O zonă minată de istorie: relațiile dintre R. Moldova și România

publicat în Editorial pe 31 Mai 2018, 07:06

Moto: 
„Mare chestiune este la ordinea zilei. Este însăși Patria, este pământul părinților noștri, sunt drepturile lăsate nouă de la strămoșii noștri, care toate astăzi sunt în pericol și pe care suntem datori să le apărăm cu orice preț”.  


(Mihail Kogălniceanu, din discursul în senatul României, 17 aprilie 1877) 

Dacă urmărești cu atenție recentele evoluții ale relațiilor bilaterale dintre R. Moldova și România, nu poți să nu observi că între aceste două state se dă un război ciudat, discret și pe diferite fronturi. Fără să se facă declarații de război oficiale, fiecare parte, văzându-și de ale ei, acest război ciudat e, totuși, în plină desfășurare.

Dacă pe timpul guvernării Sangheli relațiile moldo-române erau dinamitate de declarațiile și acțiunile antiromânești ale clasei conducătoare de la Chișinău, astăzi, în special în ultimele luni, bunele „relații frățești” dintre R. Moldova și România nu mai depind de guvernanții de la Chișinău, ci de populația R. Moldova. Diplomația oficială moldoveană a pierdut inițiativa, ba mai mult chiar, a pierdut controlul asupra evoluției relațiilor dintre aceste două state, inițiativa fiind preluată de „diplomația populară”, adică de sutele de mii de moldoveni, care vor să obțină cetățenia română.
Că acest război e declanșat deja, ne-au dovedit-o cozile interminabile de la Consulatul român de la Chișinău. Închiderea („temporară”) arhivei, care eliberează actele necesare perfectării cetățeniei române, a fost o acțiune de răspuns a părții moldovene, dar o acțiune prost gândită și stângaci motivată, care a turnat gaz pe foc și a stimulat stările de spirit proromânești. În lipsă de alte argumente pentru a-i convinge pe cetățeni să rămână acasă, Chișinăul a închis arhiva. Ca răspuns la această acțiune, România a deschis câteva puncte speciale în județele de pe malul Prutului, unde cetățenii R. Moldova pot obține, fără probleme, cetățenia română. Războiul ia amploare și președintele R. Moldova, Petru Lucinschi, este nevoit, la sfârșitul săptămânii trecute, să iasă cu un fel de „adresare” către națiune, în care-i roagă pe moldoveni să fie rezonabili, să nu facă prostii, să nu adopte cetățenia română până nu va fi elaborat un acord special între aceste două state. Moldovenii au rămas reci la argumentele președintelui lor că ar fi nevoie de un acord în care s-ar fixa și reglementa obligațiile cetățenilor față de statul în care sunt stabiliți cu traiul – serviciul militar, plata impozitelor, dreptul de vânzare-cumpărare a pământului. Potrivit șefului aparatului prezidențial, Mihai Petrache, acest acord-tip este deja elaborat și nu este exclus că cineva a și zburat la București pentru a cere părții române semnarea lui.

Poate că un acord-tip cu privire la dubla cetățenie este oportun, depinde însă ce va conține el și ce scopuri se vor urmări prin semnarea lui. Conform știrilor strecurate în presă, acordul vizat obligă părțile semnatare să facă un schimb de informații privind persoanele care au dublă cetățenie. Potrivit aceluiași Petrache, cetățenii R. Moldova care, în prezent, dețin cetățenia altui stat, vor trebui s-o legitimeze în conformitate cu prevederile acordului și, astfel, vor putea să și-o păstreze și pe cea moldovenească.

Cunoscând năravurile și „disponibilitățile” către România ale oficialilor de la Chișinău, suntem în drept să presupunem că cetățenilor, prin acest acord, li se întinde o capcană. Trezește bănuieli dorința Chișinăului „de a face un schimb de informații privind persoanele care au dublă cetățenie”. (Cu siguranță că pe autorii acordului îi interesează, în primul rând, „un schimb de informații” cu România, și cu mult mai puțin cu Rusia și Israel. Conducerea de la Chișinău are nevoie de aceste „informații” – probabil singurele informații pe care nu le poate obține pe „alte canale” (se vorbește că Sangheli propunea sume enorme pentru obținerea acestor liste de la București) – pentru a putea declanșa o vânătoare de vrăjitoare, o vastă campanie „de punere la punct” a celor care au cetățenia română.

Dreptul de a adopta cetățenia altui stat este un drept fundamental. Desigur, acest drept trebuie reglementat, dar nu cu scopul de a obține „listele” celor care au adoptat-o, dar cu scopul de a se stabili drepturile și obligațiunile cetățenilor cu „două pașapoarte”. Dacă cei de la București vor semna acordul-tip propus de partea moldoveană, ceea ce noi considerăm că ar fi o eroare diplomatică, dar și un pas reprobabil, din punct de vedere moral, România îi va trăda încă o dată pe basarabeni, de data aceasta în condițiile unui război nedeclarat, declanșat de Chișinău, nu de Moscova.

Pe acest fundal „neprielnic”, recent a reapărut problema semnării Tratatului politic de bază moldo-român. E un tratat cu barbă lungă, cu mult mai lungă decât a actualului președinte al României, Emil Constantinescu. Agențiile de presă transmiteau, la sfârșitul anului trecut, că „Tratatul este gata”, dar nu poate fi semnat „din cauza crizei guvernamentale din R. Moldova”. Acum, când criza a trecut, condițiile „prielnice” au reapărut. Deși a rămas învăluit în mister modul cum părțile au depășit divergențele legate de atitudinea față de Pactul Ribbentrop-Molotov și denumirea limbii în care este redactat Tratatul.

Suspiciunile, care apar în legătură cu semnarea acestui tratat și atitudinile negative, privind oportunitatea semnării lui, sunt cunoscute celor de la Chișinău, dar, credem, și celor de la București. Toți înțeleg că acesta nu e un tratat ca oricare altul, că e un tratat „special”, foarte „delicat”, iar semnarea lui va depăși semnificația unui „tratat bilateral” de rutină. Iată de ce, pare cu totul „ciudat” misterul în care a fost învăluită elaborarea lui și este cu totul de neînțeles de ce „înaltele părți” nu publică acest tratat înainte de a fi semnat, ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să vadă ce conține și ce propune el.

Afirmăm acest lucru nu de pe poziția celor care sunt adversarii semnării unui tratat între R. Moldova și România, ci de pe poziția celor care salută un asemenea tratat, dar numai după ce vor fi îndeplinite câteva condiții de principiu ce vizează R. Moldova, fără înregistrarea de către autoritățile moldovene a Mitropoliei Basarabiei, fără retragerea R. Moldova din structurile politice și militare ale CSI, fără modificarea Constituției în direcția recunoașterii identității lingvistice și etnice a populației băștinașe din dreapta Prutului, fără recunoașterea adevărului că R. Moldova este cel de-al doilea stat românesc în estul Europei, semnarea Tratatului politic de bază moldo-român este nu numai inoportună, dar și periculoasă. Atât pentru R. Moldova, cât și pentru România.

În condițiile unei „conspirații” diplomatice cvazitotale, la care mai adăugăm și situația electorală explozibilă din ambele țări, dar la care nu putem să nu mai adăugăm și direcțiile diferite pe care le indică vectorii politici din cele două țări, războiul, mocnind dintre R. Moldova și România, mai are și o motivație electorală. Nu este exclus că prin ceea ce fac ambele „Înalte Părți” se mai urmăresc și scopuri mai pământești, cum ar fi voturile moldovenilor, care, suntem siguri, sunt cu mult mai multe decât se crede, lucru ce poate fi dovedit după ce se va semna „acordul-tip” privind dubla cetățenie și se va face „schimbul de informații” pe care le cere Chișinăul. Relațiile dintre R. Moldova și România sunt, ca, în această zonă, să încheie „acorduri-tip” și „tratate politice de bază” într-un an electoral.

16 martie, 2000 
Fragment din cartea „Patria vuindă”, 2001