Opinii și Editoriale

O lume nebuna, nebuna, nebuna, nebuna…

Domnul Ion Muruianu a ajuns sa suscite mila. O mila pe care ti-o provoaca orice persoana posedata de niste porniri maniacale. In loc sa taca si sa se retraga in umbra, stingand cumva scandalul, el nu se mai poate opri. Ca nebunii adevarati, el consuma o energie extraordinara pentru a le demonstra celor din jur ca, de fapt, e teafar.

Se ajuta de dictionar, se autodenunta ca impulsiv, numai ca sa nu fie suspectat de mai mult, se arata pregatit sa ia calmante. Isi cere scuze si, totodata, le anuleaza prin explicatii absurde. Ai putea spune ca face dovada unui comportament infantil, daca nu ai sti ca ai de-a face cu „principalul judecator al tarii”. Adevarul este ca, din cauza acestei „prestatii”, si noi, jurnalistii, cu persistenta criticilor la adresa lui, ajungem sa parem niste obsedati. Intr-o tara normala, presedintele CSJ si-ar fi dat a doua zi demisia, dupa o asemenea iesire; la noi omul se avanta pe terenul subred al demagogiei si sofismelor, tragand dupa el jurnalistii, iar odata cu acestia – si intreaga societate.

Am remarcat ca in ultimii ani formele acestea de comportament public deviant s-au inmultit la noi. Nu am banuit niciodata ca vom asista la manifestari religioase de agresivitatea celor impotriva spectacolului „Monoloagele vaginului”, de pilda, sau a atacului asupra ziarului TIMPUL. Sau ultima iesire a unui preot pornit impotriva menorei iudaice… S-ar putea sa fie un semn al gradului de sanatate psihica al societatii noastre si este de asteptat ca acestea se vor inmulti. Sau poate avem de-a face cu un simptom al maturizarii intelectuale a unei societati care nu a avut niciodata piloni intelectuali si nu a prea fost obisnuita sa judece independent. Coexistenta unor forme de constiinta medieval-patriarhale cu altele, proprii civilizatiei europene moderne, nu poate sa genereze echilibru, ea naste personaje care imping lucrurile catre extreme. Uitati-va ce se intampla cu aceasta „cadere in extaz” a unor oameni – altminteri lucizi – in fata „creatiei” unui Pavel Turcu. Interesant, daca sunt atat de porniti impotriva celorlalti concurenti ai „Eurovision”-ului, ma intreb daca ar fi gata sa existe intr-o societate in care toti artistii ar fi clonele lui Pavel Turcu?..

Nu poti sa nu vezi similitudini intre imaginatia alambicata a nebunilor cu cea a lui Voronin, de pilda, care imaginatie l-a si impins sa faca atatea declaratii si asociatii extravagante. E destul sa ne amintim de faimoasa – „trebuie bagat un guzgan in prohabul lui Chirtoaca”. Mie felul de a construi „metafore” al lui Voronin mi-a amintit cumva de imaginile pe care le-am vazut in picturile dintr-un muzeu al artei nebunilor de la Berna – de altfel, foarte frecventat, cu un spatiu generos de patru etaje, toate pline cu picturi ale pacientilor clinicilor psihiatrice. Si este firesc ca, lui Voronin, Muruianu ii place. Numai ca, daca ar fi un nebun adevarat, pe Voronin n-ar trebui sa-l deranjeze nici unele fraze si extravagante ale lui Mihai Ghimpu. Aici, insa, nebunul devine teafar, intrucat judecata lucida ii spune lui ca Ghimpu e dusmanul. Este agreata, asadar, doar nebunia prietenilor si acesta e semnul clar al discernamantului.

Nebunul se face ca e nebun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *