Astăzi 20 Septembrie 2018, Joi - Ultima actualizare la ora 18:30
Abonamente
 
 
 
 

Arhiva ediţiei

Numărul curent 20.09.2018

20.09.2018

Convertor

Introdu suma
Din
Rezultat
In

Calculator TVA

-
 

Educație 18 Iulie 2018, ora 08:13

O scurtă istorie a sistemului educațional francez

Marime Font

Prioritatea învățământului în Franța are un principiu nu tocmai capitalist - cea mai costisitoare ofertă de pe piață nu este neapărat cea mai calitativă.

În unul din articolele precedente, m-am referit succint la avantajele pe care le prezintă sistemul educațional francez și la unele practici care ar putea fi preluate de aici și aplicate pentru îmbunătățirea situației în acest domeniu și în R. Moldova. Cred că ar trebui să dezvolt acest subiect, pentru a oferi o perspectivă mai largă asupra particularităților sistemului educațional din Hexagon.

Moștenitor al unei îndelungate tradiții, vechi de peste o mie de ani, sistemul educației de pe teritoriul actual al Franței este bazat pe o serie de principii, care și-au dovedit eficacitatea în timp și i-au dus faimă în lumea întreagă. Celebrul dicton „mai bine mai târziu, decât niciodată” este atribuit împăratului Carol cel Mare și ar fi fost pronunțat de către cel care avea să reînființeze în anul 800 Imperiul Roman, cu denumirea oficială de Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, în contextul în care a învățat scrierea la o vârstă înaintată, când era trecut de 60 de ani.

Geneza

Fiind numit de generațiile următoare, în mod exagerat, că cel care a inventat școala, Carol cel Mare a semnat în anul 789 un act denumit Admonitio generalis, prin care școlile monastice și episcopale, care funcționau de la începuturile creștinării Galiei romanizate, își deschideau ușile pentru elevii laici. Pe parcursul secolelor, care au urmat, sistemul educațional francez s-a democratizat din ce în ce mai mult, organizându-se în trei trepte: primar, secundar și superior. Primele universități franceze au fost fondate în secolul al XII-lea, fapt ce a contribuit la consolidarea elitelor intelectuale, la efectuarea primelor cercetări științifice și la propagarea cunoașterii. În perioada modernă, cea mai importantă reformă din domeniu a fost promovată în anul 1881 de către Jules Ferry, președinte al Consiliului de miniștri și ministru al instruirii publice în perioada celei de-a Treia Republici. Reforma de la 1881 introducea în Franța învățământul universal atât pentru băieți, cât și pentru fete, obligatoriu și laic. Deși a fost transformat și modernizat în mai multe etape pe parcursul deceniilor care au urmat, sistemul educațional francez este, în linii mari, clădit pe aceleași principii majore: acces egal, indiferent de originea socială, obligatoriu până la vârsta de 16 ani, laic, bazat pe ideea de a oferi șanse egale de reușită tuturor.



Scurta incursiune istorică, prezentată mai sus, este importantă pentru a înțelege particularitățile învățământului francez de azi. Un aspect esențial, care face ca acest sistem să fie astăzi diferit de cele existente în multe țări occidentale dezvoltate, este quasi-gratuitatea studiilor universitare. În universitățile franceze, studenții achită taxe administrative de înscriere și de asigurare medicală, care sunt în mărime de câteva sute de euro pe an, o sumă relativ simbolică pentru nivelul mediu de venit al populației. În anumite domenii, există și instituții de învățământ superior private, în care taxele de înscriere sunt mult mai mari, similare cu cele practicate în Marea Britanie sau în SUA, însă, cu mici excepții, achitarea unei taxe de studii exorbitante nu este deloc o garanție de obținere a unei diplome cu mult mai prestigioase decât în instituțiile publice. Mai mult, cele mai prestigioase dintre instituțiile superioare franceze - renumitele Grandes Écoles - sunt în marea lor majoritate publice, cu criterii de selecție extrem de dure și cu performanțe recunoscute la nivel mondial. Așadar, în Franța, cel puțin în privința educației, este valabil un principiu nu tocmai „capitalist”: cea mai costisitoare ofertă de pe piață nu este neapărat și cea mai calitativă. Și, invers, accesul la calitatea cea mai înaltă nu este garantat de puterea financiară a tânărului doritor de carte, dar mai degrabă și, întâi de toate, de propriile sale cunoștințe și ambiții, de capacitatea sa de a învăța, de a se concentra, de a munci mult și constant pentru a-și atinge scopurile.

Classes preparatoires, între educație și elitism

Un loc cu totul deosebit în sistemul educațional francez este ocupat de clasele preparatorii (classes préparatoires). Este o etapă intermediară între liceu și cele mai prestigioase instituții de învățământ superior. Acest parcurs, cu o durată de doi ani, care începe după clasa a XII-a, este propus celor mai buni dintre liceeni, care au susținut examenele de Bacalaureat cu medii mari și foarte mari. Majoritatea claselor preparatorii sunt orientate către cele două filiere clasice. reală și umanistă, deși în ultimele decenii au început să apăra și să se dezvolte și alte direcții: științe inginerești, informatică, telecomunicații etc. Majoritatea cursurilor de classes préparatoires au loc chiar în incinta liceelor și se derulează într-un ritm susținut: în jur de 40 de ore teoretice și practice obligatorii pe săptămână, cu examene săptămânale, care au loc sâmbătă dimineața. Materia predată este de un nivel cu mult superior cursurilor de la universitate, iar examenele au complexitatea, cel puțin, egală cu cea a unui examen de BAC la disciplina respectivă. Practic, timp de doi ani, așa cum indică notele, classes préparatoires pregătesc studenții pentru concursurile de admitere la cele mai prestigioase Grandes Écoles.

Un lucru este foarte curios. Periodic, acest sistem de clase preparatorii urmate de admiterea foarte competitivă (în unele cazuri, poate fi vorba și de 50 de candidați pentru un loc!) la Grandes Écoles este acuzat de... elitism. În acest sens, sunt emise tot felul de critici, mai ales, de către unele personalități cu viziuni de stânga. De parcă ambiția de a selecta și de a forma o elită foarte competentă, puternică și solidă din punct de vedere intelectual nu ar fi una dintre căile de a asigura progresul unei societăți. Criticii acerbi ai „elitismului francez” uită cel mai adesea să amintească, de exemplu, despre faptul că, de-a lungul secolelor, anume acest sistem a permis multor oameni cu origini sociale foarte modeste să se manifeste, să reușească în viață, datorită capacităților lor intelectuale, și să ajungă parte a acelor elite atât de criticate și blamate.

Meritocrația

În acest sens, sistemul educațional francez a îndeplinit dintotdeauna rolul de veritabil ascensor social, oferind celor cu multă voință posibilitatea să reușească. Unul dintre rezultatele notabile ale acestui „elitism”, practicat de secole cu multă inteligență și aplicat cu multă dexteritate, este nivelul de performanță atins de știința franceză în toate timpurile. Ele, elitele educate și culte, au consolidat în timp soclul pe care se sprijină astăzi societatea franceză. Dacă, începând cu Evul Mediu timpuriu și până la revoluția industrială, elitele franceze s-au constituit și au existat în virtutea unui „drept divin”, acesta, fiind circumscris și transmis ereditar unui cerc foarte îngust al nobilimii, urmând ca, odată cu dezvoltarea burgheziei, aceasta să fie înlocuită cu elitele bazate pe puterea economică și financiară (practic, echivalentul oligarhiei noastre din prezent), astăzi criteriul de bază pentru a ajunge la vârf este meritocrația. Iar meritocrația, cel puțin, în Franța, este un sistem care are ca precondiție de reușită o pregătire intelectuală solidă.

R. Moldova și societățile Europei de Est, în general, nu vor putea păși mai departe pe calea progresului, fără a-și impune un sistem educațional puternic. Exemplul Franței a demonstrat acest lucru foarte clar. Ieșirea din epoca oligarhică și intrarea în cea a meritocrației bazată pe cunoaștere și inteligență nu este posibilă fără un învățământ bazat pe excelență academică, pe competiție cinstită și sănătoasă. E vorba despre un învățământ accesibil tuturor celor care doresc să-și depășească propria condiție. Fără un sistem educațional puternic și competitiv, toate ambițiile de dezvoltare manifestate de guvernare nu sunt mai mult decât niște vorbe goale. Experiența franceză în domeniu ne stă la dispoziție, iar proximitatea lingvistică și culturală ar trebui să ne îndemne să preluăm cele mai bune practici și să le implementam la noi.

Fără o reconstrucție a elitelor noastre, distruse sistematic în secolul de țarism obscurantist și apoi în aproape jumătate de veac de urgie sovietică, ieșirea definitivă din întunericul comunist și totalitar nu este realizabilă.

Dorin Dușciac,
Paris, Franța

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md