Actualitate

O expoziţie dedicată personalităţilor orheiene a fost lansată la Biblioteca Naţională

Expoziţia cuprinde peste 300 de lucrări: fotografii, documente, cărţi, CD-uri şi albume despre creaţia mai multor orheieni: scriitori, interpreţi, artişti plastici, actori şi regizori, ziarişti și cercetători în domeniul ştiinţei.

Solicitată de MOLDPRES, şefa Serviciului Programe Culturale a instituţiei, Raisa Melnic, a menţionat că această expoziţie reprezintă al treilea episod al proiectului „Panteonul neamului”, lansat acum trei ani de regretatul om de cultură, Alexe Rău, fost director al Bibliotecii Naţionale, primele două fiind destinate raioanelor Ungheni şi Soroca. Proiectul are drept scop de a promova personalităţile din aceste zone care au contribuit la renaşterea naţională a ţării.

„Pe meleaguri orheiene s-au născut scriitorii Alexandru Donici, Paul Goma, Leo Butnaru, Mihail Garaz, Nina Corcinschi, artiştii plastici Andrei Mudrea, Vasile Dohotaru, Tudor Stăvilă şi Ioan Morarescu, interpreţii Tamara Ciobanu, Lilia Amarfii, Iurie Sadovnic, Ion Raţă, Silvia Goncear, Veronica Mihai, Silvia Grigore, Iustina Scarlat, compozitorii Liviu Ştirbu şi Vladimir Beleaev, maestrul fotograf Mihai Potîrniche, actorii şi regizorii Stela Popescu, Eugen Platon, Valentina Izbeşciuc, Silvia Luca, Tudor Ţărnă, maeştrii de balet Vladimir Curbet, Mihail Caftanat, Boris Filipciuc ş.a.”, a precizat Raisa Melnic.

Despre scriitorii născuţi pe meleaguri orheiene a vorbit poetul şi prozatorul Leo Butnaru, despre artiştii plastici – criticul de artă Tudor Stăvilă, despre interpreţi – cîntăreaţa Silvia Goncear şi despre actori – directorul Teatrului „Ginta Latină”, Tudor Ţărnă.

Expoziţia va fi deschisă timp de o lună.

Tot astăzi, la aceeaşi instituţie a fost vernisată expoziţia de pictură a artistului plastic Vasile Dohotaru, originar din comuna Vatici, raionul Orhei. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *