Editorial

O recomandare: Cadrul 25

Un volum, scris cu forță și control, în care poeziile par indicațiile scenice ale unei lumi reci, străine, amenințătoare. Filmografic și violent (în special în ciclul Doppler) volumul Anei mixează perfect poezia ca stare și poezia ca disciplină. De la deja-vu-uri la inserturi surprinzătoare, poemele din această carte vin să confirme o poetă aflată la un debut matur, care, sunt convinsă, o va clasa pe Ana în categoria grea a poeziei.
Destul de consistent, 88 de pagini distribuite în 5 cicluri, volumul Anei nu e, așa cum ar putea lăsa impresia, o adunătură aleatorie de poezii. Exceptând poate primele poeme din carte, în special cele cu trimitere la copilărie, celelalte ar fi putut face foarte bine subiectul unui singur ciclu și își pot schimba cu ușurință locul, demonstrând un volum unitar.

Orașele, străzile, camerele, ferestrele se succed obsesiv rupând personajul poematic în stări diferite: angoasă, asumare, resemnare. Întâlnirile cu un celălalt, care electrizează, „ca un magnet într-o cutie cu pioneze", nu reușesc să amăgească. Poezia din acest volum pare starea unui supraviețuitor resemnat, în care apocalipsa e mai mult de ordin interior, însă suportată cu îndârjire.

Cadrul 25 e o poezie a distanțelor. De la mână la întrerupător, de la un perete la celălalt, de la fetița care sare din pom la femeia obsedată de ceea ce se ascunde în propria gândire, distanța dintre blocuri, dintre o clipă și alta. O poezie care trece ușor la eu, tu sau noi, dar care se bazează nu pe mântuirea adusă de ceilalți, ci pe propria supraviețuire, pe autocontrol și introspecție. De la un grupaj la altul volumul Anei Donțu explorează alt spațiu, cu o siguranță, aproape chirurgicală, se operează în interior, în exterior, în relațiile cu lumea, cu lumina, cu umbra. Un debut matur, în care timiditatea poate avea doar expresie poetică (lumina care a ţâșnit din bec / m-a făcut să-mi fie rușine), restul fiind curaj, precizie, poezie. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *