Actualitate

OFICIAL / S-a decis soarta lui Ion Ceban. CECC a hotărât dacă socialistul va fi sau nu exclus din cursa electorală

În sesizarea PUN se arăta că socialiștii au plasat circa 100 de panouri publicitare în Chișinău și Bălți, declarând cheltuieli de doar 160 de mii de lei, fapt ce ar demonstra că aceștia nu declară toate cheltuielile, așa cum îi obligă legislația. Drept argument, cei de PUN indică faptul că au doar 16 panouri, dar au achitat pentru acestea peste 200 de mii de lei.

Secretarul CECC, Vitalie Miron, a declarat că sesizarea PUN ar fi una „fără probe”, fapt pentru care aceasta a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.

În aceeași ședință, CECC a respins sesizarea socialiștilor prin care solicitau descalificarea din cursa electorală a candidatului PDA-PAS, Andrei Năstase, pe motiv că a fost susținut de președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, printr-o declarație făcută pe 30 aprilie curent.

CECC susține că această sesizare a fost depusă cu încălcarea termenelor legale și este neîntemeiată, întrucât Andrei Năstase nu l-a implicat pe președintele celui mai influent partid european în campania sa electorală. 

Sursa: ziarunational.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *