Astăzi 22 Iulie 2019, Luni - Ultima actualizare la 21 Iulie 2019
Abonamente

Frumusețe 27 Aprilie 2016, ora 06:23

O manichiură perfectă: Remedii eficiente pentru unghii fragile

Marime Font

Unul dintre simbolurile feminităţii, alături tocurile înalte sau rujul roşu, e manichiură îngrijită. Însă unghiile sunt un ţesut viu care are nevoie de atenţia ta, mai ales dacă da semne de fragilitate.

Tratează-le că pe nişte mici bijuterii – află de ce suferă unghiile casante şi oferă-le protecţia şi sprijinul necesar.

Cel mai mare inamic al unghiilor cu casante este apă, care le înmoaie şi le provoacă exfolierea – cu atât mai mult cu cât e asociată cu detergenţi şi produse de curăţat. Atunci când te dedici activităţilor domestice, fie şi pentru a spală o farfurie, foloseşte mănuşi de menaj din cauciuc. Acestea nu vor permite umidităţii să atace unghiile, vor menaja stratul de lac, vor încetini creşterea cuticulelor (ce este accelerată tot de contactul cu apă) şi, nu în ultimul rând, vor ţine detergenţii departe de piele, împiedicând deshidratarea să şi apariţia alergiilor.


Un ajutor nepreţuit îl constituie crema pentru mâini şi unghii, aplicată seară, astfel încât să acţioneze cât mai intens. Crema aduce un aport important de uleiuri ţesutului unghiilor tale, ceea ce le va conferi mai multă flexibilitate.

De asemenea, lacurile fortifiante îmbogăţite cu minerale şi vitamine completează structura unghiilor şi le acoperă cu un strat protector ce împiedică infiltrarea apei şi exfolierea lor.

Dacă îţi faci singură manichiură, acordă o atenţie sporită pregătirii unghiilor înainte de aplicarea lacului. Alege, în primul rând, un agent de curăţare delicat, care să nu conţină acetonă (una dintre substanţele care le grăbeşte degradarea), dar să fie îmbogăţit cu vitamine şi uleiuri.

Dacă unghiile sunt foarte exfoliate, pileşte partea unde straturile de ţesut sunt separate, astfel încât să obţii o suprafaţă netedă, fără crăpături. Pileşte cât mai puţin marginea unghiei, locul de unde începe exfolierea… Înainte de a aplică un lac colorat, aplică un strat de baza – compoziţia chimică a lacului de ungii poate atacă şi ea ţesutul cornos. De asemenea, nu îţi lasă unghiile lungi dacă nu sunt sănătoase, deoarece lungimea le face mai vulnerabile.

Că şi părul, unghiile conţin un procent foarte ridicat de calciu, de aceea dietă ta trebuie să fie bogată în această substanţă. E indicat să consumi produse lactate, în special iaurtul grecesc. Nu uită nici de vitamina D, a cărei lipsa în organism nu permite calciului să se fixeze în oase, par şi unghii – poţi lua un supliment combinat cu calciu şi vitamina D, dacă este necesar.

Dacă problema nu se remediază, poţi recurge la combinaţiile de vitamine şi minerale speciale pentru revitalizarea unghiilor şi a părului, pe care le găseşti în farmacii. Înainte de a lua această decizie, consulta-te cu medicul de familie – unghiile casante pot constitui şi simptomul altor afecţiuni, iar concentratiile mari de minerale pot dauna persoanelor ce suferă sau au suferit de afecţiuni renale.

Sursa: elle.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 15:47

FRATELE lui Igor Dodon are AFACERI cu Chaika / Vor construi peste un MILION de metri pătrați de IMOBILE DE LUX

FRATELE lui Igor Dodon are AFACERI cu Chaika /  Vor construi peste un MILION de metri pătrați de IMOBILE DE LUX Foto: Dodon și Chaika

Fratele mai mic al președintelui R. Moldova Igor Dodon, Alexandru Dodon, a devenit proprietarul a 15% din acțiunile companiei rusești ”Archpley Development”, a omului de afaceri și politicianului Igor Chaika, fiul Procurorului General al Rusiei, care este și președintele...

( ) Citeşte tot articolul

Comentariu 21 Iulie 2019, ora: 12:48 de Silviu Tănase

Istoria unei fotografii trucate

Istoria unei fotografii trucate Din editia print

Ieri liniștea onlinului de pe malurile Bâcului a fost tulburată de o poză unde Premierul Maia Sandu își ține discursul la ceremonia de investire a bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah, pe fundalul drapelului rusesc. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 12:13

ULTIMA ORĂ / Valeriu Munteanu a fost ales Președintele Partidului „Uniunea Salvați Basarabia” (VIDEO)

ULTIMA ORĂ / Valeriu Munteanu a fost ales Președintele Partidului „Uniunea Salvați Basarabia” (VIDEO)

Valeriu Munteanu, fost vicepreședinte al Partidului Liberal și ex-ministru al Mediului, a fost ales președinte al partidului „Uniunea Salvați Basarabia”, anterior partidul „Mișcarea Acțiunea Europeană”, relansat astăzi, 21 iulie, care va avea drept scop Unirea R....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 10:43

Originile tulburării de alimentare anorexia nervoasă se regăsesc atât în minte cât și în corp, potrivit unui studiu internațional. Anorexia este văzută ca o boală psihică gravă. Dar medicii de la King’s College din Londra au arătat că schimbările legate...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 10:39

 Meghan Markle și prințul Harry au primit numeroase critici pentru că au decis să-și crească fiul fără să respecte tradiția regală. Cu toate acestea, regina Elisabeta a II-a le-a dat binecuvântarea! Dar, potrivit unui expert regal, există un singur lucru pe care suverana...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 10:33

Maia Sandu: UNIREA Moldovei și României POATE AVEA LOC

Maia Sandu: UNIREA Moldovei și României POATE AVEA LOC

Maia Sandu a subliniat faptul că nu partidele politice ar trebui să ia o decizie în ceea ce privește unirea Moldovei și României.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 10:31

 Camioneta care-i transporta pe migranţi a ieşit de pe autostradă lângă localitatea Demir Kapija şi a plonjat într-un şanţ de 14 metri adâncime, a transmis postul de radio A1 din Macedonia de Nord, citând surse judiciare. Printre răniţi sunt şi copii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 10:26

Autorităţile dintr-un sat din Elveţia, aflat în apropierea graniţei cu Italia, au scos case la vânzare la preţul de 1 dolar.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 10:10

Un lucru pe care toţi cetăţenii Uniunii Europene îl au în comun e un paşaport cu însemnele UE. Însă, aşa cum cei înstăriţi pot cumpăra haine de ultima modă pe eleganta Via dei Condotti, din Roma, investitori străini bogaţi, în principal ruşi, dar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 10:08

Fostul premier Victor Ponta, liderul partidului Pro România, are comentarii acide, pe Facebook, la interviul pe care un alt fost premier, Dacian Cioloș, l-a acordat vineri seară emisiunii „24/7” de la Digi24. Dacian Cioloș a convenit cu Dan Barna, prezidențiabilul USR, să...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 09:47

Peste 20.000 de ruși au cerut la Moscova ALEGERI LIBERE, după ce zeci de candidați au fost eliminați abuziv din cursă

Peste 20.000 de ruși au cerut la Moscova ALEGERI LIBERE, după ce zeci de candidați au fost eliminați abuziv din cursă

Peste 20.000 de persoane s-au adunat sâmbătă pe un larg bulevard din centrul Moscovei pentru a cere alegeri locale libere şi corecte, transmite AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 09:26

Alegeri legislative în Ucraina: Partidul lui Zelenski ar putea câștiga majoritatea care să-i permită să guverneze singur

Alegeri legislative în Ucraina: Partidul lui Zelenski ar putea câștiga majoritatea care să-i permită să guverneze singur

Ucrainenii au început duminică să voteze în cadrul alegerilor legislative anticipate al căror favorit este partidul noului preşedinte Volodimir Zelenski. Formaţiunea recent creată şi denumită 'Slujitorul poporului' - după numele unui serial televizat în care Zelenski...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 09:24

PDM și-a AMÂNAT Congresul, în cadrul căruia urma să aleagă noua conducerii

PDM și-a AMÂNAT Congresul, în cadrul căruia urma să aleagă noua conducerii

Membrii Consiliului Politic Naţional al PDM s-au întrunit ieri în şedinţă. Democrații au făcut o analiză a situaţiei social-politice din ţară, după ce Partidul Democrat a cedat guvernarea.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 21 Iulie 2019, ora: 09:13

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 21 IULIE 2019. PEȘTII CAUTĂ SPIRITUALITATEA

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 21 IULIE 2019. PEȘTII CAUTĂ SPIRITUALITATEA

Horoscopul zilei de 21 iulie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 21 iulie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 21 iulie 2019...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Iulie 2019, ora: 08:25

SECRET DE STAT / MOLDOVA în anul 1947. CANIBALISM în socialism sau peste 300 000 de MORȚI

SECRET DE STAT / MOLDOVA în anul 1947. CANIBALISM în socialism sau peste 300 000 de MORȚI

Este binecunoscut faptul că foamea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor și acțiunilor regimului sovietic. 

( ) Citeşte tot articolul

Frumusețe 21 Iulie 2019, ora: 00:10

Uleiul de măsline este bogat în fitonutrienti, vitamine (A, B1, B2, C, D, E, K,), acizi graşi omega 3 şi omega 6, fiind ideal pentru gătit pentru că nu îşi pierde proprietăţile la încălzire decât la peste 210 grade Celsius", ne spune prof. dr. Gheorghe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iulie 2019, ora: 00:06

Expertul în politici de securitate Rosian Vasiloi a fost numit joi, 18 iulie, la propunerea ministrului de Interne, Andrei Năstase, în funcţia de şef al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. El îl va înlocui în această funcţie pe Fredolin Lecari.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 10:51

ATENȚIE / Un nou val de caniculă LOVEȘTE Europa. Meteorologii anunță o anomalie meteo

ATENȚIE / Un nou val de caniculă LOVEȘTE Europa. Meteorologii anunță o anomalie meteo

Un nou val de căldură lovește Europa începând de luni, 22 iulie, temperaturile urmând să ajungă în unele țări și până la 42 de grade Celsius.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 10:18

Statul va plăti 7600 de euro pentru „consultanță și evaluare” a privatizării Air Moldova, Tutun-CTC și Gările Auto

Statul va plăti 7600 de euro pentru „consultanță și evaluare” a privatizării Air Moldova, Tutun-CTC și Gările Auto

Parlamentul caută agenții private care prestează servicii de consultanță pentru evaluarea modului de pregătire și desfășurare a privatizării companiei aeriene „Air Moldova”, a vânzării „Tutun-CTC” și a concesionării întreprinderii „Gările...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 08:46

AgroMeteo: Cer variabil și maxime de până la 31 de grade Celsius

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi, 19 iulie, cer variabil. Maxima termică va urca până la 31 de grade Celsius. Vremea va continuă să fie frumoasă, senină şi caldă. Vântul va sufla domol din Vest, iar presiunea atmosferică va fi normală.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 20 Iulie 2019, ora: 08:27

Un politolog şi un general german avertizează: Rusia ar putea declanşa un „atac-surpriză“ în regiunea Mării Negre, ţările baltice, Polonia sau Ucraina

Un politolog şi un general german avertizează: Rusia ar putea declanşa un „atac-surpriză“ în regiunea Mării Negre, ţările baltice, Polonia sau Ucraina

Rusia continuă să se doteze cu rachete „interzise“ şi se pregăteşte de războaie regionale limitate în Europa, scrie publicaţia germană „Die Welt“, pe baza raportului unui politolog şi al unui general german în retragere.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Iulie 2019, ora: 07:36

Horoscopul zilei de 20 iulie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 iulie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20 iulie 2019...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Iulie 2019, ora: 06:03

Se împlinesc 92 de ani de când Regele Mihai a urcat pe tronul României. S-a întâmplat în 20 iulie 1927, când Principele Moștenitor Mihai avea doar 6 ani. Urcarea pe tron a unui copil a impresionat o lume întreagă. 

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 20 Iulie 2019, ora: 06:03

Vara, mai ales in week-end-urile insorite, ne mutam bucataria afara, la gratar. 

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)