Politică

Oficial: Fostul lider separatist Evgheni Şevciuk se află la Chişinău

„Autorităţile din Republica Moldova care sunt specializate pe domeniul de securitate ţin situaţia sub control monitorizând şi desfăşurând toate acţiunile care sunt necesare. Se ştie absolut tot şi sunt implicate toate autorităţile care trebuie să se implice. Sunt depuse maxime eforturi în aşa fel încât, pe de o parte, să se respecte regulile de protecţie a drepturile omului şi în acelaşi timp să se respecte securitatea Republicii Moldova”, a declarat Candu.

„În ceea ce ţine deciziile aşa-numitor autorităţi din stânga Nistrului, acolo unde nu se respectă drepturile omului, e un mare semn de întrebare în tot ceea ce ţine de aşa numitele dosare penale sau imunităţi care vin din această regiune. Există dosare penale pe care le instrumentează autorităţile noastre, cum e Procuratura Generală, pe încălcarea drepturilor cetăţenilor noştri de a avea acces la propriile terenuri, de problemele cu care se confruntă şcolile cu predare în limba română şi multe altele. Tot ce ţine de dosarul Şevciuk la Chişinău se ocupă instituţiile RM specializate pe acest domeniu”, a adăugat preşedintele Parlamentului.

Portalul Newsmaker.md a scris că, potrivit unor surse, Şevciuk şi soţia sa s-ar afla şi acum într-o casă de lux din centrul capitalei, unde sunt păziţi non-stop.

Ieri preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a cerut anchetarea şi arestarea neîntârziată a lui Şevciuk. Potrivit Platformei DA, ex-preşedintele autoproclamatei republici Transnistrene continuă să se afle în partea dreaptă a Nistrului şi este protejat de SIS şi MAI din Republica Moldova”.

jurnal.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *