Despre Biroul de organizare a Sfatului Țării au scris mai mulți istorici: Valeriu Popovschi, Gheorghe Cojocaru, Ion Țurcanu ș.a. Oricum, această temă va fi cercetată și interpretată încă mult timp înainte.

În deciziile sale finale, Congresul Ostașilor Moldoveni, care s-a întrunit la Chișinău în perioada 20-27 octombrie 1917, a decis printre altele formarea unui Birou de organizare a Sfatului Țării. Acesta trebuia să se ocupe nu doar de proporționalitatea reprezentării și principiile de selectare ale viitorilor deputați, dar și de logistica și mentenanța acestui prim parlament care se constituia.
Preşedinte al Biroului a fost desemnat Vasile Ţanţu, sublocotenent, de profesie învăţător. Comisar era Ion Păscăluţă, secretar – Ştefan Holban, iar printre membri se numărau: Anton Crihan, Gherman Pântea, Ion Buzdugan, Grigore Turcuman, Valentin Prahniţchi, Elefterie Sinicliu, Chiril Sbierea, Leon Ţurcan, Boris Epure, Nicolae Cernăuţan, Dumitru Mârza, Ioan Tudose, Anatolie Moraru, Ion Ignatiuc, Nicolae N. Alexandri, Ion Pelivan, Pan Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Inculeţ, Pantelimon Erhan, Nicolae N. Codreanu, Vitalie Zubac, Afanasie Chiriac, Dumitru Plătică, Zamfir Munteanu, Teodosie Cojocaru, Ion Creangă.

Biroul a fixat cota şi modalitatea alegerii deputaţilor din partea fiecărei naţionalităţi, a schiţat proiectele de hotărâri ce urmau să fie dezbătute în cadrul primelor şedinţe, a stabilit ziua deschiderii lucrărilor Sfatului Ţării pentru data de 21 noiembrie 1917 (de Ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică).

În ziua revoluţiei bolşevice…

La 7 noiembrie 1917, Biroul s-a adresat Secţiei administrative a Tribunalului judeţean Chişinău cu cererea de a fi înregistrat „în temeiul hotărârilor congreselor ţărăneşti, cooperativelor de credit şi întovărăşirilor de împrumut şi economii, şi a Primului Congres al Militarilor Moldoveni”. În cerere se stipulează că Biroul convoacă Sfatul Ţării ce întruneşte toate naţionalităţile din Basarabia: 70% – moldoveni, 30% – minoritari, în componenţă de 150 de membri, care va traduce în viaţă autonomia Basarabiei şi va face ordine în ţară.

În memoriile sale „O revoluție trăită”, Ion Inculeţ mărturisește: „În zilele acelea, la Chișinău a venit știrea că la Petrograd, bolșevicii au pus mâna pe putere, după o răscoală înarmată. Întreg guvernul central este arestat. Kerenschi a fugit. Știrea aceasta a pus pe moldoveni să lucreze cu mai mare febrilitate pentru alcătuirea unei stăpâniri proprii. Biroul de organizare a Sfatului Țării cere ajutorul Sfatului Țăranilor, care era și el compus în marea majoritate din moldoveni. Sfatul deleagă pe P. Erhan, P. Halippa și pe mine. (…) Împrejurările erau favorabile Sfatului Țării, ca organ central local. Anarhia se întindea pe întreaga suprafață a Basarabiei și lumea era dornică de ordine. Capitala Rusiei era ocupată de bolșevici, care inspirau tuturor neîncredere și groază. Lumea nemaiașteptând nici un bine de la Centru, căuta apărare într-o organizație locală. Pentru alcătuirea compunerii Sfatului Țării, Biroul a ales o Comisiune din: Erhan, Pan Halippa, T. Ioncu, Ion Buzdugan și cu mine. După mai multe consfătuiri, Comisiunea s-a oprit la 150 deputați, dintre care 105 trebuiau să fie moldoveni (70%), iar restul de 45 – dintre reprezentanții celorlalte naționalități, ce locuiau în Basarabia. Modul de compunere a fost ales acela, creat de revoluționari. Adică nu s-a recurs la votul universal, ci au fost invitate să-și trimită deputați: organizațiile gospodărești (ca orașele și județele), economice (cooperative), culturale (biserica și școala), partidele politice, de preferință cele naționale și socialiste, sovietele deputaților, lucrătorilor și țăranilor, naționalitățile organizate. După modul acesta au fost alcătuite în Rusia în timpul revoluției toate comitetele și organele supreme ale diferitelor naționalități, care au dispus de soarta lor.

Modul de reprezentare a deputaţilor în Sfatul Ţării

Oprindu-se asupra numărului de 150 de deputați pentru Sfatul Țării, Comisiunea a împărțit acest număr în chipul următor: Congresul ostașilor moldoveni a delegat 44 de deputați, toți moldoveni; Sfatul țăranilor trebuia să delege 30 de deputați – iarăși toți moldoveni; Zemstva gubernială a delegat 1 deputat – moldovean; Zemstvele județene au delegat 9 deputați, dintre care 7 moldoveni și 2 ucraineni.

Orașul Chișinău avea dreptul la 3 deputați, dintre care 1 moldovean, 1 evreu, și 1 rus. Orașele județene – 8 deputați, dintre care 5 moldoveni, 1 ucrainean, 1 evreu și 1 rus. Sovietul soldaților și lucrătorilor 3 deputați, dintre care 1 moldovean, 1 evreu și 1 rus. Partidul socialist-revoluționar – 1 deputat rus. Partidul social-democrat – 1 deputat evreu. Partidul social-popular – 1 deputat rus. Partidul Național Moldovenesc – 4 deputați, firește, toți 4 moldoveni. Cooperativele – 5 deputați, dintre care 4 moldoveni și 1 găgăuz. Căile ferate: 2 deputați – 1 moldovean și 1 ucrainean. Poșta, Telegraful și Telefonul, asemenea 2 deputați, dintre care 1 moldovean și 1 rus. Uniunea uniunilor – 1 deputat moldovean. Societatea culturală – 1 deputat moldovean. Asociația institutorilor moldoveni – 1 deputat moldovean. Liga Femeilor – 1 deputat moldovean.
Naționalitățile trebuiau să delege: ucraineni – 10 deputați, evrei – 10, bulgari – 2, germani – 2, găgăuzi – 1, polonezi – 1, armeni – 1, greci – 1 deputat.

Astfel, în urma lucrării Comisiunii, aprobate de întregul birou, Sfatul Țării trebuia să cuprindă în total 105 moldoveni, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruși, 2 bulgari, 2 nemți, 1 polonez, 1 armean, 1 grec și 2 găgăuzi. Reprezentarea țiganilor de 2 deputați, propusă de Comisiune, la urma urmelor a fost respinsă de birou. Dar de aicea se poate vedea cât de departe mergea scrupulozitatea organizațiilor Sfatului Țării.
Odată compunerea Sfatului Țării stabilită, Biroul de organizare a trimis organizațiunilor și naționalităților respective invitațiunile să-și delege deputații cuveniți”.

„Când lumea se dă peste cap, să facem noi Sfatul Țării? Cu cine să-l facem?”

Se păstrează și memoriile lui Onisifor Ghibu despre formarea Biroului de organizare a Sfatului Țării şi convocarea primei ședințe a primului parlament, în cartea „Pe baricadele vieții”, în care este reprodusă discuția autorului cu Vasile Țanțu:

„- Dragă domnule Ghibu – îmi spuse el – nu se găsește nimeni să mă aprobe; toți se tem sau râd de acest lucru. Îmi spun: ce vreți d-voastră, domnilor, cu Sfatul Țării? Când lumea se dă peste cap, să facem noi acum Sfatul Țării? Cu cine să-l facem? Ne temem de minoritari, ne temem de anarhie, ne temem de guvernul de la Petrograd ș.a.m.d

Convorbirea noastră s-a soldat, totuși, de data aceasta, cu o hotărâre fermă: Țanțu s-a așezat și a scris, în prezența mea, telegrama…
„Deschiderea Sfatului Țării e hotărâtă pe ziua de 21 noiembrie 1917 cu oricâți deputați vor fi de față. Domnii deputați sunt poftiți a se prezenta cu toții pe ziua numită. Prezidentul biroului de organizare a Sfatului Țării: Țanțu”.

Ceea ce a urmat era previzibil și tot acolo Vasile Țanțu îi spune lui Onisifor Ghibu: „-Am fost pe la redacția „Cuvântului Moldovenesc”, pe la redacția „Soldatului moldovan”, pe la redacțiile ziarelor rusești și evreiești, să le spun că am de gând să convoc Sfatul Țării pentru ziua de 21 noiembrie (era Intrarea în Biserică, sărbătoare religioasă), dar nici unul nu a vrut să ia act de o astfel de intenție. Toți m-au dezavuat și m-au sfătuit să nu încerc asemenea lucruri riscante. Dacă Dumneata ești de acord să publici această telegramă în „Ardealul”, eu îmi iau toată răspunderea.”
Peste trei zile telegrama culeasă cu litere mari a fost tipărită și deputații puși în fața faptului împlinit s-au convocat la data anunțată. Așa se face Istoria…
P.S. Impactul de la formarea Sfatului Țării a fost atât de mare, încât, ocupând Basarabia la 28 iunie 1940, NKVD-ul îl căuta insistent pe Vasile Țanțu, care se stinse din viaţă în 1937. Negăsindu-l, i-a arestat pe doi fii ai săi, pe care i-a împușcat la vila Cerchez.