Opinii și Editoriale

O lege bună, de care vor profita haimanalele

O asemenea decizie ar fi perfectă într-un stat normal, în care legislația penală se adoptă nu doar pentru cei mărunți, dar și pentru oficiali. La noi, însă, toți nebunii vor profita de respectivele modificări. Ele vor deveni sfânta biblie a necărturarilor înfumurați, a haimanalelor, a simandicoșilor și a jurnaliștilor de duzină. 

Mă refer mai întâi de toate la cei care nu cunosc nicio iotă în jurnalism, unii dintre care nici nu-și închipuie cum se scriu cuvintele în limba pe care o vorbesc, dar cu toate astea se declară jurnaliști. Pentru ei cartea nu contează, lor le este de ajuns să aibă o modestă cameră video și mult tupeu (nu curaj!). Înarmându-se cu acestea, ei se pornesc brambura și acostează lumea. Când ies din casă, visează să scoată oamenii din țâțâni, să fie înjurați sau s-o ia la bot. Ei adresează rar întrebări, mai mult insultă, iar dacă cineva îi plesnește, se simt împliniți. Întrebările lor nu sunt provocatoare, așa cum se laudă, ci obraznice. Ei îi intimidează pe alții și tot ei se declară apoi victime. Scopul lor nu este de a informa populația, ci doar de a porni scandaluri. Pe ei obiectivitatea îi îngrețoșează, de aceea materialele semnate de ei sunt strict subiective. Etica jurnalismului nu înseamnă pentru acești fluieră-vânt mai mult decât hârtia igienică, cu care își șterg în fiece seară oboseala de pe ei… Ăștia nu activează în instituții mass-media, fiindcă de la natură e dat ca ei să nu-și găsească loc într-o echipă profesionistă. Probabil din neputință și disperare, ei țipă pe la colțuri de stradă că ar fi jurnaliști, dar scriu numai calomnii porcoase pe diferite site-uri (nu zic bloguri, căci nu mă refer la bloggeri).

Regret că de modificările la Codul Penal se vor bucura și unii angajați la importante televiziuni. Sunt cei care fie că se prefac proști, fie că nu sunt capabili să învețe barem cele mai elementare reguli ale meseriei. Să vedem cum își duc ei amarul de viață. Bunăoară, dacă au nevoie de o sursă, nu-și anunță vizita, ci năvălesc cu hurta, pe neprins de veste, în diferite birouri sus-puse, unde pot avea acces. Firește, în cadrul unor materiale jurnalistice, asemenea infiltrări sunt foarte utile, dar un jurnalist bun și educat ar merge la aceasta numai după ce sursa i-ar fi refuzat repetat întâlnirea. Dacă nu anunți omul și te bagi peste el ca un derbedeu, arăți cât de nesimțit și infantil ești. Și nu aduci niciun folos nimănui: nici ție, nici redacției, nici carierei tale. Și mai jalnic în cazul acestor umbre de jurnaliști este că ele nu-și schimbă comportamentul, chiar dacă li se deschide ușa. Cunosc un fost funcționar, care, fiind vizitat de o echipă de astfel de umbre, le-a spus că zilele trecute a murit maică-sa… Cu lacrimi în ochi, le-a propus să ridice câte 50 g de rachiu în amintirea decedatei. Ăștia au anunțat toată țara că funcționarul consumă alcool la serviciu. În consecință, sărmanul a fost demis. A rămas și fără mamă, și fără o bucată de pâine…

Tragedia este că toți acești fraieri se consideră a fi nu doar jurnaliști, dar și eroi. Sunt convins că ei așteaptă cu sufletul la gură ca modificările la Codul Penal, despre care vorbim, să fie adoptate și în a doua lectură. Atunci se va începe marea lor vânătoare. Imaginați-vă cu câtă ardoare vor căuta ei în continuare altercații și certuri, care le vor aduce și bani pe deasupra mizerabilei satisfacții personale.
Cât ține de cenzură, sancțiunile ce vor fi aplicate pentru aceasta mă fac să râd. Se știe că, în RM și nu numai, orice mijloc de informație are politica sa editorială, care nu se încalcă. Dacă cineva vrea să fie parte a unei echipe, trebuie să-și asume unele riscuri și să accepte unele condiții. Se mai știe că orice influență din afară asupra mass-media se bazează pe înțelegeri bilaterale și reciproc avantajoase între șefii redacțiilor și anumiți granguri din mediul politic și cel economic. Astfel, cel mai probabil, în judecată se vor plânge că au fost cenzurați doar cei care vor fi redactați, pentru că nu s-au învățat încă să scrie. Dar din ăștia avem foarte mulți!

Să nu se înțeleagă că îmi atac colegii, căci pentru breasla noastră modificările sus-menționate vor proteja dreptul la libertatea de exprimare. Cei despre care am scris nu ne sunt colegi, ci niște triste haimanale care, uzitând de lege, se bagă nepoftiți în casa noastră, răstoarnă mesele și pentru o copeică în plus ar fi gata să ne dea și foc…
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *