȚĂ

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 22 IANUARIE 2020. VĂRSĂTORII SUNT ENERGICI ȘI PLINI DE VIAȚĂ

Horoscopul zilei de 22 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 22 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 22...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Ianuarie 2020, ora: 07:42

Deasupra unei toalete publice din Bălți vor să deschidă un Sushi bar

Deasupra unei toalete publice din Bălți vor să deschidă un Sushi bar

 Un agent economic din Bălți intenționează să deschidă un Sushi bar chiar deasupra veceului public din parcul central. Ideea dată a fost criticată de viceprimarul orașului Nicolai Grigorișin, la ședința de miercuri a serviciilor comunale. Potrivit lui Grigorișin, clădirea unde...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 22 Ianuarie 2020, ora: 06:23

Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu

Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu

La 22 ianuarie 1862 s-a format, la Bucureşti, primul guvern unitar al României, sub conducerea lui Barbu Catargiu. Barbu Catargiu a fost, fără îndoială, una dintre cele mai ilustre figure ale politicii româneşti din secolul al XIX-lea.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)