O tabără pentru românii de pretutindeni

publicat în Lumea pe 22 Iulie 2013, 07:24

Am participat recent la Festivalul de artă creștină, Sinapsa, din comuna Teliu, județul Brașov. 

De organizare s-au ocupat preotul Costin Butnar și poetul Florin Caragiu. Partea frumoasă a fost că, deși până acum erau invitați români doar din granițele geografice ale țării, anul acesta s-au trimis invitații și în Serbia, Republica Moldova, Macedonia.

Programul a fost unul încărcat, dar foarte bine gândit. Participări la liturghii, vizită la prima școală românească din Șcheii Brașovului, Muzeul Etnografic din Hărman, excursie la mănăstiri și - bineînțeles - conferințe, lecturi de poezie și muzică. Și așa cum se cuvenea unei tabere de artă creștină, adresată românilor de pretutindeni, în deschiderea festivalului am avut parte de binecuvântarea P.S. Sale, Andrei Făgărășanul, episcop vicar al Sibiului.

Românii din Serbia nu au voie să studieze în școli limba maternă

Prima emoție puternică ne-a lăsat-o părintele Boian Alexandrovici, un preot român ortodox din estul Serbiei (Timoc), paroh de Malainița și Remesiana, precum și protopop al Protopiatului Dacia Ripensis (fiind hirotonit de episcopul român Daniil de la Vârșeț) cu sediul la Negotin. Așa cum ne-a mărturisit, el nu a făcut școală, fiindcă, din păcate, comunitatea românilor din Serbia nu are voie să studieze în școli limba maternă. Conform GID (Grupului Independent pentru Democrație) vorbim de unicul grup etnic compact și numeros din Europa, fără drepturi minoritare și fără școală în limba maternă. Cu toate astea, părintele vorbea foarte curat și frumos graiul bănățean.



Poveștile lui nu au putut să nu ne amintească de perioada în care moldovenii nu își dobândiseră independența. Desigur, părintele nu sugera că cele câteva sute de mii de români din Valea Timocului ar trebui să devină independente, ci spunea, cu mare tristețe, că singura lor dorință e să obțină în școli o oră de limbă maternă și libertatea de a-și construi biserici. În toată activitatea lui pastorală și de susținere a identității românești a avut parte de amenzi usturătoare, procese lungi și istovitoare amenințări. Nu voi intra în amănunte, ci voi reda un fragment din prezentarea făcută părintelui pe wikipedia: „În 2003, Boian Alexandrovici a ridicat la Mălăinița din fonduri proprii, pe un teren aflat în proprietatea sa, prima biserică ortodoxă română din Serbia de răsărit. Urmează un conflict îndelungat cu autoritățile sârbe, care cereau demolarea lăcașului, invocând ilegalitatea acestei construcții. Un oponent vehement al lui Alexandrovici este și Biserica Ortodoxă Sârbă care se teme să-și piardă influența în acest colț al Serbiei. Scandalul a ajuns să fie comentat în presa internațională. În aprilie 2005, incidentul a fost discutat și la adunarea Consiliului Europei. La sfârșitul anului 2006, ipodiaconul Boian Alexandrovici, a fost condamnat la două luni de închisoare, cu suspendare".

„Sârbii din jur spun că vlah e una, iar român e alta”

Despre problemele lor s-a scris mult în presa românească și în cea internațională. Însă deocamdată singurul ajutor concret a fost aripa Patriarhiei Române care s-a întins asupra lor. Părintele Boian a venit la Festivalul Sinapsa pentru a ne împărtăși necazurile pe care le îndură românii din Valea Timocului, dar și pentru a mulțumi patriarhiei și a insista asupra faptului că românitatea lor va rămâne puternică doar prin mâna întinsă peste Dunăre de către cei din România. În ultimii ani au reușit să zidească două bisericuțe. Și pentru că noi nu cunoșteam situația lor, în cuvântarea sa, părintele ne-a prezentat pe scurt și istoria acestor locuri în care se chinuiesc să supraviețuiască frații noștri.

Totodată, a subliniat că toate cele ce sunt în inima noastră, le simțim în limba maternă și din acest motiv e necesar ca fiecare om să asculte cuvântul lui Dumnezeu în limba în care a spus prima dată cuvântul mamă. A insistat pe faptul că în locurile natale nu sunt numiți români, ci vlahi, și că sârbii din jur spun că vlah e una, iar român e alta. Cred că vă sună cunoscut. Mie foarte multe din poveștile lui mi-au sunat cunoscut. Și n-am putut să nu mă gândesc că în loc de fanatismul de care am avut parte de multe ori în Moldova, ne-ar prinde bine câteva persoane cu energia și sinceritatea părintelui Boian.


Prima școală românească

O altă întâmplare, care m-a făcut să stau cu mintea tot la oile noastre, a fost activitatea Primăriei din Teliu. Nu m-am mirat să aud că primarul Vasile Șerban e la al cincilea mandat. Nu fiindcă a sprijinit acest festival, nici pentru că organizează concertul de muzică regală, nici că a ținut zilele Grigore Vieru din dragoste pentru basarabeni, ci fiindcă a sprijinit ansamblul folcloric de acolo, a organizat anual carnavalul copiilor, s-a ocupat de ateliere de sculptură și chiar de muzică pentru copii. Astfel, copiii din Teliu, sub povățuirea aceluiași părinte Costin, știu să cânte la câteva instrumente. M-am bucurat pentru ei, dar m-am gândit la copiii din comunele noastre care nu au parte de foarte multe activități. Mai apar, ce-i drept, în preajma alegerilor, și pe la noi concerte la căminul cultural. Și bucuria mea a fost și mai mare când am aflat că domnul primar intenționează, ca în colaborare cu părintele paroh, să meargă cu ansamblul folcloric pe Valea Timocului.

Cu totul deosebită a fost și vizita la muzeul din Șchei. Părintele Vasile Oltean, ghidul nostru pe culoarele primei școli românești, e un filolog de excepție. Oameni care se nasc pe numărate și doar din când în când. Am aflat foarte multe lucruri despre istoria noastră. Ne-a arătat cărțile diaconului Coresi, ne-a recitat scrisorile lui Ciprian Porumbescu, ne-a făcut cel mai viu portret cu putință al lui Mihai Viteazul și ne-a descris relațiile acestuia cu Brașovul. Nu au lipsit din evocări marii cărturari ca Anton Pann sau Andrei Șaguna. Cine merge în Brașov și nu vede muzeul pus la punct de părintele Vasile, mai bine să nu spună că a trecut pe acolo. Însă am și rămas cu gura căscată când am aflat că în muzeu se află în original Cronica lui Mihai Viteazul, publicată la Nurnberg în anul 1603, pe care părintele a transcris-o, însă nu a găsit nicio editură interesată de acest monument istoric. Pe motiv că nimeni nu e interesat să cumpere o astfel de carte.

Mănăstirile Valea Mare și Sita din județul Covasna

Două ore în compania părintelui Vasile Oltean au fost un timp prea scurt. Prea scurt ca să vedem totul, prea scurt ca să obosim. Modul în care ne împărtășea cunoștințele mi-a amintit de Vladimir Beșleagă: umorul, inteligența, inserțiile neașteptate scurtau timpul și absorbeau oboseala. Astfel încât am plecat de acolo odihniți și ne-am despărțit de sfinția sa cu păreri de rău.



În ultima zi a festivalului, părintele Costin ne-a dus la mănăstirile Valea Mare și Sita din județul Covasna. În mănăstirile vizitate, am văzut icoanele sfinților români. Am observat că în mănăstirile românești cinstirea sfinților români e din ce în ce mai puternică. De la sfinții ierarhi Andrei Șaguna, Ilie Iorest, Sava Brancovici până la sfinții mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului și alți sfinți mărturisitori. De asemenea, nu lipsesc domnitorii români. Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu și fiii lui - trecuți în rândul sfinților prin martiriul lor, Mircea cel Bătrân. La Sita i-am văzut chiar și pe Horea și pe Avram Iancu. Însă dacă într-o biserică apare un domnitor sau altul, un erou român sau altul, doi mari domnitori apar pretutindeni: Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare. 

Părintele Vasile Oltean ne-a atras atenția că dacă Mihai Viteazul apare în cărțile românești cu apelativul: cel crunt sau chiar nebun, la toți cronicarii străini apare doar sub numele Eroul Mihai. Mă gândesc pe viitor să vă împărtășesc câteva gânduri despre Ștefan cel Mare, fiindcă avem noi, românii, boala asta de a nu prețui oamenii adevărați și valoroși ai neamului nostru așa cum trebuie. Se pare că Ardealul și-a învățat lecția. Sfinții români sunt prețuiți, domnitorii la fel, și - după cum a demonstrat-o acest festival - dragostea pentru cei de o limbă cu ei nu are aceleași granițe cu statul.

Ne-am bucurat să fim prezenți acolo, am fost onorați să răspundem tuturor întrebărilor legate de noi, de viața noastră peste Prut, de convingerile noastre, de sfinții și mărturisitorii noștri.