Actualitate

O zi de joi fierbinte în Parlament

Conform anunţurilor anterioare, plenul Legislativului ar putea lua în dezbatere rapoartele celor două comisii speciale create săptămâna trecută – Comisia privind examinarea impactului Legii privind modificarea sistemului electoral şi cea de studiere a circumstanţelor numirii procurorului general, notează IPN.

Crearea primei comisii a fost motivată prin apariţia unor circumstanţe care indică asupra lezării drepturilor unor categorii largi de alegători în urma transformării sistemului electoral al ţării, inclusiv cetăţenii din regiunea de Est a ţării controlată de un regim nerecunoscut şi cei de peste hotare. În cazul numirii noului procuror general unii deputaţi au invocat numărul mai mic de voturi oferite pentru Corneliu Gurin, decât cel anunţat oficial.

Între timp, mai mulţi politicieni şi experţi au opinat că revenirea la cele două acte legislative se explică prin neînţelegerile legate de constituirea noii majorităţi parlamentare şi numirea noului Guvern. O întorsătură radicală în procesul de negocieri este legată de decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia preşedintele ţării a încălcat normele constituţionale atunci când l-a desemnat pe liderul PLDM candidat la funcţia de prim-ministru. Decizia fost adoptată după ce PLDM şi PDM au convenit asupra noului acord de guvernare, din care se presupune că a făcut parte, inclusiv, votarea legii privind modificare sistemului electoral, numirea noului procuror.

Săptămâna trecută liderul fracţiunii parlamentare PLDM Valeriu Streleţ a declarat întro emisiune TV că foarte curând vor fi făcute publice şi concluziile comisiei parlamentare speciale privind examinarea situaţiei de la Banca de Economie. Deputatul a adus un singur detaliu referitor la eventualele concluzii ale Comisiei: „Să vedem dacă liderului PL Mihai Ghimpu îi va ajunge curaj să-şi ceară scuze, după ce a adus învinuiri nefondate liderului PLDM Vlad Filat legate de Banca de Economii”, a spus Valeriu Streleţ.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *