O sărbătoare de ochii lumii pentru buzunare alese

publicat în Atitudini pe 22 Octombrie 2012, 07:15

Cu riscul de a fi criticat pentru că discreditez sărbătorile „sfinte” pentru unii moldoveni, cred că Ziua orașului și Sărbătoarea Vinului sunt două tradiții primitive și lipsite de originalitate.

Mai mult, modul de organizare a sărbătorii vinului a regresat în perioada de după guvernarea comunistă.

În ambele cazuri, sărbătorile să rezumă la forfota făcută de o adunătură de raci, lebede și știuci, care au doar interesul de a-și umple buzunarele. Momentul cel mai important, în viziunea organizatorilor, este atunci când deasupra mulțimii se înalță conducerea de vârf a țării. Și asta pentru că demnitarii aduc după sine o gloată de jurnaliști care vor reflecta „importantele evenimente”. De parcă acest eveniment ar fi doar în jurul lui Filat, Timofti sau Lupu. Aceeași stare a lucrurilor predomină și în culisele sărbătorilor, unde atât organizatorii, cât și participanții numără lacom banii câștigați. Sunt ferm convins că unii oficiali chiar primesc cadouri grase, pentru că s-au „trudit” să faciliteze accesul unor agenți economici mai „darnici” în astfel de cazuri.

Acum amplasarea gheretelor și a punctelor de agrement, cel puțin de Ziua orașului, e mai mult haotică decât bine gândită. Sărbătoarea se aseamănă cu un bâlci de lenjerie, covoare și utilaje, combinat cu terase cu frigărui. Cei care vor să-și cumpere ciorapi sau să mănânce ceva, au făcut-o deja în altă parte și altă dată. Total ineficient sunt utilizate străzile laterale, unde lejer pot fi amplasate terasele sau punctele de comerț. La fel și platourile pentru concerte, unele dintre care blochează căile de acces și creează ambuteiaje și multe altele.

Ambele sărbători, ca și „zilele critice”, au venit, au trecut… așteptăm următoarele. În fiecare an a fost la fel. Și pe lângă sutele de fotografii cu vin și frigărui, concerte cu oameni călare unul pe altul, apar postări singuratice cu întrebări retorice de felul „mi-a trecut prin gând - ce bine-ar fi să dea năvală lumea cu sutele la Hramul Chișinăului, așa ca la festivalul de bere din Germania sau Carnavalul din Rio…” (Rodica Verbeniuc).

Idee utopică pentru majoritate, fie pentru că nu au câteva zeci de milioane de euro pentru organizare și promovare, fie pentru că nu avem unde, fie pentru că le este indiferent și pentru că merge și așa, fie pentru că… e criză în lume și piețele financiare sunt instabile.

Pentru a îndeplini „visul” Rodicăi Verbeniuc, nu e nevoie de bani de la stat, ci, mai degrabă, de dorința de a crea o „legendă” care să aducă un plus de imagine tuturor: autorităților, moldovenilor, țării și, indiscutabil, profituri palpabile pe termen scurt și mediu.

Pentru aceasta, în primul rând, trebuie să fie comasate ambele sărbători și organizate într-un weekend în centrul capitalei. Astfel, festivitatea va căpăta amploare, iar comercianții vor primi două zile de vânzări în loc de una. Cei de peste hotare, în special, vor beneficia de servicii all inclusive: dimineața - muzeu sau beci cu renume, spre seară - plimbări prin anturaj exotic și concerte cu staruri europene.

De unde bani? Bani sunt. Există cel puțin 50 de companii cu produse mass-market care ar fi de acord să cheltuiască pentru campanii de promovare în cadrul acestui festival de două-trei zile sume între 8000 și 10000 de euro, vreo 10 companii care ar putea investi câteva zeci de mii de euro în acțiuni mai ample și câteva care ar investi între 50000 și 100000 de euro.

Tot ce ar fi trebuit să facă autoritățile e să organizeze din an în an un concurs la care să fie identificate cele mai originale scenarii pentru festival. Și nu doar idei goale, ci propuneri argumentate cu planuri concrete de la scenariul manifestației până la amplasarea modulelor de show, alimentație publică, expoziții etc.

Autoritățile ar selecta companiile care își doresc să se promoveze, beneficiind de fluxul de oameni care se plimbă pe bd. Ștefan cel Mare și străzile adiacente. Condițiile principale - acțiuni cât mai spectaculoase și lipsite de originalitate.

Cu riscul să repet unele lucruri spuse mai sus, localnicii și străinii mai degrabă vor „mușca nada” fiind invitați la o paradă a vinificatorilor, înregistrarea unor recorduri la cea mai mare mămăligă, festival al sarmalelor sau plăcintelor, turnee de trântă, lupte cu buzdugane, cățărare pe stâlpi după premii, oameni care fac tot felul de lucruri din lut, piatră sau lemn, expoziții de cai, capre sau bursuci (ultimele două doar în calitate de excepție), decât o concentrație haotică de mărfuri și frigărui.

Show, show, show - asta va transforma acest festival într-o legendă, care va aduce bani tuturor: mite - funcționarilor, venituri - comercianților stradali, bani la bugetul municipal și celor implicați în turism etc. În aceste condiții, oficialii cu drept de decizie trebuie să înțeleagă că apariția unei astfel de legende, chiar și cu bătăi de cap mai mari, va aduce plusuri tuturor și pe toate segmentele, de la imagine proprie sau a stării, până la sume concrete lăsate în oraș și țară de moldoveni și oaspeții acestora.