Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la 22 Septembrie 2018
Abonamente

Social 20 Noiembrie 2016, ora 09:14    Din editia print

Oameni pe ai căror umeri se mai țin satele

Marime Font

Chiar dacă, în prezent, tinerii specialiști nu se grăbesc să se întoarcă în sate, lucrurile nu au fost dintotdeauna așa. În Republica Moldova există oameni care au ales să muncească cu dăruire, întreaga viață în zona rurală. Aceste persoane nu și-au regretat niciodată alegerea și au devenit în timp, pilonii comunităților din care fac parte. 

Eudochia Istrati sau femeia de fier, așa cum o mai numesc sătenii, este doamna care și-a dedicat 45 de ani din viață oamenilor, lucrând ca asistentă medicală în satul Călugăr din raionul Fălești. Blândețea din voce, sclipirea din priviri, precizia cu care mânuiește seringa și rapiditatea cu care se mișcă, creionează portretul unui om care și-a făcut munca cu drag. Chiar dacă viața a supus-o la diverse încercări, aceasta nu ar fi renunțat pentru nimic în lume la bucuria de a salva vieți omenești.

Un alt exemplu viu că poți reuși oriunde, dacă îți place ceea ce faci este și Petru Zelenco. Un profesor de istorie din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul, care de mai bine de patru decenii predă tinerelor generații cum să învețe.

Visul unei copile a devenit realitate

De când se ține minte, Eudochia Istrati și-a dorit să fie medic, în copilărie păpușile fiindu-i paciente, iar când s-a plictisit de ele, a trecut la broaște. De la vârsta de șase ani nu a mai interesat-o jucăriile propriu-zise. Într-o zi copila bandaja o broască care și-a rupt piciorul, în altă zi - o găină. „În copilărie, am tratat până și o vulpe care fusese împușcată de cineva, de s-au crucit toți vecinii când m-au văzut lângă ea”, își amintește zâmbind asistenta medicală.



A avut mare noroc de familie, care a susținut-o și încurajat-o mereu. „Părinții și fratele au crezut în mine. M-au susținut în toți anii de studii, iar bunul meu tată era foarte mândru când am revenit acasă de la studii și am decis să rămân în sat, îi plăcea să mă vadă în halat alb”, recunoaște femeia cu lacrimi în ochi.

„Am fugit de acasă ca să susțin examenul de admitere”

Și Petru Zelenco a fost pasionat de istorie încă din copilărie, a citit foarte mult și era bine inițiat în acest domeniu, doar că părinții săi nu i-au împărtășit niciodată entuziasmul. „Eu eram al treilea fecior din cei șapte copii, iar părinții mă vedeau agronom. Și asta pentru că doreau să am o viață bună, iar această profesie pe atunci era bine cotată”, spune bărbatul.

Pentru că în familia sa deciziile odată luate nu mai puteau fi schimbate, bărbatul a plecat de acasă pe furiș pentru a ajunge la facultate. „Am fugit de acasă cu 35 de ruble în buzunar. Am ajuns la Chișinău, am susținut examenul de admitere și am rămas să-mi continui studiile cu toate că părinții erau împotrivă”, își amintește profesorul.

„Banii nu aduc fericirea, dacă nu faci ceea ce-ți place”

În anii de studenție, viitorul profesor a fost șeful promoției, a obținut numeroase premii, și-a cunoscut soția, pe atunci studentă la limbi străine și s-a căsătorit. Apoi au decis ambii să profeseze în satul Alexandru Ioan Cuza, din raionul Cahul. „După facultate, nevoia m-a făcut să muncesc o perioadă în colhoz. Aveam copil mic și trebuia să-l întrețin, dar am înțeles în scurt timp că banii nu aduc fericirea, dacă nu faci ceea ce-ți place”, recunoaște bărbatul.

Așa că a decis să revină la pasiunea sa dintotdeauna. „Îmi place istoria și îmi plac ochii curioși ai copiilor. Un pedagog trebuie să aibă mare grijă, să nu mutileze viața unui elev, dar să o influențeze frumos. Profesorul trebuie să învețe elevul cum se învață”, susține Petru Zelenco.

Lupta dintre femeia-mamă și femeia-medic

Eudochia Istrati a profesat în vremuri grele, pe atunci, pe când nu erau nici mașini, nici medicamente suficiente, nici medici și a trebuit mereu să-și pună familia pe locul doi. „Eu am un soț foarte bun și înțelegător, fără el nu știu dacă aș fi făcut față acelui regim. Veneam dintr-o parte și mă duceam în alta, eram un fel de curier al satului…mereu pe drumuri”, spune asistenta medicală.

Uneori se întâmpla să nu-și vadă copiii câte trei zile. Mama sa o mai ajuta, făcându-i pe copii să nu-i simtă lipsa, dar ea se simțea vinovată. „Uneori veneam acasă și spuneam că renunț, dar imediat ce suna telefonul, îmi luam geanta și plecam din nou. De multe ori soțul mă ducea în toiul nopții cu tractorul sau cu o căruță împrumutată de la vecini. Când viața unui om e în pericol, n-ai timp să te gândești la tine”, recunoaște femeia.

„Și copiii de la țară au nevoie de profesori buni”

Ajuns în satul de baștină al soției, tânărul profesor Petru Zelenco a fost imediat angajat la școala din localitate, iar în scurt timp a reușit să impresioneze întreg colectivul profesoral. „Și eu, și soția am fost angajați imediat, aveam ambii diplomă roșie și o dorință nebună de a munci. Nu m-am plâns niciodată pentru că mi-a plăcut ceea ce fac. În 43 de ani nu am așteptat lauri sau recunoaștere și nici nu am alergat după succes. Deși am avut propuneri să țin cursuri la facultate în oraș am refuzat, deoarece cred că și copiii de la țară au nevoie de profesori buni”, spune bărbatul.

Profesorul a reușit să combine de minune munca de dascăl cu cea de părinte și a încercat mereu ca feciorii să nu-i simtă lipsa. „La câțiva ani după ce ne-am angajat, soția mea a devenit directoarea instituției de învățământ în care activez. Eu am încurajat-o și am susținut-o mereu, de aceea am preluat multe din responsabilitățile casnice”, recunoaște profesorul.

„Am salvat atâția oameni, dar pe tata nu l-am putut salva”

În aproape jumătate de secol, Eudochia Istrati a salvat multe vieți, dar au fost două sau trei cazuri în care nu a mai putut face nimic. Acei oameni i-au rămas încrustați în memorie ca dovadă a neputinței sale. Totuși, cea mai grea încercare la care a supus-o viața a fost moartea tatălui, chiar dacă de-a lungul timpului a văzut mai multe destine surpate. „Tatăl meu a decedat, practic cu cinci sau zece minute înainte de a veni să-l vizitez. Atunci m-am gândit că am salvat atâția oameni, dar pe el nu l-am putut salva. M-a durut, însa, m-am resemnat cu timpul. Sunt cazuri în care chiar nu pot face nimic, fie că e vorba de un străin, fie că de un apropiat, pentru mine toți au fost la fel de importanți”, spune femeia printre lacrimi.

„Am simțit atunci rușinea vieții mele”

Petru Zelenco își amintește cu drag de toți discipolii săi de care îl leagă momente frumoase, dar spune că n-o să uite niciodată ziua în care un elev l-a făcut să trăiască rușinea vieții sale.

„În anul 2002, am fost invitat să verific examenele de bacalaureat, pe atunci testele se verificau în centrele de BAC. Când deodată președintele comisiei se îndreaptă către mine și îmi arată o lucrare în care era uitată o foaie, spunându-mi răspicat „Domnul Zelenco, chiar așa!”. Inițial, nu am înțeles despre ce era vorba, abia după aflarea rezultatelor, un coleg mi-a spus că un elev de al meu, uitase foaia din care copiase în test. Am simțit atunci rușinea vieții mele”, recunoaște profesorul.

Plăcerea de a munci e mai mare decât orice obstacol

Tanti Dusea sau doamna de fier, așa îi spun pacienții, și asta pentru că uneori poate fi severă, dacă este conștientă că asta poate salva viața unui om. „Profesia noastră te face dură, pentru că dacă ești sensibilă, nu reziști. Uneori trebuie să tai în carne vie, pentru că altfel omul nu înțelege, alteori nu poți să-i spui omului verde-n în ochi pentru că asta l-ar distruge emoțional. Să fii asistentă medicală, înseamnă să fii și psiholog în același timp”, conchide asistenta medicală.

În pofida încercărilor, regretelor și pierderilor pe care le-a avut de-a lungul anilor, Eudochia Istrati nu și-a urât niciodată meseria și nici nu s-a gândit vreodată să renunțe la aceasta. „Asta-i viața mea. De ceva timp sunt pensionară, iar de doi ani nu mai muncesc. Și chiar dacă sunt acasă, tot la muncă și la foștii pacienți mă gândesc. Nu am avut timp să-mi urăsc meseria, viața e ca o roată care se învârte în jurul nostru, unii vin și alții pleacă. Iar mie mi-a plăcut să muncesc pentru oamenii satului nu atât pentru bani, cât pentru bucuria pe care o simțeam atunci când realizam că am mai salvat o viață”, recunoaște femeia.

Chiar dacă Petru Zelenco a suferit un accident la ochi pe când era copil, iar de atunci profesorul vede doar 30 la sută, aceasta nu l-a împiedicat să citească, să studieze și să verifice mii de lucrări în cei 43 de ani de activitate. „Deși am primit contraindicații de la medic, în ceea ce privește cititul, nu m-am conformat. În viață nu există nu pot, dacă muncești poți obține orice, indiferent de câte impedimente vei întâlni în drum spre reușită”, susține profesorul.

Însă, tot mai puțini astfel de oameni rămân în satele din Moldova. Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2015, aproape 39.000 de moldoveni şi-au schimbat domiciliul din mediul rural în cel urban.

Un articol de: Ana Marchitan Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul