Muzică

Omul săptămânii: Elena Osoianu, interpretă

Elena (Ileana) Osoianu, la fel ca surorile sale, a absolvit şcoala de muzică din or. Făleşti, iar studiile superioare le-a făcut la Universitatea Pedagogică din or. Bălţi, Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Muzică.

Elena Osoianu a fost prima solistă a formaţiei „Tălăncuţa” care, rând pe rând, şi-a adus aici şi surorile sale – Valentina, Iulia, Romela şi Maria. În componenţa colectivului sunt aproximativ 25 de membri, printre care și Maria Iliuţ, Victor Dubenco, Victor Botnaru şi alții.
Surorile Osoianu au înscris două CD-uri în cadrul formaţiei– „Ici în vale la izvoare”, „Vă cântăm de voie bună”.

În același an cu „Tălăncuța”, a fost fondat și Ansamblul Etno-Folcloric Familial „Surorile Osoianu”. Repertoriul acestora include folclor pentru copii, cântece pascale, de petrecere, cântece lirice, colinde, doine ş. a.

Alături de surorile sale, Ileana Osoianu are multe turnee artistice în diferite ţări ale lumii: Ţările Baltice, România, Rusia, Ucraina, Spania, Franţa, Finlanda, Germania, Bulgaria.

Surorile Osoianu sunt laureate ale Premiului Tineretului din Moldova, în 1997, iar ca membre ale formației „Tălăncuța” au primit, în 2010, titlul onorific de „Maestru în Artă”.

Elena Osoianu este şi conducătoarea Studioului Folcloric „Iedera”. Cu ocazia zilei de naștere, redacția TIMPUL îi urează Elenei Osoianu mulți ani frumoși și productivi în continuare!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *