Ultima oră

OMUL SĂPTĂMÂNI:I Petru Hadârcă, actor şi regizor

Născut pe 8 mai în 1963, în orăşelul Sângerei, actor prin formaţie şi vocaţie, viaţa l-a pus la mai multe încercări. La început, a fost actor la Teatrul „Luceafărul” din Chişinău (1985-1991), apoi la Teatrul „M. Eminescu” (1991-1994) şi Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti (1994-1996). În 1995-1997 este angajat prin colaborare la Teatrul „Nottara” din capitala României. Timp de mai mulţi ani, a fost director artistic al Studioului de creaţie „Apropont” din Chişinău (1997-2001), al Teatrului muzical „Ginta Latină” (2001-2003), precum şi al Teatrului Naţional „M. Eminescu” (2003-2004). A fost regizor şi autor de emisiuni la postul de radio „Vocea Basarabiei” (2007-2009), iar în 2009-2010 – consilier parlamentar la Camera Deputaţilor, Parlamentul României. De-a lungul carierei sale, a realizat roluri principale în peste 50 de spectacole de teatru, filme televizate şi artistice. A semnat scenarii şi a montat mai multe spectacole („Conul Leonida faţă cu reacţiunea” şi „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, „O afacere sentimentală” de Cl. Magnier, „Două săgeţi” de A. Volodin, „Noroc şi sănătate, domnule!” de Pierre Chesnot, „Puricele în ureche” de Georges Feydeau ş.a. în diverse teatre de pe ambele maluri ale Prutului. Este laureat al mai multor festivaluri din România şi R. Moldova. Din păcate, meritele sale n-au fost răsplătite de fosta şi nici de actuala conducere cu un titlu onorific. Dar Petru Hadârcă rămâne a fi artistul înnăscut care se manifestă în totalitate. Cu ocazia zilei de naştere, îi dorim multă sănătate şi noi realizări în activitatea sa de creaţie.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *