Omorul de la Botanica: Suspectul a fost reţinut în Germania

publicat în Actualitate pe 9 Noiembrie 2019, 08:20

Bărbatul suspectat de omorul femeii de 32 de ani, din Chişinău, crimă care a zguduit Moldova în luna iulie, curent, a fost reţinut de autorităţile Germaniei.

Individul de 40 de ani are antecedente penale şi a fugit din ţară în data de 12 iulie, adică la trei zile de la descoperirea oribilei crime, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Procuratura generală aşteaptă actele necesare pentru extrădarea acestuia. Informaţia a fost confirmată de către ofiţerul de presă al instituţiei de drept, Emil Gaitur.

Oamenii legii susţin că intenţia iniţială a suspectului a fost să jefuiască victima în vârstă de 32 de ani. Individul a fost judecat anterior pentru omor în Rusia, iar în Moldova pentru jafuri.

Amintim că în iulie, o femeie în vârstă de 32 de ani a fost omorâtă şi lăsată să zacă într-un microbuz parcat pe o stradă din Capitală.

Corpul neînsufleţit a fost găsit de poliţişti în seara de 10 iulie, pe bancheta din spate a microbuzului care îi aparţinea.

Vehiculul era parcat pe strada Titulescu din sectorul Botanica, nu departe de locuinţa victimei. Femeia era căsătorită şi a lăsat orfani de mamă doi copii minori.

publika.md