Astăzi 14 Octombrie 2019, Luni - Ultima actualizare la ora 20:34
Abonamente

Opinii & Editoriale 9 Octombrie 2018, ora 16:26    Din editia print

Marime Font

O restanță de pomenit

De fiecare dată mă apropii cu oarecare teamă de o discuție despre arte plastice, pentru că mă tem să nu mă transform în acei tipi care discută despre Dumnezeul creștinilor fără să fi citit Biblia. Pe de altă parte, pot semnala, fără să mă bag în bucătăria criticilor de artă, proiecte care îmi plac și care cred că ar plăcea și unora dintre cititori.

 Acum trei ani, am cunoscut la Sibiu o graficiană din Timișoara care m-a impresionat. E vorba de tânăra artistă (aș putea spune și poetă) Ana Kun și care pe site-ul său (www.anakun.com) se prezintă în felul următor: „Ana s a născut într o iarnă rece foarte, cândva, pe la prânz. A aşteptat cuminte până când a putut merge la Liceul de Arte Plastice în clasa a V a, hotărâtă să se facă grafician cât mai repede cu putinţă. Acum, 20 de ani mai târziu, absolventă a secţiei Grafică de şevalet a Facultăţii de Arte Plastice şi Design, după un masterat de Creative Writing al Facultăţii de Litere şi Teologie şi o experienţă de 7 ani magici în graphic design, Ana se simte pregătită să şi vadă visul cu ochii: să mâzgălească desene super colorate şi texte mega încâlcite, dacă se poate, pe aceeaşi hârtie.”

Probabil unul dintre proiectele ei, care mi-a atras în mod deosebit atenția, a fost scris în urma masterului de scriere creativă, pentru că am descoperit, în scrierea grafică a Anei Kun, versuri clare, imagini surprinzătoare, povești îndrăznețe. Fiindcă, să fim serioși, să publici două cărți (în română și engleză) despre „Povestea porcului absolut”, care din visare a căzut tocmai într-un paradis gol, nu e chiar o poveste la îndemână.
Povestea acestui personaj din paradisul gol mi-a amintit, în repetate rânduri, de Urmuz. Nu în sensul unei apropieri nepermise de scrisul marelui Urmuz, ci în imaginarul ironic, încuiat în aluzii greu de descifrat, însă care, după lecturarea cărților, te-a făcut și pe tine prizonierul mulțumit al acelei lumi.


Trebuie să vă spun că aceste cărți ale Anei Kun, care ne împărtășesc povestea porcului absolut, sunt realizate grafic cap-coadă. Nu avem de-a face cu o carte ilustrată, ci cu un proiect grafic, dar care reușește să spună o poveste absurdă, cu multe, dar subtile trimiteri la lumea care este (sau la cea care va veni).

O altă carte a Anei Kun, pe care am văzut-o, se numește Hmmm. O grafică cu mult mai puțin text, cu mai multă imagine, dar la fel de savuroasă și care, vizual, mi-a amintit de textele poetei Lies van Gasse din Belgia.
Altceva ce să vă spun? Cred că cei interesați de grafica actuală, n-ar fi rău să vadă ce face Ana Kun.

Un articol de: Moni Stănilă Contactează autorul
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 15:12

Venus în Scorpion. Cinci zodii se luptă să își recâștige dragostea

Venus în Scorpion. Cinci zodii se luptă să își recâștige dragostea

În astrologie, Venus este cea mai frumoasă planetă dintre toate. Ca și zeița de la care-i vine numele, stăpânește lucrurile după care toți oamenii se dau în vânt: iubire, frumusețe, plăcere și bani. În ultimele săptămâni, Venus a fost în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 15:11

DECLARAȚII /// Portalul de știri Unimedia ar fi fost cumpărat de Igor Dodon

DECLARAȚII /// Portalul de știri Unimedia ar fi fost cumpărat de Igor Dodon

Președintele Igor Dodon, liderul neformal al Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), l-ar fi depășit deja pe fostul coordonator al coaliției de guvernare, Vlad Plahotniuc, la capitolul mijloace media pe care le deține. Cel puțin, așa spune președintele „Partidului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 15:07

Andrei Năstase: Mafia s-a dus de la Vlad Plahotniuc la Ion Ceban şi Igor Dodon

Andrei Năstase: Mafia s-a dus de la Vlad Plahotniuc la Ion Ceban şi Igor Dodon

Candidatul Blocului ACUM la funcţia de primar de Chişinău, Andrei Năstase, a lansat un nou atac la adresa colegului său din alianţa de guvernare, Ion Ceban, care este şi candidatul socialiştilor pentru Primăria Capitalei. Liderul PPDA i-a îndemnat pe alegători să nu voteze cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 15:01

La Orhei a fost dat în exploatare încă un drum reparat capital

La Orhei a fost dat în exploatare încă un drum reparat capital

Primăria Orhei a dat în exploatare încă o stradă reparată capital, amplasată într-un cartier important, deoarece asigură accesul la singura grădiniță din sectorul de Nord al orașului. Strada nu a mai fost reparată de zeci de ani și face parte din planul de reconstrucție a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 15:00

Un tânăr din Capitală a oprit un șofer să urce beat la volan: i-a luat cheile și a sunat la poliție

Un tânăr din Capitală a oprit un șofer să urce beat la volan: i-a luat cheile și a sunat la poliție

Un bărbat a oprit un șofer care a urcat la volan beat criță și a vrut să pornească pe străzile din capitală. Șoferul nu putea nici să vorbească, atât era de afectat. Potrivit bărbatului care l-a oprit pe individ, totul s-a întâmplat în curtea unui bloc de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 14:21

14 octombrie: Sfânta Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei

14 octombrie: Sfânta Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei

Cuvioasa Parascheva (în greacă „Sfânta Vineri”), cunoscută și sub numele de Paraschiva, este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 13:47

Ion Ceban a depus flori la casa în care a locuit Karl Schmidt

Ion Ceban a depus flori la casa în care a locuit Karl Schmidt

În timp ce, de Hramul Chișinăului, majoritatea oficialilor depun flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, Ion Ceban, candidat pentru funcția de primar general al municipiului, a mers la casa unde a locuit fostul primar al Chişinăului Karl Schmidt.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 13:06

Cum va arăta structura noului guvern PNL. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni ar putea „dispărea”

Cum va arăta structura noului guvern PNL. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni ar putea „dispărea”

​În așteptarea nominalizării oficiale a noului premier PNL, liberalii fac schița noului guvern care ar trebui să aibă maximum 15-16 ministere. Unele dintre cele actuale vor fi comasate, iar în cazul altora se ia în calcul chiar desființarea.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 14 Octombrie 2019, ora: 12:55

REȚETE culinare: Dovleac copt cu susan

REȚETE culinare: Dovleac copt cu susan

În mijloc de toamnă avem un motiv în plus să ne bucurăm la petreceri. În locul aperitivelor obișnuite vă îndemnăm să încercați gustări pe bază de dovleac, care sunt foarte delicioase. Dovleacul este remediu naturist pentru sănătatea şi echilibrul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 12:49

Apelul lui Băsescu: Pe 20 octombrie îi îndemn pe toţi să îl susţină pe Ţîcu și candidații PUN

Apelul lui Băsescu: Pe 20 octombrie îi îndemn pe toţi să îl susţină pe Ţîcu și candidații PUN

Fostul președinte al României Traian Băsescu înseamnă toți cetățenii R. Moldova să, voteze pentru candidații Partidului Unității Naționale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 12:44

Dumitru Țîra: „Primăria are nevoie de un om ca Saakashvili, oricine din orașul Chișinău ar putea fi un primar mai bun decât Chirtoacă”

Dumitru Țîra: „Primăria are nevoie de un om ca Saakashvili, oricine din orașul Chișinău ar putea fi un primar mai bun decât Chirtoacă”

Dumitru Țîra, candidat pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, a participat astăzi la dezbaterile cu titlul „Chișinău arată așa și așa, el poate fi mai frumos?” organizate de comisarii electorali Primăria Mea.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 12:42

Ion Ceban: Eu respect acordul semnat cu blocul ACUM. Nu i-am acuzat în această campanie și nu o voi face

Ion Ceban: Eu respect acordul semnat cu blocul ACUM. Nu i-am acuzat în această campanie și nu o voi face

Candidatul PSRM pentru șefia capitalei a venit cu o reacție la acuzațiile aduse de către contracandidatul său din blocul ”ACUM”. Ion Ceban a subliniat faptul că în contextul unui acord semnat între PSRM și blocul ”ACUM” este incorect să se lanseze...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 09:57

Socialistul Dodon și-a CUMPĂRAT telefon de ultimă generație. Prețul „BIJUTERIEI” este de aproape 40 000 de lei

Socialistul Dodon și-a CUMPĂRAT telefon de ultimă generație. Prețul „BIJUTERIEI” este de aproape 40 000 de lei

Președintele Igor Dodon ține pasul cu tehnologia, iar acest lucru, probabil, îl face să scoată bani grei din buzunar. Oficialul și-ar fi achiziționat, recent, un Apple iPhone 11 PRO MAX, prețul căruia este de 38 000 de lei. Asta în situația când salariul șefului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 09:41

Opoziţia a câştigat alegerile pentru primăria din Budapesta, înfrângere majoră pentru premierul Viktor Orban

Primarul în exerciţiu al capitalei ungare, Istvan Tarlos, şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile municipale la Budapesta în faţa candidatului opoziţiei de stânga, Gergely Karacsony.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Octombrie 2019, ora: 15:18

Matei Vişniec: Peter Handke, autor controversat datorită atitudinilor sale pro-sîrbe în anii războiului din Bosnia

Matei Vişniec: Peter Handke, autor controversat datorită atitudinilor sale pro-sîrbe în anii războiului din Bosnia

 Dintre cele două premii Nobel pentru literatură acordate de Academia sudeză, unul riscă să suscite polemici, pentru că scriitorului austriac Peter Handke i s-a reproşat sprijinul moral acordat sîrbilor în contextul războiului din fosta Yugoslavie. Iar în Franţa,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Octombrie 2019, ora: 15:07

"Tenişii lui Iisus", care conţin apă sfinţită injectată în talpă, vânduţi în câteva minute cu 3.000 de dolari

"Tenişii lui Iisus", care conţin apă sfinţită injectată în talpă, vânduţi în câteva minute cu 3.000 de dolari

 O pereche de pantofi sport, numiţi "tenişii lui Iisus", creaţi de un studio de design din New York şi care conţin în interiorul tălpilor apă sfinţită din râul Iordan, au fost vânduţi la câteva minute după ce au fost puşi în vânzare...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Octombrie 2019, ora: 21:33

Ambasadorul Moldovei la Madrid: Investitorii spanioli vor veni în Moldova dacă vor fi siguri că mediul de afaceri le va oferi posibilitate de dezvoltare şi profit

Ambasadorul Moldovei la Madrid: Investitorii spanioli vor veni în Moldova dacă vor fi siguri că mediul de afaceri le va oferi posibilitate de dezvoltare şi profit

  Cu ocazia sărbătorii naţionale a Regatului Spaniei, consemnată pe data de 12 octombrie, ambasadorul Republicii Moldova la Madrid, Violeta Agrici, a oferit un interviu pentru Radio Moldova, ce a putut fi audiat în cadrul emisiunii „Obiectiv europa. Experienţa...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Octombrie 2019, ora: 16:21

Usatîi: Tandemul Diacov-Cașu va distruge corupția, schemele și „otkaturile” din primăria Chișinău

Usatîi: Tandemul Diacov-Cașu va distruge corupția, schemele și „otkaturile” din primăria Chișinău

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a prezentat sâmbătă, 12 octombrie, echipa Partidului Nostru la alegerile locale din Chișinău, s-a declarat convins că oamenii pe care îi propune formațiunea sa sunt în stare să schimbe radical lucrurile în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Octombrie 2019, ora: 11:48

GALERIE FOTO / Accident cu victime la Strășeni

GALERIE FOTO / Accident cu victime la Strășeni

 Cel puțin trei persoane au avut de suferit în urma unui grav accident rutier, produs în această dimineață, în jurul orei 8.20, în raionul Strășeni, după ce microbuzul în care se deplasau s-a răsturnat. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)