O lume nouă, descoperită în cimitire

publicat în Actualitate pe 3 Mai 2019, 16:28

De aproape două decenii, Emanuil Brihuneț, cercetător științific, președintele Departamentului mitropolitan arhitectură și pictură și preot la biserica din s. Mileștii Mici, r-nul Ialoveni, încearcă să afle tainele ascunse de vreme în cimitirele din R. Moldova. În cadrul unei discuții cu el, TIMPUL a aflat lucruri neștiute despre pietrele funerare de pe teritoriul țării noastre, dar și despre unele obiceiuri interesante, legate de Paștele Blajinilor.

De când se ține minte, părintele Emanuil Brihuneț a fost curios să-și cunoască trecutul istoric. Faptul că a devenit preot l-a ajutat să găsească răspunsuri la foarte multe întrebări, afirmă el. Astfel, prin anii ‘90, participând la un simpozion unde s-a discutat despre schiturile din stâncă, a cunoscut mai mulți cercetători versați, care i-au spus: „Părinte, dumneata totdeauna ești prin cimitire. Ce-ar fi dacă le-ai cerceta?”. De atunci, susține clericul, a descoperit în cimitire o lume nouă, care este o replică a lumii de aici. „Înainte, creștinii noștri trăiau în familii mari și aveau o curte mare în care locuiau toate neamurile cu familiile lor: buneii, părinții, copiii și chiar nepoții. Exact așa erau așezate și cimitirele vechi. Și cum satul avea de la 20 până la 50 de case, firește că și cimitirele erau foarte simple”, adaugă preotul.
Clericul spune că oamenii au fost încă din cele mai vechi timpuri preocupați de locul unde ar putea să-și îngroape apropiații. Nu în zădar, pe teritoriul R. Moldova, „avem foarte mulți tumuli, unde au fost înhumați conducătorii triburilor, iar, în jurul acestora, și ceilalți membri”.

Unul dintre cele mai vechi cimitire din R. Moldova datează din 1552

Cel mai vechi cimitir creștin-ortodox din țară, care a fost descoperit de părintele Emanuil, se află în s. Gordinești, r-nul Edineț. „Acolo, de-a lungul timpului, cimitirul a rămas în același loc. Astfel, acum putem vedea etapele de dezvoltare. Respectiv, vom descoperi mormintele din secolele XVI-XXI. Am ridicat unele dintre aceste monumente și le-am adus chiar la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Cum ar fi de exemplu, crucea lui Iacob Ciornenco, care datează din 1552”, menționează clericul. El a prezentat mai multe pietre funerare vechi din cimitirele de la noi în cadrul unei expoziții, care a fost vernisată zilele astea la Chișinău.

Alt detaliu interesant pe care l-a descoperit clericul în timpul cercetărilor sale este că, până la sfârșitul sec. al XVIII-lea - începutul sec. al XIX-lea, în spațiul românesc, bisericile se aflau în cimitir, iar răposații erau îngropați în prima zi după deces, la cel mult 60 cm în pământ. „Când se topea zăpada, iar corpurile intrau în faza de putrefacție, vă imaginați ce era acolo? De aceea, atunci când administrația țaristă a venit aici și a observat numărul mare de epidemii înregistrate în zonă, a emis un regulament prin care cimitirele au fost scoase în afara orașelor. Apoi, printr-un ordin, au obligat credincioșii să-și îngroape apropiații în a treia zi după moarte, după ce răposații vor fi examinați de oameni competenți, dacă nu exista medic în zonă, și să fie îngropați la o adâncime de doi metri”, relatează părintele.


„Nu e o tragedie că apar monumente mari”

Astăzi, recunoaște el, în cimitirele noastre, crucile din lemn au fost înlocuite cu cele de fier, iar această schimbare nu este tocmai reușită. „Mântuitorul a fost răstignit pe cruce din lemn și atunci când crucile pentru morminte se făceau din lemn era lesne de înțeles motivul. Însă acum, când se fac dintr-o țeavă, care este folosită la sistemele de canalizare, e cu totul altceva…”, afirmă clericul.

Cât despre monumentele opulente, sculptate în piatră, care se pun la unele morminte, părintele Emanuil consideră că acestea, pur și simplu, pălesc față de cele pe care le-au avut strămoșii noștri. „Nu e o tragedie că apar monumente mai mari, oamenii care au avut posibilități întotdeauna au avut pietre deosebite. Studiile existente în acest domeniu demonstrează că pe timpuri monumentele erau înalte de peste doi metri, voluminoase, grele, aveau forma unei pietre trapezoidală, adeseori repetând forma corpului omenesc, pe care erau sculptate cruci. Doar că tradițiile se schimbă. De exemplu, în sec. al XVII-lea, monumentele comemorative de la mormintele oamenilor bogați constau dintr-o dală de piatră cu niște inscripții la margine și, în centru, o cruce. Ulterior, textul a fost așezat în centru, iar în sec. al XVIII-lea, aceste dale au început să fie ridicate în picioare. Apar formele verticale, așezate la capul mormintelor, care sunt tot niște stâlpi de formă trapezoidală, antropoformă, cu inscripții pe ele și unele cruci mai deosebite. În urma unui studiu, descoperim că aceste forme, cu cruci labate, sunt preluate de pe monumentele din jurul spațiului românesc: Podolia, Galiția, Ungaria etc. Adică din țările unde simbolul crucii cu șase laturi labate era un simbol al statului. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a început să apară o altă formă de monumente. Este vorba de aceiași stâlpi, pe care însă este incizată sau sculptată o altă formă de cruce, încrucișată. Iar în sec. al XIX-lea, s-au deschis ușile pentru lumea din est și pe acest teritoriu a apărut o diversitate de cruci, dale și simboluri pentru pietre funerare”, povestește cercetătorul științific.

Referindu-se la tradițiile și obiceiurile de Paștele Blajinilor, părintele Emanuil spune că, de fapt, nu trebuie să delimităm Paștele de Paștele Blajinilor, pentru că e aceeași sărbătoare. Întrucât, menționează el, creștinii dreptmăritori sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos din Noaptea Învierii până la pogorârea Sfântului Duh, în Duminica Mare.

„Vestirea Învierii nu este în podoabele pe care le punem pe morminte”

„Paștele nu este o sărbătoare a mâncărurilor și a etalării posibilităților, dar este trăirea și bucuria Învierii Domnului și Mântuitorului Nostru Iisus Hristos. Aceasta este esența, care ne adună și ne face să ne iubim unii pe alții, și să trăim împreună acest eveniment. Vestirea Învierii nu este în bucatele și în podoabele pe care le punem pe morminte, ci în rugăciunea pe care trebuie s-o aducem”, adaugă parohul bisericii din Mileștii Mici.

De asemenea, spune el, Paștele Blajinilor este numit astfel, pentru că răposații, pentru care se sărbătorește, sunt cei mai cuminți. „Nu sunt răutăcioși, invidioși sau răufăcători, dar deja sunt așezați la Domnul și așteaptă mângâierea Lui, și desigur că așteaptă și mângâierea din partea noastră, a celor vii și activi în această lume. Paștele Blajinilor este sărbătoarea care adună cei mai mulți creștini. Anume atunci vin toți cei care au plecat în străinătate, ca să-i comemoreze pe cei care nu mai sunt printre noi”.

„Este grav că ne dăm pomeni reciproc, dar uităm de cei nevoiași”

În opinia preotului Emanuil Brihuneț, în prezent, Paștele Blajinilor este sărbătorit exact așa cum o făceau strămoșii noștri. El recunoaște că acum sărbătorim cu mai mare fast și posibilități decât în trecut, deoarece și noi trăim altfel. „Strămoșii noștri au sărbătorit mai reținut, explică clericul, pentru că au trăit în condiții mai aspre. Astăzi însă lumea, având mai multe posibilități, încearcă să iasă în evidență.”

„Pomana întotdeauna a fost primită la Bunul Dumnezeu. Mai grav este că ne dăm pomeni unii la alții, dar uităm de cei nevoiași, care așteaptă milă de la Domnul, prin noi, creștinii. Iar atunci când, totuși facem o binefacere, ar fi bine să nu fie show în fața lumii. Fapta noastră ar trebui să o cunoască doar bunul Dumnezeu și să ne fie chezășie pentru moștenirea Împărăției Sale”, recomandă preotul.

Totuși, el nu condamnă mesele întinse pe mormintele oamenilor dragi și dă asigurări că această tradiție de Paștele Blajinilor există încă de pe timpurile când cimitirele nu erau atât de aglomerate și exista suficient spațiu unde se adunau creștinii și stăteau la mese. „De ce să nu stai la masă în cimitir? Noi suntem o biserică a viilor și a morților, iar biserica numai în secolul al XIX-lea s-a mutat în afara cimitirului. Până atunci, bisericile existau tot timpul în cimitire și, când Bunul Dumnezeu ne cheamă la Sfânta Liturghie, aceasta este Cina cea de Taină pentru noi. Și atunci ce facem, zicem că nu mâncăm și nu comunicăm cu Dumnezeu, pentru că ne aflăm în cimitir? Este greșit! Cu atât mai mult, cu cât Sfânta Liturghie se oficiază pe Sfintele Moaște, ceea ce simbolizează un mormânt. Fraților, ce fel de ortodocși suntem dacă ne temem să mâncăm o bucățică de pâine acolo? Noi suntem Biserica Ortodoxă, care este strâns legată de cultul morților. Există niște tradiții, care n-o să dispară peste noapte. Nu insist asupra faptului că trebuie să se mănânce în exces în cimitire, dar oamenii stau o bună parte din zi acolo. Au copii cărora le este foame, nu poți să le interzici să-i servească cu un ou roșu, o bucată de cozonac etc. Ș-apoi oamenii închină câte un pahar de vin de sufletul morților. Reiese, că ei ar trebui să bea fără să mănânce? Noi ar trebui să educăm creștinii să consume moderat, să lase locul curat, așa cum se întâmplă în cimitirele de la sate, dar nu să le interzicem să respecte tradițiile. Altfel, ne pierdem fața de creștini-ortodocși”, conchide părintele Emanuil Brihuneț.