Ultima oră

OMV nu va ceda Gazprom rafinăria de la Brazi

Înțelegerea, ai cărei termeni vor fi făcuți publici vineri, prevede că, în schimbul cedării unor active, austriecii vor primi o participație la zăcămintele de petrol și gaze din Siberia.

Potrivit sitului de știri friedlnews.at, șeful OMV, Rainer Seele, a declarat miercuri, în cursul unei întâlniri cu angajații companiei asutriece, că rafinăria Schwechat va rămâne în proprietatea OMV. La fel și alte rafinării, printre care cea din România, de la Brazi. ”Vom purta discuţiile în aşa fel încât rafinăria de la Schwechat să nu fie afectată. Nu suntem interesaţi de cooperarea cu Gazprom în sectorul de rafinare. Acest lucru se aplică atât pentru Schwechat, cât şi pentru rafinăria de la Burghausen precum şi pentru operaţiunile de rafinare din România" , a spus el.

Situația rămâne însă una tensionată. În octombrie Seele a anunțat că OMV ar dori să vândă o cotă de 49% din subsidiara Gas Connect Austria (GCA). În luna februarie însă, partenerii ruși au anunțat că nu sunt interesați de GCA, fapt care arată că această companie nu va fi parte a schimbului. În condițiile în care Gazprom și Nis, companie sârbească deținută de Gazprom, își extind activitățile în România în domeniul comercializării carburanților sau gazelor naturale, nu este exclus ca OMV să cedeze active din România destinate depozitării gazelor sau carburanților sau benzinării.
 
Sursa: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *