Omul săptămânii: Ion Moraru, ARTIST PLASTIC

publicat în Actualitate pe 30 Aprilie 2018, 09:07

Pictorul, graficianul şi ilustratorul de cărți Ion Moraru s-a născut la 22 aprilie 1950, în s. Dângeni, r-nul Ocnița. În 1997, a absolvit Colegiul de arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, iar în 1985 şi-a luat licenţa la Institutul Poligrafic din Moscova. Măiestria sa fiind recunoscută atât în țară, cât și în străinătate, el a participat în ultimii 40 de ani la numeroase expoziții reprezentative în toată lumea.  

Este Maestru în Arte şi membru al Uniunii Artisticilor Plastici din R. Moldova, al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici UNESCO (Paris), al Asociației Acuareliștilor din New York, SUA. Deține medalia de argint pentru inovație în tehnica acuarelei și diploma de onoare, oferite de Academia de Arte din Bruxelles, Belgia.

Ion Moraru a ilustrat peste 50 de cărți pentru copii și adulți. În 2001, a primit statutul de rezident permanent în Statele Unite, ca personalitate cu talent de excepție, și s-a stabilit cu familia la New York. Departe de baștină, pictorul a organizat în SUA numeroase expoziții personale atât la New York, cât şi la Miami, Washington şi alte oraşe. În acelaşi timp, purtând mereu în suflet dorul de casă, de peisajele autohtone, de colegii și oamenii dragi, maestrul nu conteneşte să-și respecte admiratorii din R. Moldova şi să-i bucure aproape în fiecare an cu câte o expoziție la Chișinău.
Lucrările pictorului Ion Moraru se află în colecții de stat, muzeale și private din R. Moldova, România, Turcia, Bulgaria, Ungaria, SUA, Belgia, China, Franța, Germania şi Israel. „Aflat în plină maturitate artistică, trăind într-un mediu familial şi familiar artistic (soţia, Tamara, e regizor de teatru şi doctor în estetică, iar fiul, Adrian, este și el pictor talentat), Ion Moraru are toate şansele de a depăşi cortina de fier sau de catifea a provinciei (în sens larg). Îi lipseşte doar publicitatea, pe care unii artişti mai puţin talentaţi, mai puţin ilustraţi de propriile lor opere, dar mai insistenţi şi mai descurcăreţi, şi-au asigurat-o deja prin colţurile bătrânei Europe, Europă ce aţipeşte prea des când e vorba de artişti din Est”, spunea criticul Lucian Strochi la o expoziție a pictorului în Piatra Neamț.

Zilele trecute, artistul plastic Ion Moraru şi-a sărbătorit ziua de naştere. Cu această ocazie, TIMPUL îi doreşte mulți ani sănătoşi şi pastelaţi în cele mai luminoase culori.