Social

O familie cu trei copii iernează în beznă deja al patrulea an

Totuși, în R. Moldova, sunt încă multe familii care trăiesc în beznă. Motivele sunt diferite, în unele localități primarii sunt iresponsabili, iar în altele cei de la Gas Natural Fenosa îi hrănesc cu promisiuni de mai mult timp. Deja al patrulea an, o familie cu trei copii din comuna Chetrosu, raionul Anenii Noi, riscă să ierneze fără electricitate. Oamenii s-au adresat în toate instanțele, au chiar și câștig de cauză în judecată, însă „lumina la capătul tunelului” așa și nu se prevede.

Am ajuns la familia Vâlcu spre seară. În zonă se auzea doar un schelălăit de câine. Casa lor este amplasată la periferia comunei Chetrosu, iar la câteva sute de metri împrejur nu mai sunt alte clădiri. O locuință mare, cu geamuri înalte, cu uși largi, cu beci… dar fără lumină. Doi dintre cei trei copii se jucau în ogradă, iar unul stătea în casă. Mama acestora, Tatiana, a aprins lumânarea și a pus-o să pâlpâie pe geam. Tatăl, Veaceslav, îmi arată nemulțumit becurile din jurul casei, care tot erau stinse. „Am ridicat cuibul ăsta fără lumină. An de an cei de la „Fenosa” ne duc de nas. Spun că doar pentru o casă ei nu trag electricitate. Să ai trei copii și să n-ai lumină, e un adevărat chin. Nu-i doresc nimănui așa viață”, se plânge proprietarul casei.

„Mă amână de pe un an pe altul”

Veaceslav Vâlcu spune că în 2011 când a pornit să-și construiască locuința a fost asigurat de angajații de la primărie că în scurt timp aceasta va fi conectată la curent electric. Acest „scurt timp” durează deja al patrulea an și nimeni nu a mișcat niciun deget. „Și cei de la Gas Natural Fenosa mi-au promis că voi avea lumină atunci când casa va fi dată în exploatare. Iată deja de câțiva ani primesc „refuzuri” formulate foarte frumos. Mă amână de pe un an pe altul. În 2013, mi-au promis că vor trage electricitate în 2014, anul trecut au zis că în 2015, iar anul acesta văd că deja ne-au mutat pentru lucrările de anul viitor”, susține bărbatul.

Veaceslav își amintește agitat că, atunci când la casa lui a fost un inspector de la Gas Natural Fenosa, i s-a spus verde în ochi că degrabă nu va avea lumină și că există doar o posibilitate. Potrivit lui, cei de la „Fenosa” ar fi dispuși să facă toate lucrările necesare în câteva zile în schimbul unei sume de 35 de mii de lei, bani pe care familia sa nu-i poate strânge nici în decursul unui an. „Le-am propus să cumpăr eu singur pilonii și cablul, ei doar să facă lucrările. Nici acest lucru nu l-au acceptat. Un stâlp costă 300 de lei, dar ei mi-l vând cu 2000. Cum e posibil așa ceva?! Mi-au zis că sunt prea hâtru și să merg să-mi caut de treabă”, comunică acesta deja parcă resemnat.

Alternative care bat la buzunar

Totuși, familia Vâlcu a găsit o alternativă, dar care îi costă foarte scump. În apropiere de casa lor activează un agent economic. Acesta le-a permis să se conecteze la rețelele sale de electricitate, iar pentru aceasta ei sunt nevoiți să plătească lunar de la 1200 până la 2000 de lei, ceea ce constituie practic întreg salariul lui Veaceslav. „Eu trebuie să achit ca o persoană juridică. Toate pierderile și cheltuielile suplimentare tot eu sunt nevoit să le acopăr”, subliniază interlocutorul meu. Nici această soluție nu s-a dovedit a fi foarte eficientă. În perioada caldă întreprinderea activează în regim normal, dar în cea rece lucrările practic sunt stopate. Respectiv, se întâmplă ca agentul economic să nu achite facturile pentru curentul electric, iar din acest motiv familia din Chetrosu rămâne în beznă pentru luni întregi.

O altă alternativă este închirierea unui generator electric, dar care la fel este foarte costisitor. Arenda acestuia costă 100 de lei timp de 24 de ore, iar în această perioadă mai trebuie să cheltuiască combustibil pentru a o alimenta de încă 200-300 de lei. Prin urmare, lumânările sunt mereu în casa soților Vâlcu, iar cei doi copii care merg la școală trebuie să-și facă temele pentru acasă la lumina modestă a acestora.

„De primărie nu depinde nimic”

Tot cu această problemă, deja de mai multe ori Veaceslav Vâlcu s-a adresat la Primăria din comuna Chetrosu, iar acolo i s-a spus că toate proiectele au fost achitate, iar acum de ei nu mai depinde nimic.

Contactat de TIMPUL, primarul comunei, Leonid Zalevschi, a declarat că este la curent cu problema soților Vâlcu și susține că în asemenea condiții trăiesc și alte câteva familii din localitate. Potrivit lui, reprezentanții de la primărie au făcut proiectul necesar, iar casa lor trebuia să fie conectată la electricitate cu patru ani în urmă. Prin urmare, el susține că de vină sunt cei de la Gas Natural Fenosa care nu și-au onorat obligațiunile de a instala piloni și cablu până la locuința recent construită. „Acolo, lângă ei, mai sunt trei case care s-au conectat la curent electric nu chiar legal. Din păcate, oamenii sunt nevoiți să caute alternative pentru că cei de la „Fenosa” consideră că sunt prea puține case pe strada Prieteniei 37 și astfel conectarea acestora la lumină nu este rentabilă. Să fi depins totul doar de noi, nu mai discutam acum despre acest lucru”, menționează primarul. Acesta mai recunoaște că problema respectivă apare în prim-plan în fiecare an înainte de sezonul rece, dar primăria este neputincioasă. „Ei au trei copii. Sunt o familie exemplu, care contribuie la îmbunătățirea situației demografice din raion, dar și din țară. Îi cunosc, sunt responsabili și nici nu fac parte din categoria social vulnerabilă. Vreau să-i ajut. Mereu când am ocazia discut cu cei de la „Fenosa”, iar ei îmi spun că acum însă sunt în proces de judecată pe marginea acestui caz”, conchide Zalevschi.

Lucru confirmat și de familia Vâlcu, care a atacat furnizorul în instanţa de judecată şi a câştigat procesul în prima instanță. Responsabilii de la ANRE susţin că întreprinderea este obligată să execute lucrările.

Reprezentanţii Gas Natural Fenosa admit că familia ar putea avea lumină anul viitor, însă tot dacă numărul caselor date în exploatare va corespunde proiectului inițial.

Conform Legii cu privire la energia electrică, autorităţile administraţiei publice locale sunt responsabile să elaboreze proiecte de construcţie a reţelelor electrice de distribuţie cu destinaţie locală în baza avizelor de racordare eliberate de operatorii reţelelor de distribuţie. La rândul lor operatorii sunt obligați să execute aceste lucrări.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *